— N-o să dureze veşnic, zise Wednesday. Nimic nu durează
veşnic.
Alte coridoare, alte automate muzicale. Shadow îşi dădu seama că nu urmau prin încăperi traseul stabilit pentru turişti şi că mergeau pe o rută inventată de Wednesday.
Coborâră o pantă, iar Shadow, zăpăcit complet, se întrebă
dacă nu mai trecuseră pe acolo.
Cernobog îl prinse pe Shadow de braţ.
— Repede, vino aici, îi zise el, şi-l trase către o cutie mare de sticlă, de lângă perete.
Cutia conţinea o dioramă, cu un vagabond ce dormea întrun cimitir, în faţa uşii unei biserici. VISUL BEŢIVULUI scria pe etichetă, în care se explica vizitatorilor că este vorba de o maşinărie din secolul al nouăsprezecelea, aflată iniţial într-o gară englezească. Fanta pentru monede fusese modificată
astfel încât să se poată introduce în ea jetoanele de alamă ale Casei de pe Stâncă.
— Pune un ban în ea, îi zise Cernobog.
— De ce? întrebă Shadow.
— O să vezi. O să-ţi arăt.
Shadow introduse jetonul. Beţivul din cimitir îşi ridică
sticla la gură. Una dintre pietrele de mormânt se trase într-o parte, lăsând să se vadă un cadavru; altă piatră de mormânt se răsturnă, florile fiind înlocuite de o tigvă ce rânjea. În dreapta bisericii apăru un spectru, în timp ce în stânga se ivi ceva neliniştitor, cu o figură ascuţită, aducând cumva cu un cap de pasăre, un coşmar palid, ca din picturile lui Bosch,
care alunecă iute de pe o piatră de mormânt şi dispăru apoi în umbră. După aceea, uşa bisericii se deschise, preotul ieşi afară iar fantomele şi cadavrele dispărură, şi în cimitir mai rămaseră doar preotul şi beţivul. Preotul se uită mustrător spre beţiv, apoi se duse înapoi, prin uşa deschisă, care se închise în urma sa, iar vagabondul rămase singur.
Povestea din automat era deosebit de tulburătoare. Mai mult decât trebuia să fie o poveste dintr-un automat, îşi zise Shadow.
— Ştii de ce ţi-am arătat-o? întrebă Cernobog.
— Nu.
— Pentru că arată lumea aşa cum este. Lumea adevărată.
Ea se află acolo, în cutia asta.
Apoi merseră printr-o încăpere sângerie, plină cu orgi vechi de teatru, cu tuburi uriaşe de orgă şi cu ceea ce păreau a fi cazane uriaşe din cupru, luate dintr-o fabrică de bere.
— Unde ne ducem? întrebă Shadow.
— La carusel, îi răspunse Cernobog.
— Dar am trecut de vreo zece ori pe lângă indicatoarele ce arătau încotro e caruselul!
— Noi mergem pe aici. Parcurgem o spirală. Drumul cel mai rapid este uneori cel mai lung.
Pe Shadow începură să-l doară picioarele, iar acest lucru i se păru teribil de ciudat.
O maşinărie mecanică interpreta Beatles, „Octopus’s Garden”, într-o încăpere înaltă de mai multe etaje, al cărei centru era ocupat în întregime de copia unei balene mari, negre, care ţinea în gura ei din fibră de sticlă copia în mărime naturală a unei bărci. De acolo se duseră în Holul Călătoriilor, unde văzură maşina acoperită cu ţiglă, dispozitivul pentru pui al lui Rube Goldberg35, în stare de funcţionare, şi reclame ruginite pentru Burma Shave, prinse de perete.
35 Reuben Garrett Lucius „Rube” Goldberg (1883 – 1970) –
celebru autor american de benzi desenate, care a imaginat diverse maşinării ce execută sarcini simple într-un mod extrem de complicat.
Pe una scria:
Viaţa e grea
E chin şi necaz
Mai bine să n-ai
Barbă pe-obraz
Burma Shave
Iar pe cealaltă:
Maşina-n cotitură
A depăşit un pic
Iar de acuma cioclul
E singuru-i amic
