se întâmple nimic. Noi suntem…
Agită trabucul, de parcă ar fi căutat cu el un cuvânt, apoi continuă:
— … excl usivişti. Nu suntem sociabili. Nici măcar eu. Nici măcar Bacchus. Nu pentru mult timp. Mergem singuri sau rămânem în grupul nostru restrâns. Nu ne împăcăm bine cu alţii. Ne place să fim adoraţi, respectaţi şi veneraţi – mie îmi place să se spună basme despre mine, basme care să-mi arate deşteptăciunea. Ştiu că e o prostie, dar aşa sunt eu. Ne place să fim mari. Iar în vremurile astea sărace suntem mici.
Zei noi s-au ridicat, s-au prăbuşit şi s-au ridicat din nou. Dar asta nu-i o ţară care să tolereze zeii pentru mult timp.
Brahma a creat, Vishnu păstrează, Shiva distruge, iar solul e curăţat, pentru ca Brahma să creeze din nou.
— Ce vrei să spui? întrebă Shadow. Lupta s-a terminat?
Bătălia a avut loc?
Domnul Nancy mârâi:
— Ţi-ai ieşit din minţi? L-au ucis pe Wednesday. L-au ucis şi s-au lăudat cu asta. Au răspândit ştirea. Au arătat-o pe orice canal, ca s-o vadă toţi cei ce au ochi de văzut. Nu, Shadow. Lupta abia a început.
Se aplecă la poalele monumentului de piatră, înfipse trabucul în pământ şi-l lăsă acolo, ca pe o ofrandă.
— Îţi plăcea să glumeşti, zise Shadow. Nu mai glumeşti?
— E greu să glumeşti în asemenea momente. Wednesday e mort. Vii înăuntru?
— Imediat.
Nancy porni spre motel. Shadow întinse mâna şi atinse piatra monumentului. Îşi trecu degetele peste placa rece de
bronz. Apoi se întoarse, înaintă către capela cea mică şi albă, pătrunse pe uşa deschisă în întuneric. Se aşeză în primul rând de bănci, închise ochii şi-şi plecă fruntea. Se gândi la Laura, la Wednesday, la ce înseamnă să fii în viaţă.
Se auzi un zgomot în spatele său, un târşâit de pantofi pe pământ. Cineva stătea chiar în uşa deschisă, o siluetă
întunecată în faţa stelelor. Lumina lunii sclipea pe ceva metalic.
— O să mă împuşti? întrebă Shadow.
— Doamne, ce-aş mai vrea s-o fac! zise domnul Town.
Doar ca autoapărare. Te rogi? Te-au făcut să crezi că-s zei?
Nu-s zei.
— Nu mă rugam. Mă gândeam.
— Uite cum îmi imaginez eu că stau lucrurile, zise Town.
Ei sunt mutaţii. Experimente evoluţioniste. Un pic de abilitate hipnotică, câteva scamatorii şi gata, îi fac pe oameni să creadă orice. Nimic despre care merită să vorbeşti. Asta-i tot. La urma urmei, mor ca nişte oameni.
— Aşa se întâmplă întotdeauna, zise Shadow, şi se ridică, iar Town făcu un pas înapoi.
Shadow ieşi din capelă, iar domnul Town se ţinu la distanţă.
— Hei, ştii cumva cine a fost Louise Brooks? întrebă
Shadow.
— E o prietenă de-a ta?
— Nu. A fost o vedetă de cinema, care s-a născut într-un loc aflat puţin mai la sud de locul ăsta.
— Poate că şi-a schimbat numele şi a devenit Liz Taylor sau Sharon Stone, sugeră Town, dornic să-i fie de folos.
— S-ar putea, zise Shadow, şi se îndreptă spre motel, iar Town se luă după el.
— Ar fi trebuit să fii din nou în închisoare, zise domnul Town. Ar trebui să-ţi aştepţi execuţia.
— Nu eu i-am ucis pe asociaţii tăi, zise Shadow. Dar o să-ţi spun ceva ce mi-a spus cândva un tip, pe când eram în închisoare. Ceva ce n-o să uit niciodată.
— Ce anume?
— În toată Biblia există un singur individ căruia Iisus i-a
făgăduit personal un loc în rai, lângă el. Nu lui Petru, nici lui Pavel, niciunuia dintre apostoli. Ci unui hoţ condamnat, care a fost executat. Deci nu-i desconsidera pe tipii care aşteaptă
să fie executaţi. S-ar putea să ştie ceva ce tu nu ştii.
Şoferul stătea în picioare, lângă Humvee.
— Noapte bună, domnilor, zise el în timp ce treceau pe lângă el.
