Shadow presupuse că i-ar place o bere şi răspunse:

— Bineînţeles.

— Ia una şi pentru mine. Vezi că lângă uşă e un răcitor.

Erau în cocioaba lui Whiskey Jack.

Shadow deschise uşa cu mâinile pe care nu le avusese cu câteva clipe mai devreme. Găsi un răcitor din plastic, plin cu

bucăţi de gheaţă luate din râu, iar în gheaţă se aflau vreo zece cutii de Budweiser. Luă două cutii de bere, apoi rămase în uşă şi privi valea.

Se aflau în vârful dealului, lângă o cascadă ce curgea zdravăn, din cauza topirii zăpezilor. Cascada era alcătuit din mai multe trepte şi apa cădea vreo douăzeci, treizeci de metri.

Soarele se reflecta în gheaţa care atârna de copacii ce înconjurau bazinul plin cu apă.

— Unde suntem? întrebă Shadow.

— Acolo unde ai fost ultima oară, îi răspunse Whiskey Jack. În locuinţa mea. Ai de gând să-mi ţii berea în mână

până când se încălzeşte?

Shadow îi întinse cutia de bere şi zise:

— Când am fost aici ultima oară nu aveai o cascadă lângă

casă.

Whiskey Jack nu răspunse. Deschise cutia de bere şi bău jumătate din ea dintr-o singură înghiţitură. După aceea spuse:

— Ţi-l aminteşti pe nepotul meu? Pe Harry Bluejay?

Poetul? Cel care şi-a schimbat Buickul cu Winnebago-ul vostru. Îl mai ţii minte?

— Sigur. Nu ştiam că-i poet.

Whiskey Jack îşi ridică bărbia, foarte mândru, şi zise:

— E cel mai bun poet din America.

Apoi îşi goli cutia de bere, râgâi şi-şi luă altă cutie, în timp ce Shadow şi-o deschise pe a sa. Cei doi se aşezară pe o stâncă, lângă nişte ferigi de un verde-deschis. Se aşezară la soare şi se uitară la apa care cădea în timp ce-şi beau berea.

Pe pământ mai era zăpadă în locurile umbrite.

Pământul era umed şi noroios.

— Harry avea diabet, începu să povestească Whiskey Jack.

Se întâmplă prea des chestia asta. Aţi venit în America, ne-aţi luat trestia de zahăr, cartofii şi porumbul, apoi ne-aţi vândut cartofi prăjiţi şi floricele de porumb în caramel, iar noi ne-am îmbolnăvit. Harry a câştigat două premii pentru poeziile sale. Nişte tipi din Minnesota voiau să-i strângă

poemele într-o carte. Harry s-a dus în Minnesota într-o maşină sport, ca să discute cu ei. A schimbat Winnebago-ul

tău pentru o Miata galbenă. Doctorii presupun că a intrat în comă în timp ce şofa, a ieşit de pe drum şi a intrat într-un indicator rutier. Neamul vostru e prea leneş ca să privească

în jur şi să-şi dea seama unde se află, ca să citească munţii şi norii, de aceea are nevoie de indicatoare rutiere. Astfel, Harry Bluejay a dispărut pentru totdeauna, s-a dus să

locuiască împreună cu fratele său Lupul. Mi-am zis că nimic nu mă mai ţinea în locul în care eram. Am venit în Nord. Aici se pescuieşte bine.

— Condoleanţe pentru nepotul tău.

— Acum locuiesc aici, în Nord. Departe de bolile omului alb. De drumurile omului alb. De indicatoarele rutiere ale omului alb. De maşinile Miata galbene ale omului alb. De floricelele cu caramel ale omului alb.

— Şi de berea omului alb?

Whiskey Jack se uită la cutie şi zise:

— Atunci când o să renunţaţi în sfârşit şi o să vă întoarceţi acasă, puteţi să ne lăsaţi fabricile de bere Budweiser.

— Unde suntem? întrebă Shadow. Sunt în copac? Sunt mort? Sunt aici? Credeam că s-a terminat totul. Ce-i adevărat?

— Da, zise Whiskey Jack.

— Da? Ce fel de răspuns e „Da”?

— E un răspuns bun. Şi adevărat.

— Şi tu eşti zeu? întrebă Shadow.

Whiskey Jack clătină din cap:

— Sunt un erou cultural. Noi facem aceleaşi rahaturi ca şi zeii, dar ne chinuim mai mult şi nu ne venerează nimeni.

Oamenii spun poveşti despre noi, dar în afară de cele în care părem buni spun şi basme în care părem răi.

— Înţeleg, zise Shadow, care chiar înţelegea, mai mult sau mai puţin.

— Asta nu-i o ţară bună pentru zei, zise Whiskey Jack. Ai mei şi-au dat seama mai de mult. Există spirite creatoare, care au găsit pământul, l-au făcut sau l-au eliminat, dar gândeşte-te la următoarea problemă: cine o să-l venereze pe Coiot? A făcut dragoste cu Femeia Porc Spinos şi s-a ales cu atâtea ace în sculă, încât arăta ca o perniţă pentru ace. S-a

certat cu stâncile şi stâncile au învins. Aşa că poporul meu s-a gândit că s-ar putea ca în spatele tuturor acestor făpturi să

existe un creator, un mare spirit, căruia trebuie să-i mulţumim, pentru că întotdeauna e bine să mulţumeşti. Dar noi n-am construit niciodată biserici. N-avem nevoie de ele.

Pământul era biserica noastră. Pământul era religia noastră.

Pământul era mai vechi şi mai înţelept decât oamenii care-l colindau. Ne dădea somon, porumb, bizoni şi porumbei călători. Ne dădea orez sălbatic şi bibani. Ne dădea pepeni, dovleci şi curcani. Iar noi eram copiii pământului, ca şi porcii spinoşi, sconcşii şi gaiţele albastre.

Îşi termină a doua bere şi făcu semn către râul de la poalele cascadei.

— Dacă mergi de-a lungul râului o să ajungi la lacurile unde creşte orezul sălbatic. Când e vremea recoltei, te duci într-o canoe cu un prieten şi scuturi orezul în canoe, apoi îl găteşti şi-l depozitezi. Îl poţi păstra mult timp. În diferite locuri cresc diferite lucruri. Dacă te duci în Sud o să găseşti portocali, lămâi şi chestiile alea verzi ca nişte pere…