— Mai mult sau mai puţin. Asta-i Valaskjalf36. Vechea lui casă.

Shadow văzu cu uşurare că Nancy era din nou un bătrân care purta mănuşi galbene, deşi umbra lui se mişca, se agita şi se modifica în lumina flăcărilor, iar forma pe care o căpăta nu era întotdeauna omenească.

Lângă pereţi se găseau nişte bănci de lemn, şi pe ele – sau alături de ele – stăteau vreo zece oameni, la distanţă unul de altul. Tot felul de oameni, printre care o femeie cu aspect de matroană, cu pielea neagră, într-un sari37 roşu, mai mulţi bărbaţi care arătau a oameni de afaceri în mizerie şi alţii, care stăteau prea aproape de foc pentru ca Shadow să-i poată distinge.

— Unde sunt? îi şopti Wednesday furios lui Nancy. Unde sunt? Ar fi trebuit să vină cu zecile! O mulţime!

— Tu ai făcut invitaţiile, îi răspunse Nancy. E o adevărată

36 Valaskjalf – locuinţa lui Odin, cu pereţi şi acoperiş din argint.

37 Sari – veşmânt lung purtat de femei în India.

minune că au venit şi atâţia. Crezi că ar trebui să spun o poveste, pentru început?

Wednesday clătină din cap.

— Nici vorbă!

— Nu par foarte prietenoşi, insistă Nancy. O poveste reprezintă un mod foarte bun ca să atragi pe cineva de partea ta. Tu n-ai un bard care să le cânte…

— Fără poveşti, răspunse Wednesday. Nu acum. Poate mai târziu, când o să avem timp de poveşti. Nu acum.

— Bine. Fără poveşti. Atunci o să încălzesc atmosfera, zise domnul Nancy, şi se apropie de foc, zâmbind cu amabilitate.

Ştiu ce gândiţi cu toţii, începu el. Vă spuneţi cam aşa: „De ce ne vorbeşte Compe Anansi38, din moment ce am fost chemaţi aici de Tatăl Tuturor, aşa cum a fost chemat şi el?” Ei bine, uneori oamenii au nevoie să li se amintească anumite lucruri. M-am uitat în jur, atunci când am venit, şi m-am întrebat: „Unde sunt ceilalţi?” Dar apoi mi-am zis: „Doar pentru că noi suntem puţini iar ei sunt mulţi, pentru că noi suntem slabi iar ei puternici nu înseamnă că am fost uitaţi”… Ştiţi, odată am văzut Tigrul la groapa cu apă. Avea testicule mai mari şi gheare mai ascuţite decât ale oricărui alt animal, şi doi colţi lungi ca nişte cuţite şi tăioşi ca nişte lame. Iar eu i-am spus: „Frate Tigru, înoată în voie, o să am eu grijă de boaşele tale”. El era foarte mândru de boaşele lui.

Aşa că a intrat în apă să înoate, iar eu i-am luat boaşele şi i-am lăsat în schimb boaşele mele de păianjen. Şi apoi ştiţi ce am făcut? Am fugit cât m-au ţinut picioarele. Nu m-am oprit până în primul oraş. Acolo am văzut-o pe Bătrâna Maimuţă.

„Arăţi bine, Anansi”, mi-a zis Bătrâna Maimuţă. Iar eu i-am spus: „Ştii ce cântă toată lumea din oraşul ăsta?” „Ce cântă?”

m-a întrebat ea. „Cântă un cântec vesel”, i-am spus eu, apoi am dansat şi am cântat:

Boaşele Tigrului, da,

38 Compe Anansi – zeu al înţelepciunii şi poveştilor, care uneori ia formă de păianjen, originar din Africa de Vest şi Caraibe.

Boaşele Tigrului le-am mâncat; Nimeni nu mă va opri,

Nimeni nu mă va strivi,

Căci testiculele le-am mâncat,

Boaşele Tigrului le-am mâncat.

Bătrâna Maimuţă a izbucnit în hohote de râs, ţinându-se de burtă, apoi a început să cânte „Boaşele Tigrului, da, /

