— Prindeţi-l! răcni o voce de femeie cuprinsă de isterie.
Pentru numele lui Dumnezeu, să-l oprească cineva! Nu-l lăsaţi să fugă! Vă rog!
Cunoştea vocea aceea.
Nimeni nu se mişca. Toţi se uitau la Shadow. El se uita la ei.
Chad Mulligan făcu un pas înainte, ieşind dintre oameni.
Femeia cea scundă veni în urma lui, cu ochii mari, de parcă
s-ar fi pregătit să înceapă din nou să ţipe. Shadow o
recunoscu. Bineînţeles că o cunoştea.
Chad îşi ţinea sticla de bere în mână. O puse pe masa cea mai apropiată. Zise:
— Mike!
Shadow îi răspunse:
— Chad!
Audrey Burton îl prinse pe Chad de mânecă. Faţa îi era albă, iar în ochi avea lacrimi.
— Shadow! zise ea. Ticălosule! Ticălos asasin!
— Dragă, eşti sigură că-l cunoşti pe omul acesta? întrebă
stânjenit Chad.
Audrey Burton se uită la el, nevenindu-i să creadă că o întrebase aşa ceva.
— Eşti nebun? A lucrat ani de zile pentru Robbie. Târfa de nevastă-sa a fost prietena mea cea mai bună. E căutat pentru asasinat. A trebuit să răspund la tot felul de întrebări.
E un deţinut evadat.
Femeia era la capătul puterilor, vocea îi tremura din cauza isteriei pe care şi-o stăpânea cu greu iar cuvintele ei păreau suspine, ca ale unei actriţe care aspiră la un premiu Emmy.
„Verişoară de sărutat”, îşi spuse Shadow, neimpresionat.
Nimeni nu scoase vreun cuvânt. Chad Mulligan se uită la Shadow.
— Probabil că-i vorba de o greşeală. Sunt convins că
putem lămuri lucrurile, zise el.
Apoi se adresă celor din bar:
— Totul e în regulă. Nu aveţi de ce să fiţi îngrijoraţi. Putem lămuri lucrurile. Totul e în regulă.
Apoi, din nou, către Shadow:
— Să ieşim afară, Mike.
Competenţă plină de calm. Shadow fu impresionat.
— Sigur, zise el.
Simţi o mână atingându-i mâna, întoarse capul şi o văzu pe Sam, care se uita la el. Îi zâmbi fetei cât de liniştitor putea.
Sam se uită la Shadow, apoi la cei din bar care-i priveau.
După aceea rosti către Audrey Burton:
— Nu ştiu cine eşti, dar eşti o ji-go-di-e!
Apoi se ridică pe vârful picioarelor, îl trase pe Shadow spre ea şi-l sărută pe buze, îşi ţinu gura lipită de gura lui timp de mai multe minute – după părerea lui Shadow –, deşi puteau să fi trecut doar câteva secunde în timp real.
Este un sărut ciudat, îşi zise Shadow în timp ce buzele fetei se apăsau pe buzele sale. Nu-i era destinat lui, ci celorlalţi oameni din bar, ca să le arate că ea îşi alesese tabăra. Fusese un sărut ca un fluturat de drapel. Chiar în timp ce Sam îl săruta, Shadow deveni conştient că fata nu-l plăcea – nu-l plăcea atât cât să-l sărute.
Totuşi, citise un basm cândva, pe când era copil: povestea unui călător care căzuse într-o râpă, având deasupra tigri mâncători de oameni şi dedesubt o prăpastie ucigătoare, şi care reuşise să-şi oprească prăbuşirea la jumătatea râpei, ţinându-se bine ca să-şi salveze viaţa. Lângă el se afla un mănunchi de fragi, iar deasupra şi dedesubt îl aştepta moartea. „Ce trebuia să facă?” suna întrebarea. Iar răspunsul era: „Să mănânce fragii”.
Povestea i se păruse fără sens pe când era copil. Acum găsi înţelesul. Aşa că închise ochii, se lăsă cuprins de sărut şi nu mai simţi nimic decât buzele lui Sam, moliciunea pielii ei, dulce ca o fragă sălbatică.
— Să mergem, Mike, zise ferm Chad Mulligan. Te rog! Hai să ieşim.
Sam se trase de lângă el. Fata îşi linse buzele şi zâmbi, un zâmbet care aproape că i se întinse până la ochi.
