caldă, apoasă, de la automat.
— Ce ai în pungă? întrebă el.
Abia atunci Shadow îşi dădu seama că ţinea în mână
punga de plastic ce conţinea Procesele-verbale ale Consiliului Municipal din Lakeside.
— O carte veche. Poza bunicului tău se află în ea. Sau a străbunicului tău.
— Da?
Shadow răsfoi cartea până când găsi portretele celor din consiliul municipal şi i-l arătă pe bărbatul numit Mulligan.
Chad chicoti.
— Asta întrece orice închipuire, zise el.
Minutele trecură, apoi orele. Shadow citi două reviste Sports Illustrated şi începu un Newsweek. Din când în când, Chad intra în încăpere; odată întrebă dacă Shadow avea nevoie să meargă la toaletă, altădată îi oferi un rulou cu şuncă şi un pacheţel cu cartofi prăjiţi.
— Mulţumesc, spuse Shadow, luând pachetul. Sunt arestat?
— Încă nu, îi răspunse Chad. Se pare că n-ai folosit în mod legal numele Mike Ainsel. Pe de altă parte, în statul ăsta poţi să-ţi spui cum vrei, dacă n-o faci în scopuri frauduloase.
Aşa că n-ai de ce să te agiţi.
— Pot să dau un telefon?
— Local?
— La mare distanţă.
— Am face economie dacă am folosi cartela mea telefonică, altfel ar trebui să vâri mărunţiş în valoare de vreo zece dolari în aparatul de pe hol…
„Sigur”, se gândi Shadow. „Şi în felul ăsta o să ştii ce număr am format, poate că o să asculţi şi ce am să discut…”
— Ar fi foarte bine, zise Shadow.
Se duseră într-un birou gol. Shadow îi dădu lui Chad numărul unei firme de pompe funebre din Cairo, Illinois.
Chad îl formă şi-i întinse receptorul lui Shadow, spunându-i:
— Te las singur.
Apoi plecă. Telefonul sună de mai multe ori, apoi cineva îl ridică din furcă.
— Jacquel şi Ibis. Cu ce vă putem fi de folos?
— Bună ziua, domnule Ibis, sunt Mike Ainsel. V-am fost ajutor câteva zile, înainte de Crăciun.
Ibis răspunse, după un moment de ezitare:
— Sigur. Mike. Ce mai faci?
— Nu prea grozav, domnule Ibis. Am necazuri. Sunt pe cale de a fi arestat. Sper să puteţi da de unchiul meu ca să-i spuneţi ce am păţit sau să-i lăsaţi un mesaj.
— Sigur, o să-l caut. Mike, lângă mine e cineva care vrea să-ţi spună câteva cuvinte.
Telefonul fu trecut altcuiva, apoi o voce răguşită de femeie rosti:
— Salut, scumpule, mi-e dor de tine.
Era convins că nu mai auzise niciodată vocea aceea. Dar o cunoştea. Era sigur că o cunoştea…
„Dă-i drumul”, îi şopti în minte vocea răguşită, ca într-un vis. „Dă-i drumul”…
— Scumpule, cine era fata pe care ai sărutat-o? Vrei să mă
faci geloasă?
— Suntem numai prieteni, îi răspunse Shadow. Cred că
încerca să dovedească ceva. De unde ştii că m-a sărutat?
— Am ochi pretutindeni unde merg oamenii mei, zise ea.
Să ai grijă, dragule…
Urmă un moment de tăcere, apoi domnul Ibis luă telefonul şi spuse:
