— Unde ducem cadavrul? întrebă Shadow.
— În Virginia. Acolo-i un copac, îi răspunse Nancy.
— Un copac al lumii, zise Cernobog, cu o satisfacţie sumbră. Aveam unul şi în partea mea de lume. Dar al nostru creştea sub lume, nu deasupra ei.
— O să-l aşezăm la poalele copacului, zise Nancy. O să-l lăsăm acolo. Tu o să pleci. Noi o să ne ducem spre sud. Acolo o să aibă loc bătălia. O să curgă sânge. O să moară multă
lume. Lumea o să se schimbe un pic…
— Nu vreţi să iau parte la luptă? Sunt destul de solid. Ştiu să mă bat.
Nancy întoarse capul spre Shadow şi zâmbi – primul zâmbet adevărat pe care-l văzuse Shadow pe figura lui Nancy de când îl luase pe Shadow din închisoarea comitatului Lumber –, apoi spuse:
— Cea mai mare parte a bătăliei va avea loc într-un loc în care tu nu poţi să te duci, un loc în care nu poţi să ajungi.
— În sufletul şi-n mintea oamenilor, spuse Cernobog. Ca la roata cea mare.
— Poftim?
— La carusel, îi explică domnul Nancy.
— Da. În spatele scenei. Am înţeles, zise Shadow. Ca în deşertul plin cu oase.
Domnul Nancy îşi ridică privirea şi zise:
— De fiecare dată când sunt convins că n-ai pic de minte, spui ceva care mă surprinde. Da, acolo va avea loc bătălia cea adevărată. Restul va fi doar tunete şi fulgere.
— Spuneţi-mi ce-i cu priveghiul.
— Cineva trebuie să rămână cu cadavrul. Asta-i tradiţia. O
să găsim pe cineva.
— El voia să fac eu asta…
— Nu, zise Cernobog. O să mori. E o idee foarte, foarte greşită.
— Nu vreau aşa ceva la înmormântarea mea, zise domnul Nancy. Când o să mor, vreau să mă pună într-un loc călduros. Iar când femeile frumoase o să calce pe mormântul meu, o să le apuc de picioare, ca în filmul ăla…
— N-am văzut niciodată un asemenea film, zise Cernobog.
— Ba l-ai văzut. Scena e chiar la sfârşit. E un film despre liceu. Cu toţi elevii care merg la bal…
— Domnule Cernobog, filmul se numeşte Carrie 123 , îi explică Shadow. Bine, unul dintre voi să mă lămurească ce-i cu priveghiul.
— Spune-i tu. Eu conduc maşina, zise Nancy.
— N-am auzit de un film numit Carrie. Spune-i tu.
— Persoana care priveghează trebuie să fie legată de copac, îi zise Nancy. Aşa cum a fost Wednesday. Şi va atârna acolo timp de nouă zile şi nouă nopţi. Fără mâncare, fără apă.
Complet singură. La sfârşit, persoana e dată jos şi dacă
trăieşte… da, se poate întâmpla şi asta… ei bine, Wednesday va fi fost privegheat.
— Poate că Alviss ne va trimite unul dintre oamenii săi, spuse Cernobog. Un pitic poate supravieţui…
— O să-l priveghez eu, zise Shadow.
— Nici vorbă, spuse domnul Nancy.
— Ba da, zise Shadow.
Cei doi bătrâni rămaseră tăcuţi, apoi Nancy întrebă:
— De ce?
— Pentru că asta ar face un om viu, răspunse Shadow.
— Eşti nebun, zise Cernobog.
— Tot ce se poate. Dar am să-l priveghez pe Wednesday.
Când se opriră să ia benzină, Cernobog le spuse că-i era rău şi că vrea să stea în partea din faţă a maşinii. Shadow nu avu nimic împotrivă să se mute în spatele autobuzului. Putea să stea întins şi să doarmă.
Mergeau în tăcere. Shadow îşi dădea seama că luase o decizie – o decizie importantă şi ciudată.
— Cernobog, zise domnul Nancy, după un timp, l-ai văzut la motel pe puştiul cu tehnica? Nu era prea fericit. Încerca să
