— Unde-ţi sunt prietenii din limuzină, cei care m-au bătut? De ce nu le ceri lor să stea cu tine?
— Copiii nu pot lucra aici. Suntem într-o zonă moartă.
— Mai e mult până la miezul nopţii, şi mai e şi mai mult până în zori. Cred că ar trebui să te culci. Eu am nevoie de somn.
Puştiul cel gras nu zise nimic, apoi dădu din cap şi ieşi din cameră.
Shadow închise uşa şi o încuie. Se întinse din nou pe saltea.
După câteva clipe, începu gălăgia. Dură ceva timp până
să-şi dea seama ce era. Descuie uşa şi ieşi pe coridor. Era puştiul cel gras, aflat acum în camera sa. Zgomotul semăna cu cel produs de ceva uriaş, izbit de pereţii încăperii. După
sunet, Shadow presupuse că puştiul se izbea chiar pe el însuşi de pereţi.
— Linişte! se auzi un răcnet din camera lui Cernobog.
Shadow se duse pe hol şi ieşi din motel. Era obosit.
Şoferul stătea lângă Humvee. O siluetă întunecată, un chipiu cu cozoroc.
— Nu puteţi să dormiţi, domnule? întrebă el.
— Nu, îi răspunse Shadow.
— Vreţi o ţigară, domnule?
— Nu, mulţumesc.
— Vă supăraţi dacă fumez?
— Fumează.
Şoferul scoase o brichetă. Atunci, la lumina flăcării, Shadow văzu figura individului, o văzu pentru prima oară, o recunoscu şi începu să înţeleagă.
Îşi amintea figura aceea slabă. Ştia că sub şapca neagră se afla un păr portocaliu, tuns scurt. Ştia că atunci când buzele tipului zâmbeau, scoteau la iveală o reţea de cicatrice urâte.
— Arăţi bine, uriaşule, îi zise şoferul.
— Low Key! exclamă Shadow, privindu-l uimit pe fostul său coleg de celulă.
Prietenia din închisoare este un lucru bun, te ajută să treci prin locuri şi momente groaznice. Dar prietenia din închisoare încetează la porţile ei, iar un prieten din închisoare care reapare în viaţa ta îţi trezeşte, în cazul cel mai bun, sentimente amestecate.
— Doamne! Low Key Lyesmith! zise Shadow, apoi auzi ceea ce spusese şi înţelese. Loki! Loki Lie-Smith!121
— Pricepi cam greu, zise Loki, dar până la urmă te-ai prins.
Iar
buzele
sale
se
strâmbară
într-un
zâmbet
înspăimântător şi cenuşa dansă în umbra ochilor săi.
Stăteau în camera lui Shadow, din motelul abandonat, la cele două capete ale saltelei. Zgomotul din camera puştiului celui gras încetase.
— Ai avut noroc că am fost împreună în închisoare, zise Loki. N-ai fi supravieţuit în primul an fără mine.
— Nu puteai să pleci din puşcărie când aveai chef?
— E mai uşor să-ţi execuţi pedeapsa… Trebuie să înţelegi cum e chestia asta zeiască. Nu-i vorba de magie. E vorba de a fi tu însuţi, dar acel tu în care lumea crede. E vorba de a fi esenţa ta proprie mărită, concentrată. Este vorba să devii tunet, puterea unui cal care goneşte sau înţelepciune.
Strângi toată credinţa şi devii mai mare, mai grozav, mai mult decât om. Cristalizezi. Apoi, într-o zi, oamenii uită de tine, nu mai cred în tine, nu-ţi mai aduc sacrificii, nu le mai pasă de tine, apoi te trezeşti că organizezi un joc de alba-neagra la intersecţia dintre Broadway şi Strada 43.
— De ce ai stat în celulă cu mine?
— A fost o simplă coincidenţă.
— Iar acum conduci maşina pentru inamici.
