— Nu-i nimic. Vă e foame?

Shadow dădu din cap.

— Aş mânca un pic…

— E un local bun imediat după grupul următor de lumini.

Mâncare bună şi ieftină.

Shadow intră în parcare. Cei doi ieşiră din maşină.

Shadow nu se osteni să încuie rabla, dar puse cheile în buzunar. Apoi scoase câteva monede, ca să cumpere un ziar.

— Îţi permiţi să mănânci aici? întrebă el.

— Da, îl asigură ea, pot să-mi plătesc partea.

Shadow dădu din cap şi zise:

— Uite cum o să facem. Dăm cu banul. Cap înseamnă că o

să-mi plăteşti tu cina, stemă înseamnă că o să ţi-o plătesc eu.

— Să văd mai întâi moneda, zise ea, bănuitoare. Un unchi de-al meu avea o monedă cu două capete.

Fata verifică moneda şi se linişti văzând că sfertul de dolar nu avea nimic ciudat. Shadow puse banul pe degetul mare, cu capul în sus, apoi trişă aruncându-l în poziţie orizontală, după care îl prinse şi îl întoarse pe dosul palmei stângi. Trase deoparte mâna dreaptă şi o lăsă pe fată să vadă banul.

— Stemă, exclamă ea fericită. Dumneavoastră plătiţi cina.

— Mda, zise el. Ce să-i faci, nu poţi câştiga de fiecare dată.

Shadow comandă chiftele, Sam ceru lasagna. Shadow răsfoi ziarul, să vadă dacă scria ceva despre morţii din marfar. Nu scria nimic. Singurul articol interesant era cel de pe prima pagină: oraşul fusese năpădit de un număr imens de ciori. Fermierii locali voiau să spânzure ciori moarte de clădirile publice din oraş, ca să le sperie pe celelalte.

Ornitologii susţineau că asta nu foloseşte la nimic, că ciorile vii se vor mulţumi să le mănânce pe cele moarte. Localnicii erau însă fermi. „Când o să vadă cadavrele prietenilor lor”, spusese un purtător de cuvânt al fermierilor, „îşi vor da seama că nu-s binevenite aici.”

Mâncarea aburindă abia încăpea în farfurii. Porţiile erau mai mari decât putea mânca un om.

— Şi ce-i în Cairo? întrebă Sam, cu gura plină.

— Nu ştiu. Am primit un mesaj de la şeful meu, care mă

anunţa că trebuie să mă duc acolo.

— Cu ce vă ocupaţi?

— Sunt comisionar.

Fata zâmbi şi zise:

— Nu faceţi parte din mafie, după cum arătaţi şi după

rabla pe care o conduceţi. Apropo, de ce miroase maşina dumneavoastră a banane?

Shadow ridică din umeri şi continuă să mănânce.

— Poate faceţi contrabandă cu banane, zise Sam, mijindu-şi ochii. Nu m-aţi întrebat cu ce mă ocup.

— Presupun că eşti la şcoală.

— Universitatea din Madison.

— Unde, fără nicio îndoială, studiezi istoria artei şi mişcarea feministă, şi, probabil, torni de una singură statui în bronz. Probabil că lucrezi într-o cafenea, ca să-ţi poţi plăti chiria.

Fata puse furculiţa jos şi-l privi cu ochii holbaţi:

— Cum naiba aţi făcut asta?

— Poftim? Iar acum o să-mi spui că, de fapt, studiezi limbile romanice şi ornitologia.

— Şi ziceţi că aţi ghicit din întâmplare?

— Ce anume?

Fata se uită la el şi zise:

— Sunteţi un om ciudat, domnule… Nu ştiu cum vă

cheamă.

— Mi se spune Shadow.

Sam se strâmbă, ca şi cum ar fi gustat ceva ce nu-i plăcea.

Încetă să vorbească, lăsă capul în jos şi-şi termină lasagna.

— Ştii de ce i se spune Egipt? întrebă Shadow, când fata sfârşi de mâncat.

— Locului unde se află Cairo? Da, oraşul e în delta fluviilor Ohio şi Mississippi. Aşa cum Cairo din Egipt e în delta Nilului.

— Mi se pare logic.

Fata se sprijini de speteaza scaunului, comandă cafea şi plăcintă cu cremă de ciocolată, apoi îşi trecu mâna prin părul negru.

— Sunteţi căsătorit, domnule Shadow?

Apoi, văzându-l că ezită să-i răspundă, exclamă:

— Doamne! Iar am pus o întrebare nepotrivită, nu-i aşa?