— Locuieşti în vecinătate?

— Nu. Fac autostopul din Madison.

— Nu-i un lucru care să-ţi ofere multă siguranţă.

— Fac treaba asta de cinci ori pe an şi am ajuns în al treilea an. Sunt încă în viaţă. Încotro mergeţi?

— Până la Cairo.

— Mulţumesc. Eu mă duc în El Paso. O să stau la mătuşa mea de sărbători.

— Nu pot să te duc până acolo, zise Shadow.

— Nu până în El Paso din Texas, ci până în El Paso din Illinois. E la câteva ore de mers spre sud. Ştiţi unde sunteţi acum?

— Nu, răspunse Shadow. N-am nici cea mai mică idee.

Undeva pe Autostrada Cincizeci şi Doi.

— Următorul oraş este Peru. Nu cel din Peru, cel din Illinois. Staţi să vă miros. Lăsaţi capul jos.

Shadow îşi lăsă capul jos, iar fata îi mirosi faţa.

— În regulă, nu mirosiţi a băutură. Puteţi să conduceţi. Să

mergem.

— De ce crezi că o să te iau cu mine?

— Pentru că sunt o domnişoară la ananghie, zise ea. Iar dumneavoastră sunteţi un cavaler în orice condiţii. Chiar şi într-o maşină foarte murdară. Ştiţi cine a scris „Spală-mă!”

pe luneta automobilului?

Shadow intră în maşină şi deschise uşa din faţă, din dreapta. Lumina care se aprinde în orice maşină atunci când se deschide portiera din faţă nu se aprinse şi în maşina aceea.

— Nu, răspunse el. Nu ştiu.

— Eu am fost, spuse fata urcând în automobil. Eu am scris. În timp ce mai era lumină ca să văd.

Shadow porni motorul, aprinse farurile şi se îndreptă spre şosea.

— La stânga, îi spuse Sam, dornică să-l ajute.

Shadow coti la stânga şi începu să conducă din nou pe autostradă. După câteva minute, instalaţia de încălzire începu să funcţioneze şi căldura binecuvântată umplu maşina.

— N-aţi spus nimic până acum, zise Sam. Spuneţi ceva.

— Eşti o fiinţă omenească? întrebă Shadow. O fiinţă

omenească născută din bărbat şi femeie, vie, care respiră, cinstită şi bună?

— Bineînţeles.

— Bine. Am vrut să verific. Şi ce-ai vrea să spun?

— Ceva care să mă facă să mă simt în siguranţă. Mi-a trecut deodată prin cap ideea „Oh, rahat! Sunt într-o maşină

cu un nebun!”

— Da, ştiu senzaţia. Şi ce crezi că te-ar face să te simţi în siguranţă?

— Să-mi spuneţi că nu sunteţi un deţinut evadat, un criminal în serie sau ceva asemănător.

Shadow se gândi un timp, apoi îi răspunse:

— Să ştii că nu sunt.

— Dar v-aţi gândit ceva la asta, nu-i aşa?

— Eu mi-am efectuat pedeapsa. Şi n-am omorât pe nimeni.

— Oh!

Intrară într-un orăşel luminat de becuri stradale şi de podoabe de Crăciun clipitoare. Shadow aruncă o privire în dreapta sa. Fata avea o claie de păr negru, scurt, şi o figură

care era, simultan, atrăgătoare şi bărbătească. Trăsăturile ei păreau cioplite în stâncă. Sam se uita la el.

— De ce aţi fost în puşcărie?

— Am bătut zdravăn doi oameni. Mă înfuriasem.

— Meritau bătaia?

Shadow se gândi o clipă, apoi răspunse:

— Aşa credeam pe atunci.

— Aţi face acelaşi lucru din nou?

— Nu. Am pierdut trei ani din viaţă în închisoare.

— Mmm… Aveţi sânge indian?

— Nu, din câte ştiu eu.

— Arătaţi ca şi cum aţi avea.

— Îmi pare rău că te-am dezamăgit.