Pot să te ajut cu ceva?
— Nu ştiu, îi răspunse Wednesday.
Apoi adăugă, după o pauză lungă:
— Să-i organizezi pe zei e ca şi cum ai încerca să aliniezi pisicile într-un singur şir. N-au înclinaţie spre aşa ceva!
Avea în glas o resemnare şi o oboseală pe care Shadow nu le mai auzise vreodată.
— Ce nu merge?
— E greu. E-al naibii de greu. Nu ştiu dacă o să reuşesc.
Am putea la fel de bine să ne tăiem gâtul singuri. Pur şi simplu, să ne tăiem gâtul.
— Nu trebuie să vorbeşti aşa.
— Mda… Bine…
— Dacă o să-ţi tai gâtul, zise Shadow, încercând să-l înveselească, s-ar putea să nu te doară…
— O să mă doară. Chiar şi pe cei de felul meu îi doare.
Dacă te mişti şi acţionezi în lumea materială, atunci lumea materială acţionează asupra ta. Rănile dor, aşa cum lăcomia te îmbată şi pofta te arde. Nu murim uşor, şi mai mult ca sigur nu murim bine, dar putem muri. Dacă am fi încă iubiţi şi ţinuţi minte, s-ar ivi ceva asemănător nouă, care ne-ar lua locul, iar toată povestea asta blestemată ar începe din nou.
Dar dacă suntem uitaţi, suntem terminaţi.
Shadow nu ştia ce să spună. Întrebă:
— De unde mă suni?
— Nu-i treaba ta.
— Eşti beat?
— Încă nu. Mă tot gândesc la Thor. Nu l-ai cunoscut. Un tip solid, ca tine. Cu suflet bun. Nu era un tip sclipitor, dar
îşi dădea şi cămaşa de pe el, dacă i-o cereai. S-a sinucis. Şi-a vârât ţeava puştii în gură şi şi-a făcut capul ţăndări. În 1932, la Philadelphia. Aşa trebuie să moară un zeu?
— Îmi pare rău.
— Fiule, tu nu dai doi bani pe el, iar el era exact ca tine –
mare şi prost.
Wednesday se opri din vorbit şi începu să tuşească.
— Ce nu merge? întrebă Shadow, pentru a doua oară.
— Au luat legătura cu mine.
— Cine?
— Inamicul.
— Şi?
— Vor să stabilim un armistiţiu. Să discutăm condiţiile de pace. Fiecare să-şi vadă de treburile lui.
— Şi ce se întâmplă acum?
— Acum beau cafea proastă cu găoazele moderne într-o sală masonică din Kansas City.
— Bine. Vii să mă iei sau ne întâlnim undeva?
— Rămâi unde eşti şi stai potolit. Fereşte-te de necazuri. Ai înţeles?
— Dar…
Se auzi un clic, apoi linia telefonică muri şi rămase moartă. Nu venea niciun ton, dar acesta nu venise niciodată.
Avea o grămadă de timp de pierdut. Conversaţia cu Wednesday îl lăsase pe Shadow într-o stare nelinişte. Se ridică, intenţionând să se plimbe, dar începuse deja să se însereze, aşa că se aşeză la loc.
Luă Procesele-verbale ale Consiliului Municipal din Lakeside în perioada 1872-1884 şi începu să dea paginile, privind tipăritura măruntă fără s-o citească, oprindu-se uneori să se uite mai atent dacă-i sărea ceva în ochi.
Află că în iulie 1874 consiliul municipal era îngrijorat din cauza numărului mare de tăietori de copaci străini care veniseră în oraş. Urma să se construiască o operă, la intersecţia dintre Third Street şi Broadway. Era de aşteptat ca necazurile care duseseră la zăgăzuirea Pârâului Morii să
înceteze după ce valea pârâului va fi devenit un lac. Consiliul autorizase plata a şaptezeci de dolari către domnul Samuel
