Samuels şi a optzeci şi cinci de dolari către domnul Haikki Salminen, drept compensaţie pentru pământul lor şi pentru cheltuielile implicate de mutarea domiciliului lor din zona ce urma să fie inundată.
Lui Shadow nu-i trecuse prin minte până atunci că lacul ar fi fost făcut de mâna omului. De ce să numeşti un oraş
Lakeside dacă lacul începuse prin a fi un pârâu? Citi mai departe şi descoperi că un domn Hinzelmann, originar din Hüdemuhlen, Brunswick, condusese proiectul de construire a lacului, iar municipalitatea îi dăduse 370 de dolari pentru proiect, restul fondurilor urmând să fie strânse prin subscripţie publică. Shadow rupse o fâşie dintr-un şerveţel de hârtie şi-l puse în volum, ca semn de carte. Îşi imagina bucuria cu care va vedea Hinzelmann referirea la bunicul său. Se întrebă dacă bătrânul ştia că familia sa jucase un rol important în construirea lacului. Apoi răsfoi mai departe cartea, căutând şi alte referiri la proiectul de amenajare a lacului.
Acesta fusese inaugurat printr-o ceremonie, în primăvara anului 1876, ca o avanpremieră la sărbătorirea centenarului oraşului. Consiliul municipal adusese mulţumiri domnului Hinzelmann.
Shadow se uită la ceas. Era ora cinci şi jumătate. Se duse în baie, se bărbieri, îşi pieptănă părul, îşi schimbă hainele.
Trecură şi ultimele cincisprezece minute. Îşi luă vinul şi planta, apoi ieşi din apartament.
Uşa alăturată se deschise de îndată ce ciocăni. Marguerite Olsen arăta la fel de neliniştită ca el. Luă sticla de vin şi ghiveciul cu planta şi-i mulţumi. Televizorul era pornit, cuplat la video, iar pe ecran se vedea Vrăjitorul din Oz. Filmul era încă la început, în sepia, Dorothy se afla încă în Kansas, stătea cu ochii închişi în rulota profesorului Marvel, pe când ticălosul cel bătrân pretindea că-i citeşte gândurile iar tornada care avea s-o smulgă din lumea ei se apropia. Leon stătea în faţa televizorului, jucându-se cu o maşinuţă de pompieri. Când îl văzu pe Shadow, pe figură îi apăru o expresie de încântare. Se ridică şi fugi până în camera din spate, de unde se întoarse triumfător cu o monedă de un
sfert de dolar în mână.
— Priveşte, Mike Ainsel! strigă el, apoi strânse mâinile şi se prefăcu că ia moneda în mâna dreaptă, pe care o deschise larg. Am făcut-o să dispară, Mike Ainsel!
— Ai făcut-o, consimţi Shadow. După ce-o să mâncăm, dacă mămica ta va fi de acord, o să-ţi arăt cum să faci mai bine trucul ăsta.
— Puteţi să-l faceţi chiar acum, zise Marguerite. O
aşteptăm pe Samantha. Am trimis-o după smântână. Nu credeam că o să dureze atât de mult timp.
Ca şi cum i-ar fi răspuns, pe palierul de lemn se auzi zgomot de paşi şi cineva deschise uşa. Shadow n-o recunoscu în prima clipă, apoi fata zise:
— N-am ştiut de care voiai, cu calorii sau cu gust de lipici pentru tapet, aşa că am cumpărat cu calorii.
Atunci o recunoscu – era fata întâlnită în drum spre Cairo.
— Foarte bine, zise Marguerite. Sam, ţi-l prezint pe vecinul meu, Mike Ainsel. Mike, ea e Samantha Black Crow, sora mea.
„Nu te cunosc”, îşi zise Shadow cu disperare. „Nu m-ai întâlnit niciodată. Suntem complet străini.” încercă să-şi aducă aminte cum făcuse când se gândise la zăpadă, cât de uşor şi de simplu fusese atunci. Acum era disperat. Întinse mâna şi zise:
— Mă bucur să vă cunosc.
Fata clipi şi se uită la el, avu un moment de ezitare, apoi îl recunoscu şi zâmbi.
— Salut, zise ea.
— Mă duc să văd ce face mâncarea, spuse Marguerite, cu glasul cuiva care arde mâncarea dacă o lasă singură în bucătărie, nepăzită.
Sam îşi scoase haina pufoasă şi pălăria.
— Deci tu eşti vecinul cel melancolic şi misterios. Ce faci aici? întrebă ea, în şoaptă.
— Iar tu eşti fata Sam. Vrei să discutăm mai târziu?
— Dacă promiţi să-mi spui ce se întâmplă.
— De acord.
Leon îl trase pe Shadow de pantaloni:
— Nu vrei să-mi arăţi acum? întrebă el, întinzându-i moneda.
— Bine. Dar dacă-ţi arăt trebuie să ţii minte că un maestru magician nu spune nimănui cum se face trucul respectiv.
— Promit, zise Leon cu gravitate.
Shadow luă moneda în mâna stângă, apoi prinse cu dreapta mânuţa lui Leon, arătându-i cum să simuleze că ia moneda cu mâna dreaptă, lăsând-o de fapt în mâna stângă a lui Shadow. Apoi îl puse pe Leon să repete singur mişcările.
După mai multe încercări, băiatul reuşi să stăpânească
mişcarea.
— Acum cunoşti jumătate din truc, îi spuse Shadow.
Cealaltă jumătate este să-ţi îndrepţi atenţia către locul în care ar trebui să fie moneda. Uită-te în locul în care trebuie să fie. Dacă o să te uiţi la mâna ta dreaptă, nimeni n-o să se uite la stânga, chiar dacă eşti neîndemânatic.
Sam se uita la ei cu capul lăsat uşor într-o parte, fără să
spună nimic.
— Veniţi la masă! îi chemă Marguerite, venind din bucătărie cu un castron de spaghete aburinde în mâini.
Leon, du-te şi spală-te pe mâini!
Mai aveau pâine cu usturoi, sos roşu, chiftele bine condimentate. Shadow o complimentă pe Marguerite pentru felurile gătite.
