Shadow remarcă un lucru ciudat în imaginea lui Wednesday, aşa cum apărea ea pe ecranul televizorului. În ochiul lui stâng, cel de sticlă, ardea o licărire roşie. Punctul acela lăsa o urmă fosforescentă, atunci când se mişca.
Wednesday părea să nu fie conştient de luminiţa roşie.
— E o ţară mare, zise Wednesday, punându-şi gândurile în ordine.
Îşi mişcă apoi puţin capul, iar punctul roşu creat de raza laser alunecă pe obrazul său, după care reveni la loc pe ochiul de sticlă.
— E loc pentru…
Se auzi o bubuitură, amortizată de boxele televizorului, iar o latură a capului lui Wednesday explodă. Trupul i se prăbuşi pe spate.
Domnul World se ridică, tot cu spatele către camera de luat vederi, şi ieşi din imagine.
— Să vedem din nou, de data asta cu încetinitorul, anunţă
vocea liniştitoare a prezentatoarei.
Cuvintele ÎN DIRECT fură înlocuite de cuvântul RELUARE.
Încet, raza roşie a laserului se fixă pe ochiul de sticlă al lui Wednesday, şi încă o dată o parte a feţei acestuia se dizolvă
într-un nor de sânge. Apoi imaginea încremeni.
— Da, este încă Ţara lui Dumnezeu, zise prezentatoarea.
Iar un reporter de ştiri rosti propoziţia finală:
— Întrebarea este – a cărui Dumnezeu?
Altă voce – Shadow crezu că era a domnului World, îi părea oarecum cunoscută – pronunţă:
— Ne întoarcem acum la programul nostru obişnuit, în Cheers, Coach îşi asigura fata că este frumoasă, ca şi mama ei.
Telefonul sună, poliţista Liz se trezi, ridică receptorul şi zise:
— Bine. Bine. Da. Bine.
Puse telefonul în furcă, se ridică de la masă şi-i spuse lui Shadow:
— Îmi pare rău. Trebuie să stai în celulă. Nu folosi closetul. Dacă ai neapărată nevoie, apasă butonul de lângă
uşă, iar eu am să vin şi am să te escortez la toaletele din spate. Oamenii şerifului din Lafayette vor fi în curând aici, ca să te ia.
Îi scoase cătuşele şi lanţul şi-l încuie în celulă. Duhoarea era mai groaznică acum.
Shadow se aşeză pe patul de ciment, scoase dolarul de argint din şosetă şi începu să-l plimbe dintr-o poziţie în alta, de pe un deget pe altul, dintr-o mână în alta, având un singur scop: ca moneda să nu fie văzută de cineva care s-ar fi uitat spre el. Făcea să treacă timpul. Era complet zăpăcit.
Apoi, deodată, brusc şi profund, simţi că Wednesday îi lipseşte. Îi lipsea încrederea individului, atitudinea sa, convingerea sa.
Deschise mâna şi se uită la Doamna Libertate, la profilul ei de argint. Strânse degetele peste monedă. Se întrebă dacă va fi unul dintre oamenii închişi pe viaţă pentru ceea ce n-au făcut. Dacă va reuşi să ajungă până acolo… Din ceea ce ştia despre domnii World şi Town, aceştia nu şi-ar fi făcut probleme să-l scoată din circulaţie. Poate că va suferi un accident nefericit, în drum spre următoarea închisoare. Poate că va fi împuşcat în timp ce ar încerca să evadeze… Totul era posibil.
În încăperea de dincolo, poliţista Liz apăsă pe un buton şi deschise o uşă pe care Shadow n-o vedea, iar un ofiţer negru, în uniforma cafenie a oamenilor şerifului, intră şi se îndreptă
către masă.
Shadow îşi strecură moneda de argint în şosetă.
Ajutorul de şerif scoase nişte hârtii, Liz se uită peste ele şi le semnă. Chad Mulligan intră în încăpere, spuse câteva cuvinte celui nou-venit, apoi descuie uşa celulei şi se apropie de Shadow.
— Au venit să te ia. Se pare că reprezinţi o problemă de securitate naţională. Ştiai?
— Se poate scrie un reportaj pentru prima pagină din Lakeside News despre subiectul ăsta, zise Shadow.
— Despre faptul că un vagabond a fost arestat pentru că
n-a respectat regulile eliberării condiţionate? Nu-i un subiect prea grozav.
— Deci aşa stau lucrurile?
— Aşa mi s-a spus, zise Chad Mulligan, iar Shadow întinse mâinile.
Chad îi puse cătuşele, apoi lanţul la picioare, după care prinse o bară de metal între legăturile de la mâini şi cele de la picioare.
Shadow se gândi: „O să mă scoată afară. Poate reuşesc să
fug… în lanţuri, cu cătuşe, îmbrăcat cu haine subţiri, portocalii, tocmai bune de mers prin zăpadă…” Îşi dădu seama că era o idee prostească şi fără nicio şansă de realizare.
Chad îl conduse în birou. Liz închisese televizorul. Negrul –
