Wednesday îşi puse nişte apărătoare de urechi de un roz decolorat. Închise portbagajul. Fulgii de zăpadă cădeau pe şapca lui albastră şi pe apărătorile lui de urechi.
— Cum arăt? întrebă el.
— Caraghios.
— Caraghios?
— Sau, poate, penibil.
— Hmm… Caraghios şi penibil. Foarte bine, zise Wednesday zâmbind.
Apărătorile de urechi îl făceau să pară, simultan, liniştitor, amuzant şi, în cele din urmă, simpatic. Traversă strada şi merse până la clădirea băncii, în timp ce Shadow intră în holul magazinului şi începu să privească.
Wednesday lipi un anunţ roşu (DEFECT) pe bancomat.
Puse o panglică roşie peste caseta pentru depuneri de noapte şi lipi deasupra ei un afiş fotocopiat. Shadow îl citi, amuzându-se.
LUCRĂM
FĂRĂ
ÎNCETARE
PENTRU
BINELE
DUMNEAVOASTRĂ.
NE
CEREM
SCUZE
PENTRU
INCONVENIENTELE TEMPORARE.
Apoi Wednesday se întoarse cu faţa spre stradă. Arăta foarte calm.
O tânără veni şi voi să folosească bancomatul. Wednesday clătină din cap şi-i spuse că acesta nu funcţiona. Fata înjură, îşi ceru scuze că înjurase, apoi plecă grăbită.
După aceea veni o maşină, iar din ea coborî un bărbat care ducea un săculeţ cenuşiu şi o cheie. Shadow urmări cum
Wednesday îşi ceru scuze, apoi îl puse pe individ să semneze în mapă, îi verifică formularul de depozit, îi scrise cu mare efort o chitanţă, se întrebă ce exemplar să păstreze, iar în cele din urmă deschise valiza mare, neagră, din metal, şi puse sacul omului în ea.
Bărbatul tremura în zăpadă, bătând din picioare şi aşteptând ca paznicul cel bătrân să termine cu toate aiurelile alea administrative, ca să-şi lase încasările şi să plece din frig şi să-şi vadă de treburi. În sfârşit, îşi luă chitanţa, intră în maşina sa caldă şi demară.
Wednesday traversă strada, luând cu el valiza de metal, şi-şi cumpără o cafea de la supermarket.
— Bună ziua, tinere, zise el, chicotind încântat în timp ce trecea pe lângă Shadow. Ţi-e frig?
Apoi traversă din nou strada şi primi saci cenuşii şi plicuri de la oamenii care veneau să-şi depoziteze câştigul sau încasările din după-amiaza aceea de sâmbătă. Arăta ca un paznic cumsecade, cu apărătorile lui roz, caraghioase puse peste urechi.
Shadow îşi cumpără ceva de citit – Turkey Hunting, People şi Weekly World News, care avea pe copertă o poză
înduioşătoare cu Bigfoot29 –, după care începu să privească
din nou pe fereastră.
— Pot să vă ajut cu ceva? îl întrebă un negru de vârstă
mijlocie, cu mustaţă albă, care părea să fie directorul magazinului.
— Mulţumesc, nu. Aştept un telefon. Maşina prietenei mele s-a stricat.
— Bateria, probabil. Oamenii uită că asemenea chestii durează doar trei, patru ani. Nu că ar costa o avere…
— Mie-mi spuneţi?
— Stai liniştit aici, amice, zise directorul, şi se întoarse în supermarket.
Zăpada transformase strada în interiorul unui glob de 29 Bigfoot (Sasquatch) – creatură de dimensiuni mari, bipedă, hominidă, despre care se crede că trăieşte în pădurile din America de Nord.
jucărie, perfect în toate amănuntele lui.
Shadow privea impresionat. Nu putea să audă conversaţia din cealaltă parte a străzii, dar era ca şi cum ar fi văzut un film mut foarte bun, numai expresie şi pantomimă: paznicul cel bătrân părea morocănos, corect – poate că bombănea cam mult – dar teribil de bine intenţionat. Toţi cei care îi dădeau banii lor plecau ceva mai fericiţi după ce-l întâlniseră.