Boaşele Tigrului le-am mâncat”, pocnind din degete şi răsucindu-se pe călcâie. „E un cântec grozav”, a zis ea, „o să-l cânt prietenilor mei.” „Aşa să faci”, i-am zis eu, şi m-am întors la groapa cu apă. Acolo, Tigrul se plimba furios, dând din coadă, cu urechile ciulite şi cu blana de pe gât zburlită, şi se repezea la fiecare insectă ce apărea, cu dinţii lui uriaşi ca nişte săbii, cu ochii aruncând flăcări portocalii. Era mare şi înspăimântător, dar între picioare i se legănau cele mai mici boaşe, în cel mai mic, mai negru şi mai zbârcit sac de boaşe pe care l-aţi văzut vreodată. „Hei, Anansi”, zise el când mă

văzu. „Trebuia să-mi păzeşti boaşele în timp ce înotam. Dar când am ieşit din apă, pe mal nu era nimic, doar boaşele astea mici, negre, de păianjen, bune de nimic, pe care le port acum.” „Am făcut tot ce-am putut”, i-am răspuns eu, „dar au venit maimuţele şi ţi-au mâncat boaşele, iar pentru că le-am spus să nu facă asta, mi-au luat boaşele mele micuţe. Şi mi-a fost ruşine şi am fugit" „Eşti un mincinos, Anansi", a zis Tigrul, „o să-ţi mănânc ficatul." Dar atunci a auzit maimuţele, care veneau din oraşul lor la groapa cu apă. O

duzină de maimuţe fericite, ţopăind pe cărare, pocnind din degete şi cântând cât le ţinea gura:

Boaşele Tigrului, da,

Boaşele Tigrului le-am mâncat;

Nimeni nu mă va opri,

Nimeni nu mă va strivi,

Căci testiculele le-am mâncat,

Boaşele Tigrului le-am mâncat.

Iar Tigrul a mârâit, a mugit şi s-a repezit în pădure după

ele, iar maimuţele au ţipat şi s-au urcat în cel mai înalt copac. Iar eu mi-am scărpinat boaşele mele noi, frumoase şi mari. Şi-mi plăcea al naibii de mult cum îmi atârnau între picioarele mele subţiri. Şi m-am dus acasă. Iar Tigrul fuge şi în ziua de astăzi după maimuţe. Aşa că ţineţi minte, dacă

sunteţi mici nu înseamnă că nu aveţi putere.

Domnul Nancy zâmbi şi făcu o plecăciune, acceptând aplauzele şi râsetele ca un actor profesionist, apoi se întoarse lângă Shadow şi Cernobog.

— Credeam că ţi-am spus fără poveşti, zise Wednesday.

— Asta numeşti tu poveste? se miră Nancy. Abia mi-am dres glasul. I-am încălzit pentru voi. Duceţi-vă şi faceţi-i praf.

Wednesday se duse lângă foc – un bătrân solid, cu un ochi de sticlă, îmbrăcat într-un costum cafeniu şi un vechi pardesiu Armani. Rămase acolo, uitându-se la cei de pe băncile de lemn, fără să spună nimic, mai mult timp decât credea Shadow că poate să stea cineva fără să spună nimic şi simţindu-se totuşi bine. Apoi, în cele din urmă, zise:

— Mă cunoaşteţi. Toţi mă cunoaşteţi. Unii dintre voi nu aveţi niciun motiv să mă iubiţi, dar indiferent dacă mă iubiţi sau nu, mă cunoaşteţi.

Între cei de pe bănci se auzi o rumoare vagă.

— Sunt aici de mai mult timp decât majoritatea voastră.

Ca şi voi, mi-am închipuit că ne putem descurca doar cu ce vom găsi. Nu suficient ca să fim fericiţi, dar suficient ca să ne continuăm existenţa. Se pare că în curând n-o să mai avem nici atât. Vine o furtună, şi nu-i una făcută de noi.

Se opri, făcu un pas înainte şi-şi încrucişă braţele la piept.

— Când oamenii au venit în America, ne-au adus cu ei. M-au adus pe mine, pe Loki39 şi pe Thor40, pe Anansi şi pe Zeul-Leu, pe spiriduşi, pe clurichauni 41 şi pe banshee 42 , pe 39 Loki – divinitate a înşelătoriei şi metamorfozei în mitologia nordică.

40 Thor – zeu nordic purtător de ciocan, asociat cu fulgerul, tunetul şi furtuna

41 Clurichaun – spiriduş nocturn aparţinând folclorului irlandez.

Kubera43, pe Frau Holle44 şi pe Astaroth45, v-au adus pe voi.

Am venit aici în minţile lor şi am prins rădăcini. Am călătorit odată cu cei care veneau de peste ocean ca să colonizeze noua lume. Teritoriul acesta e uriaş. Curând, oamenii care crezuseră în noi ne-au abandonat, şi-au amintit de noi doar ca de nişte făpturi din ţara de origine, ca de nişte fiinţe care nu veniseră cu ei în lumea cea nouă. Cei care ne venerau au murit sau au încetat să mai creadă în noi, iar noi am rămas, speriaţi şi părăsiţi, doar cu stropii de credinţă rămaşi pe ici, pe colo. Şi ne-am descurcat cum am putut. Am rămas undeva, la marginea lumii, nebăgaţi în seamă. Trebuie să