— Absolut deloc, şopti Loki.

— Îmi dau seama, zise Shadow. Voi doi n-aţi trădat o anumită tabără. Voi le-aţi trădat pe amândouă.

— Cred că asta am făcut, zise Wednesday, care părea încântat de el însuşi.

— Doreaţi un masacru. Doreaţi un sacrificiu de sânge. Un sacrificiu de zei.

Vântul deveni mai puternic, urletul de la gura peşterii deveni un ţipăt, care părea scos de cineva incomensurabil de uriaş şi cuprins de dureri incredibile.

— Şi de ce nu? Am fost captiv în ţara asta blestemată timp de aproape o mie două sute de ani. Sângele mi s-a subţiat.

Mi-e foame.

— Iar voi doi vă hrăniţi cu moarte, zise Shadow.

Avu impresia că-l vede pe Wednesday. Era o siluetă făcută

din beznă, care devenea ceva mai reală doar când Shadow se uita în altă parte, care căpăta formă doar când era zărită cu coada ochiului.

— Mă hrănesc cu moartea care îmi este închinată, îi explică Wednesday.

— Aşa cum a fost moartea mea în copac, spuse Shadow.

— Moartea ta a fost ceva deosebit, recunoscu Wednesday.

— Şi tu te hrăneşti cu moarte? întrebă Shadow, uitându-se la Loki.

Loki clătină fără vlagă din cap.

— Nu, sigur că nu, zise Shadow. Tu te hrăneşti cu haos.

138 Ţapul lui Iuda – ţap folosit în abatoare pentru a conduce turma de oi sau de capre către locul în care animalele vor fi sacrificate.

Loki zâmbi auzindu-i vorbele – un zâmbet scurt, chinuit şi în ochi îi dansară flăcări portocalii, care pâlpâiau ca o dantelă arzând pe pielea sa albă.

— N-am fi reuşit fără tine, zise Wednesday, din colţul ochiului lui Shadow. Am avut atâtea femei…

— Aveai nevoie de un fiu, zise Shadow.

Vocea ca de fantomă a lui Wednesday îi răspunse:

— Aveam nevoie de tine, fiul meu. Da. Propriul meu fiu.

Ştiam că ai fost zămislit, dar mama ta părăsise ţara. A durat mult până când noi doi am reuşit să te găsim. Iar când te-am descoperit, erai în puşcărie. Trebuia să aflăm ce te putea face să acţionezi. Trebuia să descoperim pe ce buton trebuia să

apăsăm ca să te punem în mişcare. Trebuia să aflăm cine erai.

În momentul acela, Loki părea foarte încântat de sine.

— Aveai o soţie la care voiai să te întorci. Nu ne convenea, dar problema putea fi rezolvată.

— Femeia aia nu era potrivită pentru tine, şopti Loki. Ţi-ar fi fost mai bine fără ea.

— Dacă ar fi existat o altă cale… zise Wednesday, iar de data asta Shadow înţelese ce voia să spună.

— Şi dacă… ar fi avut bunul-simţ… să rămână moartă…

gâfâi Loki. Wood şi Stone… erau oameni buni. Te-ar fi lăsat să… evadezi… când trenul ar fi… ajuns în Dakota…

— Unde-i Laura? întrebă Shadow.

Loki îşi ridică braţul alb şi arătă către adâncul peşterii.

— A plecat în direcţia aia, zise el, apoi, din senin, se prăbuşi în faţă, pe podeaua de piatră.

Shadow văzu ceea ce-i ascunsese până atunci cuvertura –

balta de sânge, gaura din spatele lui Loki, impermeabilul înnegrit de sânge.

— Ce s-a întâmplat? întrebă el.

Loki nu-i răspunse.

Iar Shadow îşi spuse că Loki nu-i va mai răspunde niciodată.

— S-a întâmplat că a avut de-a face cu nevasta ta, băiete, zise vocea îndepărtată a lui Wednesday.

Wednesday devenise mai greu de văzut, de parcă s-ar fi

împrăştiat în eter.

— Dar bătălia îl va aduce înapoi. Aşa cum bătălia mă va aduce pe mine înapoi. Eu sunt o fantomă şi el e un cadavru, dar am câştigat. Pentru că am trişat.

— Jocurile aranjate sunt cel mai uşor de câştigat, îşi aminti Shadow.

Nu-i răspunse nimeni. Nu se mişcă nimic în beznă.

— La revedere… zise Shadow.

Apoi adăugă:

— … tată.

Dar în momentul acela nu se vedea altcineva în peşteră.

Nu se vedea nimeni.

Shadow se întoarse în Curtea Drapelelor Celor Şapte State, dar nu văzu nimic, nu auzi nimic, în afară de steagurile care fluturau în bătaia vântului. Nu zări oameni cu săbii nici la stânca aflată în echilibru, nici la Podul Legănat. Era doar el singur.