— Da, zise Shadow. Îi simt lipsa. Crezi că o să se întoarcă?

— Cred că spiritul lui va fi prezent de fiecare dată când doi oameni se vor înţelege între ei să-i vândă unui al treilea o vioară de douăzeci de dolari pentru zece mii de dolari.

— Da, dar…

— Să ne întoarcem în bucătărie, zise domnul Nancy.

Farfuriile nu se spală singure.

Domnul Nancy spălă farfuriile şi tigăile. Shadow le şterse şi le puse la locul lor. Durerea de cap începu să-l lase. Se

întoarseră în camera de zi.

Shadow se uită din nou la cufărul cel vechi, încercând să-şi amintească.

— Ce-o să se întâmple dacă n-o să mă duc să-l văd pe Cernobog? întrebă el.

— O să-l întâlneşti, îi zise domnul Nancy. Poate că o să te caute el. Poate că o să te facă să te duci tu la el. Dar, într-un fel sau altul, o să-l întâlneşti.

Shadow dădu din cap. Lucrurile începeau să se potrivească. Un vis din copac…

— Există un zeu cu cap de elefant?

— Ganesh. E un zeu hindus. Îndepărtează obstacolele şi face călătoriile mai uşoare. Şi mai e şi un bun bucătar.

Shadow îşi ridică privirea brusc.

— „E în portbagaj”, spuse el. Ştiam că-i ceva important, dar nu ştiam despre ce-i vorba. Credeam că-i vorba despre trompă, dar el nu se referea la asta…140

Domnul Nancy se încruntă.

— Nu înţeleg nimic.

— E în portbagaj, zise Shadow.

Ştia că-i adevărat. Nu ştia de ce-i adevărat. Dar era sigur că-i adevărat.

Se ridică în picioare şi zise:

— Îmi pare rău, dar trebuie să plec.

— De ce te grăbeşti? se miră domnul Nancy.

— Pentru că se topeşte gheaţa, îi răspunse Shadow.

140 Replica it’s in the trunk aparţine zeului-elefant care apare într-unul dintre visele pe care Shadow le are în timpul supliciului său din copac, iar această replică poate fi tradusă

fie ca „E în trompă”, fie ca „E în portbagaj”

CAPITOLUL DOUĂZECI

e

primăvară

și

omul-balon

cu picioare de ţap

fluieră

devreme

și

departe

E.E. CUMMINGS

Shadow, care conducea o maşină închiriată, ieşi din pădure pe la ora opt şi jumătate dimineaţa, coborî dealul cu o viteză mai mică de şaptezeci de kilometri pe oră şi se reîntoarse în oraşul Lakeside la trei săptămâni după ce fusese convins că-l părăsise pentru totdeauna.

Merse prin oraş, surprins de faptul că acesta se schimbase atât de puţin în ultimele săptămâni – care pentru el însemnaseră o viaţă de om –, şi parcă maşina la jumătatea aleii care ducea spre lac. Apoi coborî din automobil.

Pe lacul îngheţat nu mai erau cabine pentru pescuit la copcă, nici maşini de teren, nici oameni care stăteau lângă

copci cu undiţa în mână şi cu sticlele de bere alături. Lacul era negru, nu mai era acoperit de stratul de zăpadă de un alb orbitor. Pe suprafaţa gheţii se vedeau acum zone cu apă, iar apa de sub gheaţă era neagră şi gheaţa în sine rămăsese suficient de limpede pentru ca să se zărească întunecimea de sub ea. Cerul era cenuşiu, iar lacul îngheţat era gol.

Aproape gol.

Pe gheaţă rămăsese o maşină, undeva, în apropierea podului, astfel încât s-o poată vedea oricine mergea prin oraş, oricine traversa oraşul. Maşina, de un verde murdar,

era genul acela de automobil pe care oamenii îl abandonează

prin parcări. Nu mai avea motor. Reprezenta simbolul unui rămăşag, care aştepta ca gheaţa să devină suficient de roasă, suficient de moale şi suficient de periculoasă pentru ca lacul s-o înghită pentru totdeauna.

De-a curmezişul aleii care ducea spre lac fusese întins un lanţ, de care atârna un avertisment ce interzicea accesul oamenilor sau maşinilor. Pe panou scria GHEAŢĂ SUBŢIRE.

Sub acest text se găsea un şir de pictograme desenate de mână, tăiate de câte o line, care însemnau INTERZIS

ACCESUL MAŞINILOR, PIETONILOR, SNOWMOBILELOR.

PERICOL.

Shadow ignoră avertismentul şi coborî panta. Aceasta era alunecoasă – zăpada se topise deja şi transformase pământul în noroi, iar iarba cafenie nu-i oferea niciun sprijin. Shadow alunecă până la lac. Acolo merse cu grijă pe o platformă

scurtă de lemn, apoi păşi pe gheaţă.