Shadow îşi strecurase în şosete cele patru bancnote de câte o sută de dolari pe care le luase din portofel atunci când îşi schimbase hainele, împreună cu dolarul de argint cu efigia Statuii Libertăţii pe care-l ascunsese în palmă atunci când îşi golise buzunarele. Când ieşi din celulă, întrebă:
— Aş putea să termin cartea?
— Îmi pare rău, Mike. Regulile sunt reguli, îi răspunse Chad.
Liz puse lucrurile lui Shadow într-un sac, într-o cameră
din spate. Chad zise că-l va lăsa pe Shadow în mâinile capabile ale ofiţerului Bute. Liz părea obosită şi neimpresionată. Chad plecă. Telefonul sună, iar Liz – ofiţerul Bute – răspunse.
— Bine. Bine. Nicio problemă. Bine. Nicio problemă. Bine.
Femeia puse telefonul la loc în furcă şi se strâmbă.
— Probleme? întrebă Shadow.
— Da. Nu chiar. Un fel de probleme. Va veni cineva din Milwaukee să te ia.
— Şi care-i problema?
— Trebuie să te ţin aici timp de trei ore. Celula aia – zise ea, arătând spre celula în care se afla bărbatul care dormea –
este ocupată. E un tip care încearcă să se sinucidă. Nu pot să te pun în aceeaşi celulă cu el. Dar nu merită osteneala să
te predau comitatului şi apoi să te preiau din nou. Şi nu vrei să stai acolo – zise ea, arătând spre celula goală, în care Shadow îşi schimbase hainele –, pentru că s-a înfundat canalizarea şi miroase îngrozitor, nu-i aşa?
— Da. Înfiorător.
— E o chestie pur omenească. Oricât de repede ne-am muta în noua clădire, tot n-ar fi suficient de repede, din punctul meu de vedere. Probabil că una dintre femeile care au fost închise ieri în celula aia a aruncat un tampon în closet. I-am spus să nu facă aşa ceva, i-am spus că pentru asta există coşul de gunoi. Tampoanele înfundă canalizarea.
Fiecare nenorocit de tampon aruncat în closet costă
comitatul o sută de dolari ca plată pentru instalator. Deci pot
să te ţin aici, dacă-ţi pun cătuşele. Sau poţi să stai în celulă.
Tu alegi, îi spuse femeia, uitându-se la el.
— Nu mă înnebunesc după cătuşe, dar le prefer.
Femeia luă o pereche de cătuşe de la centură, apoi îşi pipăi pistolul din toc, ca şi cum i-ar fi amintit lui Shadow că are arma la îndemână.
— Pune mâinile la spate.
Cătuşele erau strânse, pentru că Shadow avea încheieturile groase. Apoi femeia îi puse lanţuri la picioare şi-l aşeză pe o bancă, la capătul mesei, lângă perete.
— Dacă tu n-o să mă deranjezi, nici eu n-o să te deranjez, spuse femeia, întorcând televizorul ca să se poată uita şi el.
— Mulţumesc, zise Shadow.
— Când ne vom muta în birouri noi, n-o să mai avem parte de asemenea aiureli.
The Tonight Show se termină. Începu un episod din Cheers. Shadow nu urmărise Cheers. Văzuse un singur episod – cel în care fiica lui Coach vine la bar –, dar pe acesta îl văzuse de mai multe ori. Observase de multe ori că prinde acelaşi episod dintr-un serial pe care nu-l urmăreşte, la un interval de mai mulţi ani. Probabil că era un fel de lege universală…
Poliţista Liz Bute se aşeză pe scaunul ei. Nu se vedea că
doarme, dar nici trează nu era, pentru că femeia nu remarcă
faptul că gaşca de la Cheers încetează să discute şi începe să
se uite în afara ecranului, către Shadow.
Diane, barmaniţa blondă care făcea pe intelectuala, vorbi cea dintâi:
— Shadow, eram îngrijoraţi. Ieşisei din lumea noastră. Mă
bucur să te văd din nou – chiar dacă eşti încătuşat şi în costum portocaliu.
— Îmi imaginez că singurul lucru care-ţi rămâne de făcut e să evadezi în timpul sezonului de vânătoare, când toată
lumea e îmbrăcată în portocaliu, zise Cliff, clientul cel plictisitor.
Shadow nu reacţionă în niciun fel.
— Ah, ţi-a mâncat pisica limba! exclamă Diane. O să avem o vânătoare amuzantă.
Shadow se uită în jur. Poliţista Liz începuse să sforăie.
Caria, chelneriţa cea măruntă, se răsti la el:
