— Înţeleg, îi zise el păsării.

Pasărea îşi întoarse capul şi croncăni, iar ţipătul ei fu însuşi tunetul.

Lumea gonea sub ei ca într-un vis bizar.

Laura strânse bine băţul şi aşteptă ca individul pe care-l cunoştea sub numele de domnul World să se apropie de ea.

Stătea cu spatele spre el, privind furtuna şi dealurile verzi.

„În lumea asta jalnică, simbolul este însuşi lucrul”, îşi zise ea. „Da.”

Simţi mâna bărbatului strângându-i uşor umărul drept.

„Foarte bine”, îşi zise ea. „Nu vrea să mă sperie. Îi e teamă

că aş putea să arunc băţul în mijlocul furtunii, că ar putea să se rostogolească pe panta muntelui şi că o să-l piardă.”

Se lăsă un pic pe spate, până îi atinse pieptul. Braţul stâng al bărbatului o cuprinse, într-un gest intim. Mâna lui stângă, deschisă, ajunsese în faţa ei. Laura strânse ambele mâini în jurul băţului, expiră, se concentră…

— Te rog să-mi dai băţul, îi spuse bărbatul, la ureche.

— Da, zise ea. E al tău.

Apoi, fără să ştie dacă vorbele ei aveau vreun înţeles, zise:

— Închin această moarte lui Shadow!

Şi îşi înfipse băţul în piept, chiar sub stern. Simţi cum băţul tremură şi se transformă, devenind o lance.

Graniţa dintre senzaţie şi durere ajunsese foarte vagă, după moarte. Laura simţi vârful lăncii pătrunzând în pieptul ei, simţi cum trece prin ea şi cum iese prin spate. O oarecare rezistenţă – ea apăsă şi mai tare –, iar lancea se înfipse în domnul World. Laura simţi răsuflarea caldă a bărbatului pe pielea rece a cefei sale pe când acesta, pătruns de lance, se văita surprins şi îndurerat.

Femeia nu recunoscu vorbele spuse de el, nici limba în

care le rostise. Se mulţumi să apese mai tare mânerul lăncii, împingând-o mai adânc prin trupul ei şi în trupul lui.

Simţi sângele lui fierbinte curgând pe spatele ei.

— Căţea! zise bărbatul. Căţea afurisită!

Glasul său devenise gâlgâitor. Laura presupuse că lama lăncii îi spintecase un plămân. Domnul World încerca să se mişte, şi fiecare mişcare a lui o zguduia şi pe ea. Ei doi erau uniţi prin lemnul lăncii, erau traşi în ţeapă ca doi peşti într-o singură frigare. Laura văzu că individul avea un cuţit într-o mână şi o izbea la întâmplare, în piept, în sâni, fără să vadă

ce făcea.

Ei nu-i păsa. Ce înseamnă tăieturile de cuţit pentru un cadavru?

Laura izbi puternic cu pumnul în încheietura mâinii care ţinea cuţitul, iar arma zbură până pe podeaua peşterii. Apoi ea lovi cuţitul cu piciorul, aruncându-l cât mai departe.

Acum bărbatul plângea şi se văicărea. Laura îl simţi împingându-se în ea, îi simţi mâinile pipăindu-i orbeşte spatele, îi simţi lacrimile fierbinţi pe ceafă. Sângele lui îi scălda spatele, scurgându-se pe picioarele ei.

— Probabil că acum dovedeşti că n-ai pic de demnitate, zise ea, cu o şoaptă de moarte, dar şi cu un oarecare amuzament macabru.

Îl simţi pe domnul World împleticindu-se în spatele ei, apoi Laura alunecă pe sângele care se strânsese pe podeaua peşterii – era numai sângele lui – şi se prăbuşiră amândoi.

Pasărea tunetului ateriză în parcarea din Rock City. Ploua cu găleata. Shadow abia reuşea să vadă la câţiva metri. Dădu drumul penelor păsării şi în parte alunecă, în parte căzu pe asfaltul ud.

Fulgeră, iar pasărea dispăru.

Shadow se ridică în picioare.

Parcarea era aproape goală. Shadow se duse spre intrare.

Trecu pe lângă un Ford Explorer cafeniu, parcat lângă

peretele de stâncă. Maşina i se părea ciudat de cunoscută. Se uită la ea, curios, şi remarcă bărbatul din interiorul automobilului, care stătea ghemuit deasupra volanului, ca şi

cum ar fi dormit.

Shadow deschise uşa din partea şoferului.

Ultima oară îl văzuse pe domnul Town stând în faţa motelului din centrul Americii. Expresia de pe figura lui era una de surpriză. Gâtul îi fusese rupt de un expert. Shadow atinse figura individului. Era caldă.

Apoi simţi un miros în aerul din maşină. Un miros slab, ca parfumul lăsat de cineva într-o încăpere pe care o părăsise cu ani în urmă, dar pe care Shadow l-ar fi recunoscut oriunde. Trânti uşa Fordului şi traversă parcarea.

În timp ce mergea, simţi un fior în coaste, o durere pătrunzătoare care dură doar o secundă, poate mai puţin de-o secundă, apoi dispăru.

Nu vindea nimeni bilete. Străbătu clădirea şi ieşi în grădinile din Rock City.

Se auzi bubuit de tunet, ramurile copacilor se clătinară, stâncile uriaşe se cutremurară, iar ploaia căzu cu o violenţă

sporită. Era după-amiaza, dar se întunecase de parcă ar fi fost noapte.

Un şir de fulgere străbătu norii, iar Shadow se întrebă

dacă pasărea tunetului se întorcea la cuibul ei sau dacă

fusese doar o descărcare electrică… sau dacă nu cumva cele două explicaţii erau, la un anumit nivel, identice.

Sigur că erau. La urma urmei, tocmai în asta consta poanta.

Undeva, o voce de bărbat strigă ceva. Singurele cuvinte pe care le înţelese Shadow fură „… lui Odin!”

Shadow trecu în grabă pe lângă Curtea Drapelelor Celor Şapte State. Pavajul era alunecos, din cauza ploii. Un strat gros de nori înconjura munţii.

Nu se auzea niciun sunet. Locul acela părea părăsit.

Shadow strigă şi avu impresia că-i răspunse cineva. Se duse în direcţia din care i se păruse că venise sunetul.

Nimeni. Nimic. Doar un lanţ care închidea intrarea într-o peşteră.