Bărbatul era încântat că nu folosise tactica „Marele Mack”.
Domnul Town îşi dăduse seama că femeia aceea nu era o tipă
pe care o agăţi într-un bar, pentru o noapte. Probabil că ar fi avut nevoie de cincizeci de ani ca s-o găsească, dar o găsise în sfârşit, ea era cea pe care o căutase, ea, femeia aceea sălbatică, magică…
Asta însemna dragoste.
— Ştii… zise el, în timp ce se apropiau de Chattanooga, iar ştergătoarele împrăştiau stropii de ploaie pe parbriz, înceţoşând cenuşiul oraşului. Ce-ai zice dacă ţi-aş lua o cameră la motel pentru noaptea asta? O să plătesc eu. Şi după ce o să-mi livrez marfa, am putea… am putea să facem baie împreună, pentru început. Ca să te încălzeşti.
— Mi se pare o idee minunată, zise Laura. Ce trebuie să
livrezi?
— Băţul, zise el, chicotind. Cel de pe bancheta din spate.
— Bine, zise ea, imitându-l. Atunci nu-mi spune, domnule misterios.
Atunci el îi zise că ar fi mai bine să-l aştepte în maşină, în parcarea din Rock City, cât timp livra marfa. După aceea merse mai departe, de-a lungul muntelui Lookout, prin ploaia continuă, fără să depăşească patruzeci şi cinci de kilometri pe oră, cu farurile aprinse. Apoi conduse maşina până în parcare şi acolo opri motorul.
— Mack, înainte să cobori din maşină, nu vrei să mă
îmbrăţişezi? îl întrebă Laura, zâmbind.
— Sigur că da, zise domnul Town, şi o luă în braţe, iar ea se lipi de el, în timp ce ploaia bătea toba pe acoperişul Fordului Explorer.
Bărbatul simţea mirosul părului femeii. Sub aroma parfumului sesiză o uşoară duhoare neplăcută. Aşa se întâmplă când călătoreşti. Baia, îşi zise el, le va fi de folos amândurora. Se întrebă dacă putea să găsească în Chattanooga sărurile de baie cu lavandă, care-i plăceau atât
de mult primei sale soţii. Laura îşi lipi capul de umărul lui şi-l mângâie uşor pe ceafă.
— Mack… mă întrebam… chiar vrei să ştii ce s-a întâmplat cu prietenii tăi? Cu Woody şi Stone. Vrei să ştii?
— Da, răspunse el, îndreptându-şi buzele spre buzele ei, pentru primul lor sărut. Sigur că vreau.
Iar ea îi arătă ce se întâmplase.
Shadow mergea pe pajişte, în cerc, în jurul trunchiului copacului, mărind treptat cercul. Uneori se oprea şi lua ceva de jos: o floare, o frunză, o pietricică, o crenguţă, un fir de iarbă. Apoi examina obiectul cu atenţie, de parcă s-ar fi concentrat pe deplin asupra crengimii crengii sau asupra frunzimii frunzei.
Văzându-l, Easter se trezi că-şi aminteşte de privirea unui copil mic, care învaţă să se uite atent la ceva.
Femeia nu îndrăznea să-i vorbească. În clipa aceea ar fi fost un sacrilegiu. Se mulţumea să-l privească, în ciuda oboselii, şi să se minuneze.
La vreo şapte metri de baza copacului, Shadow găsi o pungă de pânză, pe jumătate acoperită de iarba pajiştei.
Shadow o ridică, îi dezlegă nodul şi-i lărgi baierele.
Din ea scoase nişte haine. Hainele lui. Erau vechi, dar puteau fi folosite. Îşi învârti pantofii în mâini, pipăi pânza cămăşii, lâna puloverului, se uită la hainele acelea de parcă
le privea de dincolo de un milion de ani.
Apoi se îmbrăcă.
Îşi vârî mâinile în buzunare, apoi păru uimit şi scoase o mână afară, ţinând ceva ce îi păru lui Easter a fi o pietricică
albă cu pete cenuşii.
— Nicio monedă, zise Shadow.
Era primul lucru pe care-l spusese după ce tăcuse mai multe ore.
— Nicio monedă? îi ţinu isonul Easter.
— Mi-au dat ceva ca să-mi ţin mâinile ocupate, zise Shadow, apoi clătină din cap, după care se aplecă să-şi pună
pantofii.
Îmbrăcat, Shadow arăta mai normal. Mai serios. Easter se
întrebă cât de departe ajunsese şi cât de mult îl costase ca să
se întoarcă. Shadow nu era primul a cărei întoarcere o iniţiase ea, de aceea Easter ştia că privirea aceea de un milion de ani o să dispară curând, că amintirile şi visele pe care Shadow le adusese din copac vor fi înlocuite de lumea lucrurilor palpabile. Aşa se întâmpla întotdeauna.
Femeia îl conduse către partea din spate a pajiştii. Pasărea o aştepta în copac.
— Nu poate să ne care pe amândoi, zise ea. O să mă duc singură până acasă.
Shadow dădu din cap. Părea că se chinuia să-şi aducă
aminte ceva. Apoi deschise gura şi scoase un strigăt de bucurie.
