— Noapte bună, zise domnul Town.
După care se adresă din nou lui Shadow:
— Mie nu-mi pasă de chestiile astea. Eu fac ce-mi spune domnul World să fac. E mai uşor aşa.
Shadow se îndreptă spre camera numărul nouă.
Descuie uşa şi intră. Apoi zise:
— Scuze. Credeam că-i camera mea.
— Este, zise Media. Te aşteptam.
Shadow îi vedea părul în lumina lunii, îi vedea faţa palidă.
Femeia stătea pe pat.
— O să-mi caut altă cameră.
— N-o să dureze mult timp. Am considerat că-i momentul potrivit să-ţi fac o ofertă.
— Bine. Fă-mi oferta.
— Relaxează-te, zise ea, iar în glas i se simţea un zâmbet.
Ai un ditamai parul în fund. Wednesday e mort. Nu mai datorezi nimic nimănui. Vino cu noi. E momentul să treci în tabăra învingătoare.
Shadow nu zise nimic.
— Shadow, putem să te facem celebru. Putem să-ţi dăm putere peste ce cred, spun, poartă şi visează oamenii. Vrei să
fii următorul Cary Grant? Putem să te facem. Putem să te facem următorul Beatles.
— Cred că mi-ai plăcut mai mult când te-ai oferit să-mi arăţi ţâţele lui Lucy, zise Shadow. Dacă ai fost tu…
— Ah! exclamă ea.
— Am nevoie de camera asta. Noapte bună.
— Bineînţeles, zise ea, fără să se mişte, de parcă el n-ar fi scos o vorbă, putem să inversăm situaţia. Putem s-o facem foarte rea pentru tine. Shadow, poţi să ajungi o glumă
proastă. Sau să fii ţinut minte ca un monstru. Poţi să fii ţinut
minte veşnic, dar ca un Manson, ca un Hitler… ţi-ar plăcea asta?
— Îmi pară rău, doamnă, dar sunt obosit, zise Shadow. V-aş fi recunoscător dacă m-aţi lăsa în pace acum.
— Ţi-am oferit lumea, zise ea. Când o să mori într-o rigolă, să-ţi aminteşti asta.
— O să am grijă, îi făgădui el.
După ce femeia plecă, rămase în urma ei o dâră de parfum. Shadow se întinse pe saltea şi se gândi la Laura, dar indiferent la ce se gândea – Laura jucându-se, Laura mâncând spuma berii fără linguriţă, Laura chicotind, arătându-şi lenjeria exotică pe care şi-o cumpărase când fusese la un congres al agenţiilor de voiaj ce avusese loc în Anaheim –, totul se transforma în mintea sa în Laura care i-o sugea lui Robbie în timp ce un camion îi scotea de pe drum şi din viaţă. Apoi îi auzea cuvintele, iar acestea îl dureau de fiecare dată.
Se auzi un ciocănit în uşă. Shadow se ridică şi deschise.
Era puştiul cel gras.
— Hamburgerii ăia… zise puştiul. Erau sleiţi. Poţi să crezi că ne aflăm la şaptezeci şi cinci de kilometri de cel mai apropiat McDonald’s? Nu credeam că există vreun loc în lume care să fie atât de departe de un McDonald’s.
— Camera asta pare să fie gara centrală, zise Shadow.
Presupun că vrei să-mi oferi libertatea internetului dacă trec de partea voastră. Am dreptate?
Puştiul cel gras tremura.
— Nu. Eşti deja mort, zise el. Eşti un manuscris gotic cu litere negre. Nu poţi să devii hipertext, oricât te-ai strădui.
Eu… eu sunt sinaptic, tu… tu eşti sinoptic.120
Puştiul mirosea ciudat. În închisoare, Shadow întâlnise un tip al cărui nume nu-l aflase niciodată. Individul îşi scosese hainele în mijlocul zilei şi le spusese tuturor că fusese trimis să-i ia pe cei buni, ca el, cu o navă cosmică argintie şi să-i ducă într-o lume perfectă. Atunci fusese ultima oară când îl 120 Joc de cuvinte care trimite la diferenţa dintre cultura electronica şi cea tipărită.
văzuse Shadow. Puştiul cel gras mirosea ca individul ăla.
— Ai venit aici dintr-un motiv anume?
— Voiam să discut cu cineva, zise puştiul, cu un vaiet în glas. Camera mea mă înfiorează. Asta-i tot. Mă înfiorează.
Şaptezeci şi cinci de kilometri până la cel mai apropiat McDonald’s! Pot să stau aici, cu tine?
