— Şi cum o să ajung în Lakeside?
— Alison McGovern făcea autostopul. Nu-i un lucru sigur nici măcar într-un oraş ca al nostru. O să-ţi trimit nişte bani, ca să iei autobuzul.
— Ar fi grozav.
— Sammy!
— Bine, Mags. Trimite-mi banii, dacă o să dormi mai bine.
— Ştii că am dreptate.
— Bine, soră mai mare! Pupă-l pe Leon şi spune-i că o să
vină mătuşica Sammy, dar de data asta să nu-şi ascundă
jucăriile în patul ei.
— O să-i spun. Dar nu-ţi promit că o să folosească la ceva.
Când să te aştept?
— Mâine-seară. Nu-i nevoie să ne întâlnim în staţia de autobuz, o să-l rog pe Hinzelmann să mă ia cu Tessie.
— Prea târziu, Tessie e pusă la iernat. Dar Hinzelmann o să te ducă oricum cu maşina. Te place. Îi asculţi poveştile.
— Poate ar trebui să-l pui pe Hinzelmann să-ţi scrie editorialele. Să vedem: „Despre problemele terenului de lângă
cimitirul vechi. S-a întâmplat că în iarna lu’ optzeci şi trei bunicul a împuşcat un cerb lângă cimitirul de lângă lac. Nu mai avea gloanţe, aşa că a folosit un sâmbure de cireaşă din pachetul cu mâncare pe care i-l pregătise bunica. Sâmburele a străbătut craniul cerbului, iar acesta a ţâşnit din loc ca un liliac înnebunit. După doi ani, bunicul a trecut din nou pe acolo şi a văzut un cerb puternic căruia îi creştea un cireş
între coarne. Ei bine, l-a împuşcat, iar bunica a făcut destule plăcinte cu cireşe ca să ajungă până la următorul 4 Iulie…”
De data asta râseră amândouă.
INTERLUDIU 3
JACKSONVILLE, FLORIDA; 02.00 A.M.
— Pe anunţ scrie că aveţi nevoie de oameni.
— Facem tot timpul angajări.
— Pot să lucrez doar în schimbul de noapte. E vreo problemă?
— N-ar trebui să fie. Am să vă dau o cerere ca s-o completaţi. Aţi mai lucrat vreodată într-o benzinărie?
— Nu. Îmi închipui că nu-i prea greu.
— Sigur, nu e inginerie aerospaţială.
— Abia am venit aici. Nu am telefon. Aştept să mi-l instaleze.
— Îmi dau seama. Chiar îmi dau. Te lasă să aştepţi pentru că pot. Doamnă, sper că nu vă supăraţi, dar nu arătaţi prea bine.
— Ştiu. E o boală. Pare mai rea decât e în realitate. Însă
nu îmi pune viaţa în pericol.
— Bine. Lăsaţi cererea la mine. Chiar ducem lipsă de oameni în schimbul de noapte. Noi îi zicem schimbul pentru zombie. Ai mereu impresia că durează prea mult. Vă
cheamă… Lama ?
— Laura.
— Laura. Bine. Sper că nu vă deranjează să aveţi de-a face cu tot felul de ţicniţi. Pentru că ies la iveală noaptea.
— Sunt convinsă. O să mă descurc.
CAPITOLUL TREISPREZECE
Hei, prieten vechi!
Ce mai zici, prieten vechi?
Sper că bine, prieten vechi.
Mai stai de vorbă cu mine.
