Stratul de apă de pe gheaţă, alcătuit din gheaţă topită şi din zăpadă topită, era mai adânc decât păruse privit de sus, iar gheaţa de sub el era mai alunecoasă decât un patinoar, aşa că Shadow trebuia să meargă cu grijă. Se bălăcea prin apa care-i acoperise ghetele până la şireturi şi-i intra înăuntru. Apă rece ca gheaţa, care-ţi amorţea pielea în locul în care te atingea. Shadow se simţea ciudat de detaşat în timp ce se împleticea pe lacul îngheţat, de parcă s-ar fi privit pe ecranul unui cinematograf. De parcă ar fi văzut un film în care el era eroul. Probabil detectivul.

Merse către rablă, dureros de conştient că gheaţa se rosese prea mult şi că apa de sub gheaţă era atât de rece cât poate să fie apa de rece fără să îngheţe. Dar continuă să meargă, alunecând tot timpul. Căzu de câteva ori.

Trecu pe lângă sticle şi cutii goale de bere aruncate pe gheaţă, trecu pe lângă copci rotunde tăiate în gheaţă pentru pescuit, copci care nu mai îngheţaseră şi fiecare dintre ele se umpluse cu apă neagră.

Rabla era mult mai departe decât păruse a fi când o privise de pe drum. Shadow auzi un trosnet puternic în sudul lacului – ca un băţ ce se rupea –, urmat de sunetul vibraţiei

unui obiect imens, produs parcă de un diapazon de bronz de dimensiunile lacului. Gheaţa scârţâia şi trosnea, ca o uşă

veche ce protesta că-i deschisă. Shadow continuă să meargă

mai departe.

„Asta-i sinucidere”, îi şopti o voce în minte. „Nu poţi să laşi lucrurile aşa cum sunt?”

— Nu, răspunse el cu voce tare. Trebuie să ştiu.

Şi continuă să meargă mai departe.

Ajunse la rablă şi ştiu că avea dreptate încă înainte să se atingă de ea. În jurul maşinii plutea o duhoare, ceva care era, simultan, un miros slab, insuportabil, dar şi un gust neplăcut în fundul gâtului. Shadow merse în jurul automobilului, uitându-se înăuntrul lui. Scaunele erau pătate şi sfâşiate. În maşină nu se vedea nimic. Shadow încercă să deschidă uşile. Erau încuiate. Încercă să deschidă

portbagajul. Şi acesta era încuiat.

Ar fi fost bine dacă ar fi luat o rangă cu el.

Strânse pumnul, numără până la trei şi izbi cu mâna înmănuşată în geamul portierei din partea şoferului.

Mâna îl durea, iar geamul nu păţise nimic.

Se gândi să se repeadă în viteză în geam, ar fi putut să-l împingă în interiorul maşinii, dacă n-ar aluneca pe gheaţă.

Dar nu avea niciun chef să mişte rabla, încât să se spargă

gheaţa de sub aceasta.

Se uită la maşină. Apoi apucă antena radioului – genul acela de antenă care se strângea şi se întindea, dar care rămăsese în poziţia aceea de cel puţin un deceniu –, trase de ea şi o rupse de la bază. Luă capătul antenei – care avusese cândva o bilă de metal în vârf, însă bila se pierduse de mult timp – şi îl îndoi cu degetele sale puternice, făcând un cârlig.

Apoi strecură bucata de metal printre garnitura de cauciuc şi geamul portierei din faţă, până la mecanismul de deschidere a uşii. După aceea mişcă, împinse şi răsuci bucata de antenă în mecanism şi trase spre el.

Simţi cum cârligul improvizat alunecă din încuietoare.

Oftă şi-l împinse din nou, de data asta cu mai multă grijă.

Îşi imagina gheaţa tremurând sub picioarele sale. Apăsă

încet… şi…

Reuşise. Trase antena şi mecanismul portierei cedă.

Shadow întinse mâna înmănuşată, apucă mânerul portierei şi apăsă pe buton. Uşa nu se deschise.

„S-a blocat”, îşi zise el. „A îngheţat.”

Smuci puternic, alunecă pe gheaţă şi, deodată, portiera rablei se deschise, iar bucăţi de gheaţă săriră în toate părţile.

Duhoarea era mai puternică în interiorul maşinii. O

duhoare de putreziciune şi de boală. Lui Shadow i se făcu greaţă.

Întinse mâna sub bord, găsi mânerul de plastic negru care deschidea portbagajul şi trase puternic de el.

În spatele său se auzi un zăngănit, iar capacul portbagajului se ridică.

Shadow merse pe gheaţă, alunecând prin bălţile din jurul maşinii şi ţinându-se de aceasta.

„E în portbagaj”, îşi zise el.

Capacul portbagajului se ridicase doar vreo doi centimetri.

Shadow îl deschise complet.

Mirosul era groaznic, dar ar fi putut să fie şi mai rău dacă

pe fundul portbagajului n-ar fi fost vreo doi centimetri de gheaţă topită. În portbagaj se afla o fată. Purta un costum de schi stacojiu – acum murdar –, avea părul lung, castaniu, şi ţinea gura închisă, aşa că Shadow nu putea să vadă benzile din cauciuc albastru, deşi ştia că-s acolo. Frigul o conservase, de parcă ar fi fost ţinută la frigider.

Fata avea ochii larg deschişi şi părea că plânsese atunci când murise, iar lacrimile care-i îngheţaseră pe obraji nu se topiseră încă.

— Ai fost aici tot timpul, spuse Shadow cadavrului lui Alison McGovern. Toţi cei care au trecut peste pod te-au văzut. Toţi cei care au trecut prin oraş te-au văzut. Cei care pescuiau la copcă au trecut pe lângă tine în fiecare zi. Şi nimeni n-a ştiut.

Apoi îşi dădu seama că vorbea prostii.

Cineva ştia. Cel care o pusese acolo.

Se aplecă, încercând să vadă dacă o poate scoate. Când se aplecă, se rezemă de maşină şi probabil că greutatea trupului său declanşă totul.

Gheaţa de sub roţile din faţă se rupse în clipa aceea. Poate din cauza mişcărilor lui, poate din altă cauză. Botul maşinii se cufundă cam un metru în apa neagră a lacului. Apa pătrunse în automobil prin uşa deschisă. Apa îi împroşcă

gleznele lui Shadow, deşi gheaţa pe care stătea era încă

solidă. Shadow se uită în jur, întrebându-se cum să fugă de acolo, dar era prea târziu. Gheaţa se duse la fund, aruncându-l spre maşina cu fata cea moartă în portbagaj.

Apoi spatele maşinii se cufundă, iar Shadow se cufundă şi el în apa rece a lacului. Era ora nouă şi zece minute dimineaţa, în ziua de douăzeci şi trei martie.

Shadow trase aer în piept înainte să se scufunde, închise ochii, însă răceala apei îl izbi ca un zid, oprindu-i răsuflarea.

Se scufunda în apa îngheţată, tras în jos de maşină.

Se afla sub lac, în bezna şi frig, tras în jos de haine, de mănuşi şi de ghete, prins în capcana paltonului, care părea să fi devenit mai greu şi mai mare decât şi-ar fi imaginat.