— Asta, băiete, spuse el încântat, o să-i zăpăcească de tot.
Dar ca să obţii cu adevărat mulţi bani trebuie să faci figura asta într-o duminică dimineaţa, pe la patru şi jumătate, atunci când cluburile şi barurile îşi depun încasările din noaptea de sâmbătă. Dacă alegi banca potrivită şi individul potrivit care face depunerea – patronii au tendinţa să aleagă
tipi solizi şi cinstiţi, uneori însoţiţi de doi bodyguarzi, care nu sunt neapărat şi deştepţi – poţi să pleci cu un sfert de milion de dolari după o muncă de numai o noapte.
— Dacă-i atât de uşor, întrebă Shadow, de ce nu face toată
lumea chestia asta?
— Nu-i chiar o treabă lipsită de riscuri, mai ales la ora patru şi jumătate dimineaţa.
— Adică poliţiştii sunt mai bănuitori la ora patru şi jumătate dimineaţa?
— Nici vorbă. Dar bodyguarzii sunt. Iar lucrurile pot să ia o întorsătură urâtă.
Wednesday răsfoi un teanc de bancnote de cincizeci de dolari, adăugă un teanc mai mic de bancnote de douăzeci, cântări banii în mână, apoi îi întinse lui Shadow.
— Ţine. Plata ta pentru prima săptămână.
Shadow vârî banii în buzunar, fără să-i numere.
— Deci asta faci? întrebă el. Aşa îţi câştigi banii?
— Rareori. Numai când am nevoie urgentă de o mare cantitate de bani-gheaţă. De obicei, îi iau de la oameni care nu ştiu că au fost jefuiţi, care nu se plâng niciodată şi care stau la coadă când mă întorc, ca să le iau din nou banii.
— Tipul ăla, Sweeney, spunea că eşti un escroc.
— Avea dreptate. Dar eu sunt multe lucruri, iar ăsta e cel mai mărunt dintre ele. Şi cel care te priveşte cel mai puţin.
Zăpada era viscolită în lumina farurilor şi izbea parbrizul în timp ce mergeau. Efectul era aproape hipnotic.
— Asta-i singura ţară din lume care se întreabă ce este ea, zise Wednesday, întrerupând tăcerea.
— Poftim?
— Celelalte ţări ştiu ce sunt. Nimeni nu cercetează care-i sufletul Norvegiei. Sau al Mozambicului. Ele ştiu ce sunt.
— Şi…?
— Gândeam cu voce tare.
— Deci ai fost în multe ţări.
Wednesday nu răspunse. Shadow se uită la el.
— Nu, îi răspunse Wednesday, oftând. Nu, n-am fost.
Se opriră să ia benzină, iar Wednesday se duse la toaletă
în hainele sale de paznic, cu valiza în mână, şi se întoarse într-un costum mototolit, de culoare deschisă, cu pantofi cafenii şi cu un pardesiu cafeniu lung până la genunchi, care părea să fie de fabricaţie italienească.
— Ce facem după ce ajungem în Madison?
— O luăm pe Autostrada 14, spre vest, până în Spring Green. O să ne întâlnim cu ceilalţi într-un loc numit Casa de pe Stâncă. Ai mai fost acolo?
— Nu, răspunse Shadow. Dar am văzut reclamele.
Reclamele pentru Casa de pe Stâncă se vedeau peste tot în partea aceea a lumii, reclame piezişe, ambigue, aflate pretutindeni în Illinois, Minnesota şi Wisconsin, probabil chiar şi în Iowa, care îţi atrăgeau atenţia asupra existenţei Casei de pe Stâncă. Shadow văzuse reclamele şi se întrebase ce-i cu ele. Casa aceea stătea într-un echilibru instabil pe o stâncă? Ce era atât de interesant la stânca aceea? Dar în casa respectivă? Reclamele îi atrăseseră atenţia în treacăt,
apoi le uitase. Shadow nu obişnuia să viziteze atracţiile de pe marginea drumului.
Părăsiră autostrada interstatală la Madison şi trecură pe lângă domul clădirii capitoliului, o altă imagine perfectă
dintr-un glob cu zăpadă. După ce ieşiră de pe autostrada interstatală merseră pe drumuri secundare. Iar după o oră de mers prin oraşe cu nume de genul „Black Earth”, cotiră pe o şosea îngustă, trecând pe lângă ghivece enorme de flori, pline de zăpadă, în care se aflau dragoni ce semănau cu nişte şopârle. Parcarea înconjurată de copaci era aproape goală.
— O să închidă în curând, spuse Wednesday.
— Ce-i cu locul ăsta? întrebă Shadow, în timp ce mergeau prin parcare îndreptându-se către o clădire joasă, neimpresionantă, din lemn.
— Este o atracţie de pe marginea drumului, îi explică
Wednesday. Una dintre cele mai bune. Ceea ce înseamnă că-i un loc cu putere.
— Ce vrei să spui cu asta?
— E foarte simplu. În alte ţări, cu ani în urmă, oamenii recunoşteau locurile cu putere. Uneori erau formaţii naturale, alteori era vorba de un loc care devenise special dintr-un motiv oarecare. Oamenii ştiau că acolo se întâmpla ceva important, că acolo se afla un punct de concentrare, un canal, o fereastră către imanent. De aceea ridicau temple sau catedrale, sau ridicau cercuri din stânci, sau… ei, ai înţeles ce vreau să spun.
— Dar există biserici peste tot în Statele Unite, zise Shadow.
