— Îţi aminteşti? întrebă Easter. Îţi aminteşti ce ai învăţat?
— Mi-am pierdut numele şi mi-am pierdut inima. Iar tu m-ai adus înapoi.
— Îmi pare rău, zise ea. Curând va începe lupta. Dintre zeii vechi şi cei noi.
— Vrei să lupt alături de voi? Îţi pierzi timpul.
— Te-am adus înapoi pentru că asta trebuia să fac. Iar tu vei face ceea ce trebuie să faci. E rândul tău. Eu mi-am făcut partea mea.
Brusc, femeia deveni conştientă de goliciunea bărbatului şi roşi puternic, apoi se uită în altă parte.
În ploaie şi nori, umbrele urcau pe panta muntelui, pe cărarea săpată în stâncă.
Vulpi albe se căţărau pe culme, alături de bărbaţi cu păr roşu şi cu jachete verzi. Un minotaur mergea alături de un dactyl135 cu degete de oţel. Un porc, o maimuţă şi un ghul136
cu dinţi ascuţiţi urcau panta muntelui împreună cu un bărbat cu pielea albastră ce ţinea în mână un arc în flăcări, cu un urs ce avea flori împletite în blană şi cu un om în 135 Dactyli – personaje din mitologia greacă, fierari şi vindecători, consideraţi uneori drept ajutoarele lui Hefaistos.
136 Ghul – monstru din folclorul arab, care locuieşte în cimitire şi se hrăneşte cu cadavre.
cămaşă de zale aurii.
Frumosul Antinous, care fusese iubitul împăratului Hadrian, urca panta în fruntea unui grup de prinţese războinice îmbrăcate în piele, care-şi modelaseră braţele şi piepturile şi le dăduseră o formă perfectă.
Un bărbat cu piele cenuşie, cu un ochi ciclopic ca un smarald imens, urca iute, în fruntea mai multor bărbaţi îndesaţi, oacheşi, cu figurile impasibile şi regulate ca nişte sculpturi aztece, care cunoşteau secretele pe care le înghiţise jungla.
Un ţintaş din vârful muntelui ochi cu grijă o vulpe albă şi trase. Se auzi o bubuitură, se văzu un norişor de fum, iar în aerul umed se răspândi miros de praf de puşcă. Cadavrul era al unei tinere japoneze cu abdomenul făcut praf şi cu figura plină de sânge. Lent, cadavrul începu să dispară.
Ceilalţi continuară să urce panta, în două picioare, în patru picioare sau fără niciun fel de picioare.
Şofatul prin zona munţilor din Tennessee începuse să fie minunat după ce furtuna se potolise iar ploaia care-ţi măcina nervii încetase. Town şi Laura vorbiseră, vorbiseră şi vorbiseră tot drumul. Bărbatul era încântat că o întâlnise. De parcă se întâlnise cu un vechi prieten, un foarte bun prieten, pe care însă nu-l mai întâlnise până atunci. Discutaseră
despre istorie, despre filme şi despre muzică. Laura se dovedise a fi singura persoană pe care o întâlnise vreodată şi care văzuse un film străin (domnul Town era convins că-i spaniol, Laura era la fel de convinsă că-i polonez) din anii şaizeci numit Manuscrisul găsit la Saragosa 137 , un film despre care începuse să creadă că-i doar o închipuire de-a sa.
Când Laura îi arătă primul hambar pe care scria VIZITAŢI ROCK CITY, bărbatul chicoti şi recunoscu faptul că tocmai în locul acela se ducea. Laura zise că era o chestie grozavă.
137 Manuscrisul găsit la Saragosa – film polonez din 1965, regizat de Wojciech Has, ecranizarea a romanului picaresc al lui Jan Potocki (1761-1815).
Întotdeauna îşi dorise să viziteze un asemenea loc, dar nu-şi făcea niciodată timp şi după aceea regreta. Tocmai de aceea se afla acum pe drum – ca să aibă parte de o aventură.
Îi povesti că lucra într-o agenţie de turism. Se despărţise de soţul ei. Nu-şi închipuia că o să se împace şi recunoştea că fusese vina ei.
— Nu pot să cred aşa ceva.
— E adevărat, zise ea, şi oftă. Mack, nu mai sunt femeia cu care s-a însurat el…
Nu-i nimic, îi zise domnul Town, oamenii se schimbă şi, înainte să-şi dea seama că-i povestea tot ce putea să-i povestească despre viaţa sa, se pomeni că-i spunea despre Woody şi Stoner, despre faptul că ei trei fuseseră precum cei trei muşchetari, iar doi dintre ei fuseseră ucişi, ai putea să
crezi că munca pentru guvern te face să te obişnuieşti cu asemenea lucruri, dar nu te obişnuieşti niciodată…
Atunci Laura întinse mâna – era rece, chiar dacă Town pornise instalaţia de încălzire din maşină – şi-i strânse puternic mâna bărbatului.
Prânziră în Knoxville, unde avură parte de-o mâncare japoneză proastă, în timp ce furtuna se abătea asupra oraşului, dar lui Town nu-i păsa nici de asta, nici de faptul că fuseseră serviţi după ce aşteptaseră mult timp, nici că
supa miso era rece, nici că sushi era cald.
Îi plăcea faptul că Laura era cu el, că avea o aventură cu el.
— Ei bine, îi mărturisi Laura, nu suportam ideea că mă
mucegăiam. Putrezeam, pur şi simplu, în locul ăla. Aşa că
am plecat, fără maşină şi fără cărţi de credit. M-am bizuit doar pe amabilitatea străinilor.
— Nu ţi-a fost teamă? întrebă Town. Puteai să dai greş, puteai să fii jefuită, puteai să flămânzeşti…
Laura clătină din cap, apoi zise, zâmbind cu timiditate:
— Dar te-am întâlnit pe tine…
Iar el nu ştiu ce să mai zică.
După ce mâncară, fugiră prin furtună până la maşină, ţinând deasupra capetelor ziare în limba japoneză. Râdeau ca nişte copii de şcoală în timp ce alergau prin ploaie. După ce
se urcară în maşină, Town întrebă:
— Până unde pot să te duc?
— Mack, o să merg până unde mergi şi tu, răspunse ea, timidă.
