Din cauza lor, locul ăsta nu-i sortit distrugerii.
Coborâră din autobuz. În faţa motelului îi aştepta o femeie pe care Shadow n-o cunoştea. Era machiată şi coafată
perfect. Arăta ca prezentatorii de ştiri din emisiunile de dimineaţă, care stau în studiouri ce nu seamănă cu camerele de zi adevărate.
— Mă bucur să vă văd, zise ea. Tu trebuie să fii Cernobog.
Şi tu eşti Anansi, gata oricând de înşelăciuni. Iar tu trebuie să fii Shadow. Ne-a făcut plăcere să te hăituim, zise ea, strângându-i mâna şi privindu-l drept în ochi. Eu sunt Media. Mă bucur să vă cunosc. Sper să rezolvăm treaba din seara asta cât mai plăcut posibil.
Uşa motelului se deschise.
— Toto118, zise puştiul cel gras pe care Shadow îl văzuse ultima oară într-o limuzină, cred că nu mai suntem în 118 Toto – numele căţelului lui Dorothy, eroina cărţii Vrăjitorul din Oz.
Kansas.
— Suntem în Kansas, zise domnul Nancy. Am mers prin Kansas toată ziua. Ţara asta e a naibii de plată.
— Motelul ăsta n-are lumină, n-are curent, n-are apă
caldă, zise puştiul cel gras. Fără supărare, trebuie să faceţi baie. Puţiţi de parcă aţi fi în autobuzul ăla de-o săptămână.
— Nu cred că-i nevoie de aşa ceva, zise blând femeia.
Suntem între prieteni. Intraţi. Să vă arătăm camerele voastre.
Noi am ocupat primele patru camere. Răposatul vostru prieten se află în a cincea. Toate camerele începând cu camera şase sunt libere – puteţi lua orice încăpere doriţi. Mi-e teamă că nu-i un hotel de lux, dar asta-i situaţia.
Le deschise uşa motelului. Holul mirosea a umezeală, a praf şi a putregai.
Acolo, în semiîntuneric, stătea un bărbat, care-i întrebă:
— Vă este foame?
— Nu refuz niciodată mâncarea, răspunse domnul Nancy.
— Şoferul s-a dus după un sac de hamburgeri. O să se întoarcă în curând, zise bărbatul din hol, încercând să le zărească figurile prin întuneric. Tipule, tu eşti Shadow?
Găoaza care i-a omorât pe Woody şi pe Stone?
— Nu, îi răspunse Shadow. I-a omorât altcineva. Ştiu cine eşti.
Şi ştia, pentru că fusese în mintea bărbatului.
— Eşti Town. Te-ai culcat deja cu văduva lui Wood?
Domnul Town căzu de pe scaun. Într-un film, chestia aceea ar fi fost amuzantă. În realitate, a fost ceva penibil.
Bărbatul se ridică iute şi se repezi către Shadow. Acesta se uită la el şi-i zise:
— Nu începe nimic dacă nu eşti pregătit să termini.
Domnul Nancy puse mâna pe braţul lui Shadow.
— Aminteşte-ţi că e armistiţiu. Că suntem în centru.
Domnul Town se întoarse, se aplecă peste tejghea şi luă
trei chei.
— Aveţi camere la capătul holului, zise el.
Îi înmână cheile domnului Nancy şi plecă prin bezna coridorului. Cei rămaşi auziră o uşă deschizându-se, apoi trântindu-se în urma lui.
Domnul Nancy îi dădu o cheie lui Shadow şi una lui Cernobog.
— Există vreo lanternă în autobuz? întrebă Shadow.
— Nu, îi răspunse domnul Nancy. E doar întuneric. N-ar trebui să-ţi fie frică de întuneric.
— Nu de întuneric mi-e frică, ci de oamenii ascunşi în întuneric.
— Întunericul e bun, zise Cernobog, care nu avea nicio dificultate să vadă pe unde mergea şi-i conducea prin coridorul întunecat şi vâra cheile în broască fără să pipăie.
Eu o să fiu în camera zece, le spuse el. Media… Cred că am auzit de ea. Nu-i cea care şi-a omorât copii?119
— E altă femeie, îi zise domnul Nancy. Dar a făcut acelaşi lucru.
Domnul Nancy avea camera opt, iar Shadow se afla vizavi de ei, în camera nouă. Camera mirosea a mucegai, a praf şi a încăpere pustie. În ea se afla un pat cu o saltea pe el, dar fără aşternut. În încăpere pătrundea un pic de lumină, prin fereastră. Shadow se aşeză pe saltea, îşi scoase pantofii, se întinse. Condusese prea mult în ultimele zile. Probabil că
