Shadow păşi peste lanţ.

Se uită în jur, prin întuneric.

Simţi că se înfiorează.

O voce rosti foarte calm, de undeva din întuneric, din spatele lui:

— Nu m-ai dezamăgit niciodată.

Shadow nu se întoarse.

— Ciudat lucru, spuse el. Pe mine m-am dezamăgit de fiecare dată.

— Nici vorbă. Ai făcut tot ce-ai intenţionat să faci, chiar mai mult de atât. Ai atras atenţia tuturor, făcându-i să nu se uite niciodată la mâna în care ţineai moneda. Asta se numeşte abaterea atenţiei. Şi există putere în sacrificiul unui fiu – suficientă, mai mult decât suficientă ca treaba să

meargă mai departe. Sincer vorbind, sunt mândru de tine.

— Toată chestia asta a fost o escrocherie, zise Shadow.

Nimic n-a fost adevărat. A fost doar un aranjament pentru organizarea unui masacru.

— Exact, zise glasul lui Wednesday din întuneric. Era un joc în care se trişa, dar era singurul joc din oraş.

— O vreau pe Laura, zise Shadow. Îl vreau pe Loki. Unde sunt?

Urmă doar tăcere. Un strop de ploaie îl atinse pe Shadow.

Undeva, în apropiere, bubuiră tunete.

Shadow merse mai departe.

Loki Făuritorul de Minciuni zăcea pe sol, rezemat cu spatele de o cuşcă de metal. În interiorul cuştii, spiriduşi beţi stăteau în jurul alambicului lor. Loki era acoperit cu un cearşaf. Numai faţa şi mâinile lui albe şi lungi ieşeau de sub cuvertură. Pe scaunul de lângă el se afla o lanternă electrică.

Dar bateriile lanternei erau pe terminate, iar lumina era slabă, galbenă.

Loki părea palid şi chinuit.

Dar avea ochii plini de mândrie. Se uita la Shadow, în timp ce acesta mergea prin peşteră.

Când Shadow ajunse la câţiva paşi de Loki, se opri.

— Ai întârziat, zise Loki cu glas răguşit. Am aruncat lancea. Am închinat bătălia. Lupta a început.

— Nu glumeşti?

— Nu glumesc, zise Loki. Aşa că nu mai contează ce-o să

faci.

Shadow se gândi un moment, apoi zise:

— Trebuia să arunci lancea ca să anunţi începerea bătăliei. O chestie ca aceea de la Uppsala. Aceasta-i bătălia cu care urma să te hrăneşti. Am dreptate?

Tăcere. Shadow îl auzi pe Loki chinuindu-se să respire.

— Mi-am imaginat, zise Shadow. Ceva de felul ăsta. Nu-s sigur când mi-am dat seama. Probabil atunci când atârnam în copac. Poate înainte de asta. Ideea mi-a fost dată de ceva ce mi-a spus Wednesday de Crăciun.

Loki continuă să se uite la el, fără să spună nimic.

— E o escrocherie făcută de doi bărbaţi, zise Shadow. Ca escrocheria cu episcopul care cumpără colierul de diamante şi cu poliţistul care-l arestează. Ca povestea cu tipul care cântă la scripcă şi cu individul care vrea să cumpere scripca.

Doi oameni care par că fac parte din tabere diferite, dar care sunt din aceeaşi echipă.

Loki şopti:

— Eşti ridicol.

— De ce? Mi-a plăcut ce-ai făcut la motel. A fost o chestie deşteaptă. Trebuia să fii acolo, ca să te asiguri că totul merge conform planului. Te-am văzut, te-am recunoscut, mi-am dat seama cine eşti în realitate, dar nu mi-a trecut prin minte că

eşti domnul World al celorlalţi.

Shadow strigă apoi, spre peşteră:

— Poţi să ieşi la iveală! Oriunde ai fi! Arată-te!

Vântul urlă în gura peşterii şi aruncă stropi de ploaie către ei. Shadow se înfioră, apoi continuă:

— M-am săturat să fiu luat de fraier! Arată-te! Vreau să te văd!

Întunericul din adâncul peşterii se schimbă. O parte din el deveni cumva mai solid şi se deplasă.

— Ştii prea multe, băiete, zise Wednesday cu glasul său obişnuit.

— Deci nu te-au omorât.

— M-au omorât, spuse Wednesday din umbră. Treaba n-ar fi mers, dacă nu m-ar fi omorât.

Vocea lui era slabă, avea ceva care-l făcu pe Shadow să se gândească la un radio vechi care nu fusese bine reglat ca să

prindă un anumit post.

— Dacă n-aş fi fost ucis cu adevărat, Kali, Morrigan, albanezii ăia afurisiţi şi toţi ceilalţi n-ar fi venit aici. Moartea mea i-a strâns la un loc. Eu am fost mielul sacrificat.

— Nu, îl contrazise Shadow. Tu ai fost ţapul lui Iuda138.

Silueta din umbră se agită, se răsuci.

— Nici vorbă. Asta ar fi implicat trădarea zeilor vechi în favoarea celor noi. Iar noi nu facem aşa ceva.