Shadow se uită în sus. Bast stătea lângă fiinţa aceea care nu mai era domnul Ibis. Ţinea în mâna dreaptă inima lui Shadow, iar aceasta îi scălda faţa într-o lumină rubinie.

— Dă-mi-o, zise Thoth, zeul cu cap de ibis, apoi luă inima în mâinile sale, care nu erau mâini omeneşti, şi o împinse în faţă.

Anubis aşeză înaintea sa o balanţă de aur.

— Acum o să aflăm unde voi merge? o întrebă Shadow în

şoaptă pe Bast. În rai, în iad sau în purgatoriu?

— Dacă pana stă în echilibru, poţi să-ţi alegi singur destinaţia, îi răspunse ea.

— Şi dacă nu stă?

Bast ridică din umeri, ca şi cum nu i-ar fi făcut plăcere să

discute subiectul acela. Apoi zise:

— Atunci inima şi sufletul tău vor fi mâncate de Ammit, Mâncătorul-De-Suflete…

— Poate că voi avea parte de un sfârşit fericit…

— Aici nu numai că nu există sfârşituri fericite, îi zise Bast, dar nu există niciun fel de sfârşit.

Cu grijă, cu respect, Anubis puse o pană pe unul dintre talerele balanţei.

Apoi aşeză inima lui Shadow pe celălalt taler. Ceva se mişcă în umbra de sub balanţă, iar Shadow nu simţi nicio dorinţă să vadă despre ce-i vorba.

Pana era grea, dar şi inima lui Shadow era grea, iar balanţa se legăna într-un mod îngrijorător.

Dar până la urmă se echilibră, iar făptura din umbră se răsuci şi plecă, dezamăgită.

— Asta e, zise Bast, melancolică. Încă o ţeastă în grămadă.

Păcat. Sperasem că o să ne fii de folos în vremurile astea pline de necazuri. Am sentimentul că privesc cu încetinitorul un accident de maşină, ştiind că nu-mi stă în putere să-l împiedic.

— N-o să fii aici?

— Nu-mi place să lupte alţii în locul meu, zise ea.

În sala imensă a morţii se aşternu tăcerea, care se răspândi peste apă şi prin întuneric.

— Deci acum trebuie să aleg unde o să mă duc? întrebă

Shadow.

— Alege, zise Thoth. Sau putem alege noi pentru tine.

— Nu, spuse Shadow. O să aleg eu.

— Ei? întrebă Anubis.

— Vreau să mă odihnesc. Asta-i tot ce vreau. Nu vreau nimic, nici rai, nici iad, nimic. Doar să se termine totul.

— Eşti sigur? întrebă Thoth.

— Da, zise Shadow.

Domnul Jacquel deschise ultima uşă, iar în spatele ei nu era nimic. Nici întuneric. Nici măcar uitare. Doar nimic.

Shadow încuviinţă cu totul, fără reţinere, apoi păşi pe uşă, intrând în nimic cu o bucurie ciudată, aspră.

CAPITOLUL ŞAPTESPREZECE

Pe continentul acesta, totul e la o scară foarte mare. Râurile sunt imense, clima e violentă în ceea ce priveşte căldura sau frigul, perspectivele sunt magnifice,

tunetul

şi

fulgerul

sunt

înspăimântătoare. Dezordinile care au loc în ţară

fac să se cutremure orice instituţie. Orice greşeală

făcută de noi, orice prostie, orice irosire, orice ghinion sau orice pierdere sunt aici la o scară

foarte mare.

LORDUL CARLISLE, CĂTRE GEORGE SELWYN, 1778

Cel mai important loc din partea de sud-est a Statelor Unite este anunţat de sute de reclame prinse pe acoperişurile hambarelor din Georgia, Tennessee şi Kentucky. Când un şofer va merge pe un drum dintr-o pădure, va trece pe lângă

un hambar roşu, dărăpănat, iar pe acoperişul lui va vedea scris:

VIZITAŢI ROCK CITY

A OPTA MINUNE A LUMII

Iar pe acoperişul unei magazii şubrede pentru lapte va zări, cu litere albe:

MINUNEA LUMII

DIN ROCK CITY VEDEŢI ŞAPTE STATE

Şoferul va ajunge să creadă că Rock City e imediat după