— Şi ce anume te preocupă?

— Păi luptăm, învingem…

— Şi asta te tulbură? Eu cred că-i un motiv de încântare şi de triumf.

— Da. Ei o să moară oricum. Ei sunt porumbei călători şi lupi marsupiali. Cui îi pasă de ei? O să fie o baie de sânge.

— Da, zise domnul World, dând din cap. Înţelegea. Era bine.

Puştiul cel gras zise:

— Nu sunt singurul care simte aşa. Am discutat cu echipa de la Radio Modern şi sunt toţi de părere să rezolvăm problema în mod paşnic. Iar experţii sunt de acord să lăsăm piaţa să rezolve problema. Eu sunt… Ştiţi… Sunt vocea raţiunii.

— Eşti. Din nefericire, nu ai toate informaţiile necesare, zise el, zâmbind strâmb.

Puştiul clipi şi exclamă:

— Domnule World! Ce s-a întâmplat cu buzele dumneavoastră?

World oftă şi zise:

— Adevărul e că au fost cusute una de cealaltă. Cu mult timp în urmă.

— Oho! zise puştiul cel gras. Asta da omerta132.

— Da. Vrei să ştii ce aşteptăm? De ce n-am atacat noaptea trecută?

Puştiul cel gras dădu din cap. Transpirase, dar transpiraţia lui era rece.

— N-am atacat pentru că aştept un băţ.

— Un băţ?

— Exact. Un băţ. Şi ştii ce-o să fac cu băţul?

Puştiul clătină din cap şi zise:

— Bine. Nu ştiu. Ce?

— O să-ţi spun. Dar apoi va trebui să te ucid.

Iar domnul World îi făcu cu ochiul, şi încordarea din încăpere dispăru.

Puştiul cel gras începu să chicotească, un râs care pornea din adâncul gâtului şi din nas.

— Bine. Hi, hi! Bine. Hi, hi! Am priceput. Mesaj recepţionat de serviciul tehnic al planetei. Tare şi clar. Nix întrebare, nix răspuns!

Domnul World clătină din cap, apoi îşi puse mâna pe umărul puştiului.

— Chiar vrei să ştii?

— Bineînţeles.

— Deoarece suntem prieteni, iată care-i răspunsul: voi lua băţul şi-l voi arunca peste armatele ce se vor înfrunta. Iar când îl voi arunca, se va transforma într-o lance. Şi când lancea se va înălţa deasupra bătăliei, voi striga „închin această bătălie lui Odin!”

— De ce? întrebă puştiul cel gras.

— Putere, zise domnul World. Şi hrană. O combinaţie a 132 Omerta – cod al onoarei specific mafiei italiene, care implică tăcerea şi refuzul colaborării cu autorităţile.

celor două. Vezi, rezultatul bătăliei n-are importanţă…

Contează doar haosul şi măcelul.

— Nu înţeleg.

— Hai să-ţi arăt. Iată cum o să se întâmple… zise domnul World. Priveşte!

Scoase din buzunarul impermeabilului său Burberry un cuţit de vânătoare cu mâner de lemn şi, cu o singură

mişcare, înfipse lama în carnea moale de sub bărbia puştiului şi o împinse în sus, către creier.

— Închin această moarte lui Odin, zise el, în timp ce înfigea cuţitul.

Apoi pe mâini i se scurse ceva ce nu era chiar sânge, iar din spatele ochilor puştiului se auzi un zgomot de scântei.

În aer se răspândi miros de izolator electric ars.

Mâinile puştiului se agitară spasmodic, apoi acesta se prăbuşi, cu o expresie de mirare şi chin pe figură.

— Uitaţi-vă la el, zise domnul World, fără să se adreseze cuiva. Arată ca şi cum ar fi văzut un şir de zero şi unu transformându-se într-un stol de păsări colorate care şi-au luat zborul.

Nu-i răspunse nimeni din coridorul gol.

Domnul World luă cadavrul pe umăr, de parcă acesta n-ar fi avut niciun fel de greutate, apoi deschise diorama cu spiriduşi şi aruncă trupul lângă alambic, după care îl acoperi cu impermeabilul său lung şi negru. Decise să scape de el în seara aceea, apoi rânji: era uşor să ascunzi un cadavru pe un câmp de bătălie. Nimeni n-o să observe. Nimănui n-o să-i pese.

Un timp, în începere se aşternu tăcerea. Apoi o voce răguşită, care nu aparţinea domnului World, îşi drese glasul în întuneric şi zise:

— Bun început!

CAPITOLUL OPTSPREZECE

Au încercat să se opună soldaţilor, dar aceştia au tras şi i-au omorât pe amândoi. Deci cântecul minte în privinţa închisorii, chestia asta a fost introdusă de dragul poeziei. Nu poţi întotdeauna să prezinţi lucrurile în poezie exact aşa cum sunt.

Poezia nu-i adevăr. N-ai suficient loc în versuri pentru aşa ceva.

COMENTARIUL UNUI CÂNTĂREŢ LA „BALADA LUI SAM

BASS”,