colţ, nu la o zi de drum, pe muntele Lookout 128 , un pic 128 Muntele Lookout – culme muntoasă aflată în nord-vestul statului american Georgia, nord-estul statului

dincolo de graniţa statului, în Georgia, un pic la sud-vest de Chattanooga, Tennessee.

Muntele Lookout nu prea seamănă cu un munte, ci mai mult cu un deal foarte înalt şi abrupt. Când au venit oamenii albi, aici locuia tribul chickamauga, o ramură a indienilor cherokee. Aceştia numiseră muntele „Chattotonoogee”, ceea ce înseamnă „Muntele care se înalţă într-un pisc”.

În anii 1830, Legea de Strămutare a Indienilor, dată de Andrew Jackson, i-a exilat pe băştinaşi de pe pământurile lor

– pe toţii choctaw, chickamauga, cherokee şi chickasaw –, iar trupele Statelor Unite i-au obligat pe toţi cei pe care i-au prins să meargă pe jos peste o mie cinci sute de kilometri, până la noile teritorii indiene, aflate în zona în care se întinde acum statul Oklahoma. Acela a fost drumul lacrimilor şi atunci a avut loc un adevărat genocid. Mii de bărbaţi, femei şi copii au murit pe drum. Când eşti învins, eşti învins şi gata.

Cei care stăpânesc muntele Lookout stăpânesc ţara. Aşa zice legenda. La urma urmei, e un loc sacru şi înalt. În timpul Războiului Civil, a războiului dintre state, aici a avut loc o bătălie – „Bătălia de deasupra norilor” –, în prima zi a luptelor, când forţele unioniste au săvârşit fapte eroice şi, fără să primească ordin, au năvălit pe Culmea Misionarului şi au cucerit-o. Nordul a ocupat muntele Lookout, Nordul a câştigat războiul.

Sub muntele Lookout există tuneluri şi peşteri, unele dintre ele foarte vechi. Acum, cele mai multe dintre ele sunt astupate, dar un om de afaceri local a excavat o cascadă

subterană, pe care a numit-o Cascada Rubinie. Poţi să ajungi la ea cu un ascensor. E o atracţie turistică, deşi cea mai mare atracţie turistică se află în vârful muntelui Lookout. E

vorba despre Rock City.

Rock City începe ca o grădină ornamentală pe o pantă a muntelui. Vizitatorii merg pe un drum care-i poartă prin stânci, peste stânci, printre stânci. Vizitatorii aruncă grăunţe într-un ţarc cu cerbi, traversează un pod suspendat şi se uită

Alabama şi sudul statului Tennessee.

printr-un binoclu ca să vadă cele şapte state, aşa cum li s-a făgăduit că se poate întâmpla în rarele zile însorite, în care aerul este perfect limpede. Iar de acolo, drumul duce vizitatorii în jos – milioane de vizitatori în fiecare an –, ca şi cum i-ar arunca într-un iad ciudat. Îi duce în peşteri, unde aceştia se uită la păpuşi luminate din spate, aranjate în diorame inspirate din basme şi din cântece pentru copii.

Când pleacă, vizitatorii sunt buimăciţi, nu-s prea lămuriţi de ce-au venit, ce-au văzut, dacă s-au distrat sau nu…

Veniseră pe muntele Lookout din toate părţile Statelor Unite. Nu erau turişti. Veniseră cu automobilul, cu avionul, cu autobuzul, cu trenul sau pe jos. Unii dintre ei veniseră în zbor – zburaseră jos şi numai în bezna nopţii. Mulţi dintre ei călătoriseră pe căile lor proprii de sub pământ. Unii făcuseră

autostopul, fiind luaţi de motociclişti nervoşi sau de camionagii. Cei care aveau autoturisme sau camioane se uitau după cei care mergeau de-a lungul drumului, stăteau în staţii sau în restaurantele de pe drum şi, când îi recunoşteau ca fiind ceea ce erau, se ofereau să-i transporte.

Ajunseră prăfuiţi şi obosiţi la poalele muntelui Lookout. Se uitară la înălţimile cu pante acoperite de copaci şi văzură –

sau îşi imaginară că văzură – cărările, grădinile şi cascada din Rock City.

Începură să sosească dis-de-dimineaţă. Un al doilea val sosi pe înserat. Şi, timp de mai multe zile, continuară să

sosească.

Dintr-un camion rablagit coborâră mai multe rusalce, obosite de pe drum, cu pleoapele grele, cu fardul prelins şi ciorapii descusuţi.

Într-un crâng de la poalele culmii, un vampir în vârstă

oferi un Marlboro unei făpturi ca o maimuţă, goale-puşcă, acoperite doar de o blană portocalie. Aceasta acceptă ţigara şi cei doi fumară în tăcere, unul lângă altul.

