— Acum o să-l înfăşurăm, îi răspunse Anansi, iar apoi o să-l luăm de aici.
Înfăşurară trupul în cearşafurile motelului şi îl strânseră
bine în giulgiul improvizat, astfel încât să nu se vadă că-i un cadavru şi să-l poată transporta. Cei doi bătrâni se duseră la capul şi la picioarele acestuia, însă Shadow le zise:
— Staţi să văd ceva.
Se lăsă în genunchi, îşi strecură braţele sub silueta înfăşurată în alb şi o trase pe umerii săi. Apoi îşi îndreptă
picioarele, ridicându-se.
— Bine. L-am luat. Haideţi să-l ducem în maşină.
Cernobog arăta ca şi cum ar fi vrut să-l contrazică, dar îşi închise gura. Scuipă pe degetul mare şi pe arătător, apoi începu să stingă lumânările, strângându-le cu vârfurile degetelor. În timp ce ieşea din încăperea întunecată, Shadow auzi capetele lumânărilor fâsâind.
Wednesday era greu, însă Shadow se descurca dacă
mergea fără să şovăie. Nu avea de ales. Auzea în minte cuvintele lui Wednesday la fiecare pas pe care-l făcea pe coridor şi simţea acreala dulce a miedului în adâncul gâtlejului. „Acum lucrezi pentru mine. Mă aperi. Mă ajuţi. Mă
duci dintr-un loc în altul. Faci investigaţii – din când în când
–, te duci şi pui întrebări pentru mine. Faci comisioane. În caz de urgenţă – dar numai în caz de urgenţă – loveşti indivizi care trebuie loviţi. În cazul puţin probabil al morţii mele, mă
vei priveghea…”
O înţelegere era o înţelegere, iar aceasta îi era scrisă în sânge şi în oase.
Domnul Nancy deschise uşa motelului, apoi se grăbi şi deschise uşa din spate a autobuzului. Cei patru stăteau deja lângă Humvee-ul lor, pândindu-i de parcă nu mai puteau
aştepta. Loki îşi pusese din nou chipiul de şofer pe cap.
Vântul rece îl izbea pe Shadow în timp ce mergea, trăgea de cearşafuri…
Shadow îl aşeză pe Wednesday cu grijă în autobuz. Cineva îl bătu pe umăr. Se întoarse. Town stătea cu mâna întinsă.
— Ţine, zise el. Domnul World voia să-ţi dau asta.
Era un ochi de sticlă. În mijlocul lui se vedea o crăpătură
subţire, iar din faţă îi sărise o aşchie.
— L-am găsit în Sala Masonică, atunci când am făcut curat. Ţine-l ca să-ţi aducă noroc. O să ai nevoie.
Shadow îşi strânse palma în jurul ochiului. Îşi dorea să
dea o replică tăioasă şi spirituală, dar Town se întorsese deja la Humvee şi se urca în maşină, iar lui Shadow nu-i veni în minte nimic inteligent…
Cernobog fu ultima persoană care ieşi din motel. În timp ce încuia, privi cum Humvee-ul iese din parcare şi demarează
pe asfalt. Puse cheia motelului sub o piatră de lângă uşă şi clătină din cap.
— Trebuia să-i fi mâncat inima, spuse el către Shadow, pe un ton neutru. Nu doar să-l blestem. Trebuia pus la respect.
Urcă în spatele autobuzului.
— Tu stai în dreapta, spuse domnul Nancy către Shadow.
O să conduc eu pentru o vreme.
Conduse către est.
Zorii îi prinseră în oraşul Princeton, Missouri. Shadow nu dormise deloc.
Nancy zise:
— Vrei să te lăsăm undeva? În locul tău, aş face rost de nişte acte false şi m-aş duce în Canada. Sau în Mexic.
— Rămân cu voi. Aşa ar fi dorit Wednesday.
— Nu mai lucrezi pentru el. E mort. După ce-o să-i înmormântăm cadavrul, eşti liber să pleci.
— Şi ce să fac?
— Să te ţii deoparte, până se termină războiul, zise Nancy, care semnaliză şi coti la stânga.
— Ascunde-te, pentru un timp, îl sfătui Cernobog. Apoi, după ce se va termina totul, întoarce-te la mine, ca să
încheiem povestea asta. Cu ciocanul meu.
