— Oh!

Se aşternu tăcerea, se auzea doar zăngănitul maşinii, bubuitul motorului şi hurducăitul amortizorului – care nu

suna a bine.

— Credeţi că mai sunt acolo?

— Unde?

— În Grecia, în Egipt, în insule. În locurile alea. Credeţi că

dacă o să mergeţi pe unde au mers oamenii aceia o să vedeţi zei?

— S-ar putea. Dar nu cred că oamenii îşi dau seama ce văd.

— Pun pariu că-i ca şi cu extratereştrii. În zilele astea, oamenii văd extratereştri. Pe vremuri, vedeau zei. Poate că şi extratereştrii provin tot din partea dreaptă a creierului.

— Nu cred că zeii luau probe din rect, zise Shadow. Nici nu mutilau ei înşişi vite. Aveau oameni care să muncească

pentru ei.

Sam chicoti. Tăcură câteva minute, apoi fata spuse:

— Mi-am amintit de povestea mea favorită cu zei, pe care am auzit-o la cursul de religie comparată. Vreţi s-o auziţi?

— Bineînţeles că vreau, îi răspunse Shadow.

— Bine. Este despre Odin. Zeul nordic. Aţi auzit de el? A fost odată un rege viking pe o corabie vikingă – evident, asta se întâmpla pe vremea vikingilor – şi nu bătea vântul deloc, aşa că regele a spus că o să sacrifice un om lui Odin, dacă

zeul le trimitea vânt, ca să ajungă la ţărm. Bine. A început să

bată vântul şi vikingii au ajuns la ţărm. Acolo au tras la sorţi, să vadă pe cine aveau să sacrifice – şi a ieşit chiar regele.

Acestuia nu i-a convenit deloc, dar oamenii lui şi-au închipuit că-l pot spânzura doar simbolic, fără să-i facă

vreun rău. Au luat intestinele unui viţel şi le-au înfăşurat în jurul gâtului regelui, apoi au legat celălalt capăt al maţelor de o crenguţă subţire, au luat o trestie în loc de-o lance şi l-au înţepat cu ea, spunând „Gata, ai fost spânzurat, ai fost sacrificat lui Odin”.

Drumul făcu o curbă. Alt oraş (300 locuitori), locul natal ai câştigătorului campionatului statal de patinaj viteză, categoria sub 12 ani. De fiecare parte a drumului se afla sediul unor firme de pompe funebre, iar Shadow se întrebă

de câte asemenea firme era nevoie într-un oraş cu trei sute de locuitori…

— Bine. De îndată ce a fost rostit numele lui Odin, trestia se transformă în lance şi se înfipse în coastele regelui, intestinele de viţel deveniră o funie groasă, iar rămurica se transformă în trunchiul unui copac, iar copacul începu să

crească, ridicându-se deasupra solului, iar regele rămase spânzurat, cu o rană în coaste şi negru la faţă. Sfârşit.

Oamenii albi au nişte zei foarte afurisiţi, domnule Shadow.

— Da, zise Shadow. Nu eşti albă?

— Sunt cherokee, îi răspunse ea.

— Cu sângele curat?

— Nu. Numai vreo doi litri. Mama era albă. Tata era un indian adevărat, din rezervaţie. A plecat de acolo, după aceea s-a căsătorit cu mama, m-am născut eu, după care s-au despărţit şi el s-a întors în Oklahoma.

— S-a întors în rezervaţie?

— Nu. A împrumutat bani şi a deschis un local numit Taco Bill’s, ca o aluzie la Taco Bell53. O duce bine. Nu mă place.

Zice că-s corcitură.

— Îmi pare rău.

— E o jigodie. Eu sunt mândră de sângele meu indian.

Plătesc mai puţin pentru studiile la colegiu. Şi poate că

originea mea o să mă ajute să găsesc o slujbă, dacă n-o să

reuşesc să-mi vând statuile de bronz…

— Aşa e viaţa, zise Shadow.

Opri în El Paso, Illinois (2 500 locuitori), ca s-o lase pe Sam în faţa unei căsuţe de la marginea oraşului. O siluetă de ren, făcută din sârmă şi acoperită cu beculeţe clipitoare, stătea în curtea din faţă.

— Vreţi să intraţi? îl întrebă fata. Mătuşa mea vă va oferi o cafea.

— Nu, o refuză el, trebuie să merg mai departe.

Fata îi zâmbi şi păru brusc – şi pentru prima oară –

vulnerabilă. Îl bătu pe braţ.

— Domnule, sunteţi tare aiurit. Dar sunteţi un tip mişto.

— Cred că asta se numeşte condiţia umană, zise Shadow.

53 Taco Bell – lanţ de restaurante fast-food specializate în mâncare mexicană.

Mulţumesc pentru companie.

— N-aveţi pentru ce, îi răspunse ea. Dacă în drumul spre Cairo veţi întâlni vreun zeu, transmiteţi-i salutări din partea mea.

Fata coborî din maşină şi se îndreptă către uşa casei.

Apăsă butonul soneriei şi rămase pe loc, fără să se uite în urmă. Shadow aşteptă până când uşa se deschise şi fata intră cu bine înăuntru, înainte de a apăsa pe acceleraţie şi a se îndrepta din nou către autostradă. Traversă localităţile Normal, Bloomington, Lawndale…

Pe la unsprezece noaptea, Shadow începu să tremure.