O Toyota Previa opri la marginea drumului şi din ea coborâră şapte chinezi, bărbaţi şi femei. Arătau curaţi şi erau îmbrăcaţi cu felul acela de costume negre care sunt purtate în anumite ţări de funcţionarii guvernamentali de mică

importanţă. Unul dintre ei ţinea în mână un blocnotes şi

verifica inventarul în timp ce alţii descărcau din portbagajul maşinii saci mari de golf ce conţineau săbii ornamentate având mânere lăcuite, bastoane sculptate şi oglinzi. Armele fură împărţite şi verificate, iar cei care le luară semnară de primire.

Un actor cândva celebru – despre care se credea că murise în anii 1920 – coborî din maşina sa ruginită şi începu să-şi scoată hainele. Avea picioare de ţap, iar coada sa scurtă era tot de ţap.

Veniră şi patru mexicani zâmbitori, cu păr negru, foarte lucios. Treceau de la unul la altul o sticlă pe care o ţineau ascunsă într-o pungă cafenie de hârtie. Sticla conţinea un amestec de praf de ciocolată, alcool şi sânge.

Un bărbat scund, cu barbă neagră, cu o chică neagră plină

de praf şi cu şuviţe cârlionţate la tâmple, purtând un şal zdrenţuit pentru rugăciuni, veni pe jos, peste câmp. Mergea cu câţiva paşi înaintea tovarăşului său, care avea o înălţime de două ori mai mare decât a lui şi o culoare cenuşie precum cea a lutului; cuvântul scris pe fruntea sa însemna „adevăr”.

Continuau să vină. Un taxi opri şi din el coborâră mai mulţi rakshasa, demoni de pe subcontinentul indian, care se uitară fără să scoată o vorbă la oamenii de la poalele muntelui până când o descoperiră pe Mama-ji, care stătea cu ochii închişi, rostind o rugă. Numai ea le era cunoscută, însă

demonii ezitară să se apropie, amintindu-şi de vechile bătălii.

Mâna ei mângâia colierul de cranii pe care-l purta la gât.

Pielea ei cafenie deveni treptat neagră, căpătând culoarea sticloasă a obsidianului, a lignitului. Buzele i se curbară, iar dinţii ei albi deveniră foarte lungi şi foarte ascuţiţi. Mama-ji deschise toţi ochii, îi chemă pe rakshasa la ea şi-i salută aşa cum şi-ar fi salutat propriii copii.

Furtunile din ultimele zile, din nord şi din est, nu reduseseră cu nimic sentimentul de apăsare şi de nelinişte care plutea în aer. Prezentatorii locali ai emisiunilor meteorologice începuseră să avertizeze că ar putea să apară

tornade sau zone cu presiune foarte ridicată. Ziua era cald, însă noaptea era răcoare.

Cei sosiţi se strângeau ca să se informeze, grupându-se

uneori după naţionalitate, după rasă, după temperament sau după specii. Arătau îngrijoraţi. Arătau obosiţi.

Unii dintre ei vorbeau. Uneori se auzeau râsete, dar în surdină şi sporadic. Se împărţeau cutii de bere.

Mai mulţi localnici, bărbaţi şi femei, veniră către ei traversând pajiştea. Trupurile lor se mişcau neobişnuit.

Vocile lor – atunci când vorbeau – erau vocile acelor loa129

care îi călăreau. Un negru înalt vorbea cu glasul lui Papa Legba, cel care deschide porţile, în timp ce Baron Samedi, stăpânul voudon al morţii, pusese stăpânire pe trupul unei adolescente din Chattanooga care asculta muzică rock –

poate pentru că aceasta avea propriul său joben de mătase neagră, ce stătea într-un unghi ciudat pe părul ei întunecat.

Fata vorbea cu glasul de bas al baronului, fuma un trabuc de dimensiuni enorme şi conducea trei guede, spirite ale morţilor. Acestea din urmă locuiau în trupurile unor fraţi de vârstă mijlocie. Cei trei aveau puşti de vânătoare şi spuneau glume atât de obscene, încât numai ei erau în stare să râdă

când le auzeau – şi râdeau cu voci răguşite.

Două femei chickamauga a căror vârstă nu putea fi apreciată, îmbrăcate cu blugi pătaţi de ulei şi cu haine vechi de piele, se plimbau uitându-se la oameni şi la pregătirile pentru bătălie. Uneori arătau ceva cu degetul şi clătinau din cap. Nu intenţionau să ia parte la conflictul ce se întrevedea.

Luna răsări şi se ridică pe cer. Mai era o zi până când avea să fie plină. Însă după ce se înălţă deasupra culmii, păru că

ocupă jumătate de cer. Avea o culoare roşie-portocalie. În timp ce traversa cerul, păru că se zbârceşte şi că se albeşte, până când ajunse să atârne sus, pe firmament, ca un felinar.

Erau mulţi cei care aşteptau acolo, în lumina lunii, la poalele muntelui Lookout.

Laura era însetată.

Uneori, oamenii vii ardeau în mintea ei ca nişte lumânări, alteori ardeau cu vâlvătaie, ca nişte torţe. Acest lucru îi permitea să-i evite cu uşurinţă – sau să-i găsească uşor, 129 Loa – spirit din religia voodoo.