ajutorul de şerif – îl măsură din priviri.
— E un tip solid, îi zise el lui Chad.
Liz îi dădu ajutorului de şerif punga de hârtie cu lucrurile lui Shadow, iar negrul semnă pentru ea.
Chad se uită la Shadow, apoi la ajutorul de şerif, după
care îi zise acestuia din urmă – suficient de tare ca să audă şi Shadow:
— Vreau să-ţi spun că nu-mi place modul în care se petrec lucrurile.
Ajutorul de şerif dădu din cap şi-i răspunse:
— Domnule, trebuie să-l predaţi autorităţilor competente.
Treaba noastră e să-l ducem până acolo.
Chad se strâmbă, se întoarse spre Shadow şi-i zise:
— Bine. Ia-o pe uşa aceea, apoi spre ieşirea pentru cazuri de urgenţă.
— Poftim?
— Pe acolo. Unde-i maşina.
Liz descuie uşa şi-i spuse ajutorului de şerif:
— Să ai grijă ca uniforma portocalie să fie returnată aici.
N-am mai primit uniforma ultimului delincvent pe care l-am trimis în Lafayette. Asta înseamnă bani ai comitatului care au fost pierduţi.
Poliţiştii îl conduseră pe Shadow spre ieşire, unde aştepta o maşină. Nu era una a departamentului şerifului. Era una neagră, de oraş. Un alt ajutor de şerif, un alb încărunţit, cu mustaţă, stătea lângă maşină, fumând o ţigară. Când poliţiştii se apropiară, strivi chiştocul sub picior şi deschise uşa din spate, ca să urce Shadow.
Acesta se urcă stângaci în maşină, cu mişcările îngreunate de cătuşe şi lanţ. Între partea din faţă şi cea din spate a maşinii nu se afla niciun grilaj.
Cele două ajutoare de şerif urcară în partea din faţă.
Negrul porni motorul şi aşteptă să fie deschisă poarta.
— Hai odată, bombăni negrul, bătând darabana cu degetele în volan.
Chad Mulligan ciocăni în geamul lateral. Ajutorul de şerif cel alb se uită la şofer, apoi coborî geamul.
— Nu-i bine, zise Chad. Am vrut să vă spun asta.
— Comentariile dumneavoastră au fost notate şi vor fi transmise autorităţilor competente, zise şoferul.
Poarta către lumea exterioară se deschise. Zăpada cădea încă, învolburându-se în lumina farurilor. Şoferul apăsă pe acceleraţie, iar maşina ieşi cu spatele şi se îndreptă către Strada Principală.
— Ai aflat de Wednesday? întrebă şoferul.
Vocea lui suna altfel acum, părea mai cunoscută, a unui om mai în vârstă.
— E mort.
— Mda, ştiu, răspunse Shadow. Am văzut la televizor.
— Scârbele alea! exclamă poliţistul cel alb.
Era pentru prima oară când vorbea, iar glasul său era
aspru, cu un accent evident – un glas pe care Shadow îl cunoştea de asemenea.
— Sunt nişte scârbe!
— Vă mulţumesc că aţi venit să mă luaţi, zise Shadow.
— Să nu mai pomenim de asta, spuse şoferul.
În lumina farurilor care veneau din faţă, figura sa începu să pară mai bătrână. El însuşi părea mai mic. Ultima oară
când Shadow îl văzuse purta mănuşi galbene şi o haină în carouri.
— Eram în Milwaukee. De când ne-a sunat Ibis, am condus ca nişte demoni…
— Crezi că puteam să-i las să te trimită pe scaunul electric, când abia aştept să-ţi sparg ţeasta cu ciocanul meu?
întrebă ajutorul de şerif cel alb, cu accent est-european, în timp ce-şi căuta în buzunar un pachet de ţigări.
