Îşi dădură comenzile unei femei în vârstă, cu un zâmbet îngrijorat, care citise până la sosirea lor o ediţie ieftină din Ce înseamnă inima mea de Jenny Kerton116. Femeia oftă, apoi se întoarse, se duse la telefon şi ridică receptorul.
— Da, zise ea, apoi se uită prin încăpere. Da, se pare că ei sunt. Aşteptaţi un pic, spuse ea, şi-i făcu semn domnului Nancy. Pe dumneavoastră vă caută.
— Bine, zise domnul Nancy. Doamnă, asiguraţi-vă că veţi prăji cartofii astfel încât să fie crocanţi. Aproape arşi.
Se îndreptă către telefon.
— El e, spuse Nancy, ridicând receptorul. Şi de ce crezi că-s atât de tâmpit ca să am încredere în tine? Pot să-l găsesc.
Ştiu unde este… Bine. Sigur că vrem. Iar tu ştii că vrem. Iar eu ştiu că vrei să scapi de el. Aşa că scuteşte-mă de alte rahaturi.
După ce puse telefonul în furcă, se întoarse la masă.
— Cine era? întrebă Shadow.
— N-a spus cine era.
— Ce voia?
— Ne-au oferit un armistiţiu, ca să ne dea cadavrul.
— Asta-i o minciună, zise Cernobog. Vor să ne atragă într-o capcană, ca să ne ucidă. Aşa cum au făcut cu Wednesday.
Aşa făceam şi eu, spuse el, cu o mândrie sumbră. Promiteam orice, dar făceam ce voiam.
— Întâlnirea e pe teren neutru, zise Nancy. Cu adevărat neutru.
Cernobog chicoti. Râsul său suna ca o bilă de metal ce se rostogoleşte într-un craniu uscat.
— Şi eu obişnuiam să spun asta. Veniţi pe un teren neutru, le ziceam eu, iar noaptea năvăleam şi-i omoram pe toţi. Erau zile frumoase…
Domnul Nancy ridică din umeri. Se ghemui deasupra 116 Autoarea şi cartea sunt imaginare, ele apar şi în alte texte ale lui Neil Gaiman.
cartofilor lui prăjiţi, de culoare cafenie, rânjind încântat:
— Mmm! Ăştia da cartofi!
— Nu putem avea încredere în oamenii ăştia, zise Shadow.
— Sunt mai bătrân decât tine, sunt mai deştept decât tine şi arăt mai bine decât tine, zise domnul Nancy, izbind în fundul sticlei de ketchup, pentru ca sosul să se scurgă peste cartofii arşi. Pot să cuceresc mai multe gagici într-o după-amiază decât poţi să cucereşti tu într-un an. Pot să dansez ca un înger, pot să mă bat ca un urs întărâtat, pot să fac planuri mai bine decât o vulpe, pot să cânt ca o privighetoare…
— Şi ce vrei să-mi demonstrezi?
Nancy îl privi în ochi pe Shadow şi-i zise:
— Că ei vor să scape de un cadavru, iar noi vrem la fel de mult să-l luăm.
— Nu există teren neutru, zise Cernobog.
— Există unul, îi răspunse domnul Nancy. În centru.
Cernobog îşi scutură decis capul.
— Nu. Nu vor vrea să ne întâlnim acolo. Nu ne pot face nimic acolo. E un loc rău pentru noi toţi.
— Tocmai de aceea au propus să ni-l încredinţeze în centru.
Cernobog păru că se gândeşte o vreme la asta. Apoi spuse:
— Poate.
— Când pornim din nou, zise Shadow, poţi conduce tu.
Trebuie să dorm.
Determinarea centrului exact al unui lucru anume poate fi cel puţin problematică. La oameni sau continente, de exemplu, problema pare irealizabilă. Care-i centrul unui om?
Care-i centrul unui vis? Şi, dacă luăm cazul Statelor Unite, trebuie să ţinem seama de Alaska în încercarea de a găsi centrul? Sau de Hawaii?
La începutul secolului douăzeci, s-a realizat un model uriaş al Statelor Unite, din carton – al celor patruzeci şi opt de state învecinate –, şi ca să găsească centrul, s-a plimbat modelul pe un ac cu gămălie, până când în sfârşit a rămas în echilibru.
Aşa cum îşi poate închipui oricine, centrul exact al Statelor Unite continentale se află la câţiva kilometri de Lebanon, Kansas, în ferma de porci a lui Johnny Grib. Prin 1930
oamenii din Lebanon erau gata să ridice un monument în mijlocul fermei de porci, dar Johnny Grib le-a spus că nu vrea să vină milioane de turişti care să tropăie şi să-i deranjeze porcii, aşa că oamenii au plasat monumentul centrului geografic al Statelor Unite la trei kilometri de oraş.
Au construit un parc, apoi un monument din piatră, potrivit cu parcul, şi au prins pe monument o placă de bronz. Au asfaltat drumul dinspre oraş şi, fiind convinşi de năvala turiştilor dornici să vină, au construit şi un motel lângă
monument. Apoi au aşteptat.
