— Aiurea! Măcar o să-ţi ţină mintea ocupată, zise Wednesday, descuind uşa maşinii. Acum mergem la Kinko27.
Grăbeşte-te!
„Zăpadă”, îşi spuse Shadow, stând pe scaunul din dreapta şoferului şi sorbind din băutura fierbinte. „Grămezi şi mormane uriaşe de zăpadă, căzând prin aer, pete albe pe cerul cenuşiu, zăpadă care-ţi atinge limba cu răceală şi iarnă, care-ţi sărută faţa cu o atingere ezitantă înainte să te îngheţe de moarte. Douăzeci şi cinci de centimetri de zăpadă
ca vata de zahăr, creând o lume de basm, făcând totul incredibil de frumos…”
Wednesday îi vorbea.
— Poftim? întrebă Shadow.
— Am spus că am ajuns, răspunse Wednesday. Erai în altă parte.
— Mă gândeam la zăpadă, zise Shadow.
La Kinko, Wednesday se apucă să fotocopieze formularele de depunere de la bancă. Îl puse pe angajatul de acolo să-i tipărească două seturi de câte zece cărţi de vizită. Pe Shadow începu să-l doară capul şi simţea ceva ciudat între omoplaţi.
Se întrebă dacă dormise într-o poziţie incomodă, dacă asta avea vreo legătură cu canapeaua pe care-şi petrecuse noaptea.
Wednesday stătea la un calculator, compunând o scrisoare, şi cu ajutorul angajatului firmei făcu mai multe afişe.
„Zăpadă”, se gândi Shadow. „Sus în atmosferă, cristale perfecte care se formează în jurul unui fir de praf, fiecare o dantelărie unică de artă fractală. Iar cristalele de zăpadă se strâng împreună în fulgi care cad, acoperind oraşul Chicago cu albul lor plin, centimetru după centimetru…”
— Ţine, zise Wednesday, şi-i întinse lui Shadow un pahar de cafea de la Kinko, în care plutea o grămăjoară pe jumătate 27 Kinko – lanţ de magazine care oferă servicii de tipărire, copiere şi legătorie.
dizolvată de pudră de frişcă vegetală. Cred că-i destulă, nu?
— Ce-i destulă?
— Zăpadă. Nu vrem să blocăm oraşul, nu-i aşa?
Cerul avea culoarea cenuşie uniformă a navelor de război.
Zăpada venea. Da.
— N-am făcut eu asta, zise Shadow. N-am făcut. Sau am făcut?
— Bea cafeaua. E de proastă calitate, dar o să-ţi treacă
durerea de cap. Bună treabă, zise Wednesday în încheiere.
După aceea îi plăti angajatului de la Kinko ce-i datora şi-şi luă afişele, scrisorile şi cărţile de vizită. Deschise portbagajul, puse hârtiile într-o valiză mare, neagră, din metal, de felul celor folosite de angajaţii băncilor, şi închise portbagajul.
Apoi îi dădu lui Shadow o carte de vizită.
— Cine e A. Haddock, Director de Securitate la A1 Security Services?
— Tu eşti.
— A. Haddock?
— Da.
— Ce înseamnă „A”?
— Alfredo. Alphonse. Augustine. Ambrose. Poţi să alegi.
— Am înţeles.
— Eu sunt James O’Gorman, zise Wednesday. Jimmy, pentru prieteni. Vezi? Am şi eu o carte de vizită.
Se întoarseră în maşină. Wednesday spuse:
— Dacă o să te gândeşti că eşti A. Haddock la fel de bine cum te-ai gândit la zăpadă, atunci o să avem o grămadă de bani cu care vom da în seara asta de băut şi de mâncat prietenilor mei.
— Şi dacă ajungem la închisoare până diseară?
— Atunci prietenii mei vor trebui să se descurce fără noi.
— Nu vreau să mă întorc la închisoare.
— N-o să te întorci.
— Credeam că ne-am înţeles asupra faptului că nu voi face nimic ilegal.
— Nu vei face nimic ilegal. O să fii complice, o să participi la plănuirea unui delict şi, bineînţeles, vei primi bani furaţi, dar, crede-mă, vei ieşi din povestea asta mirosind ca un
trandafir.
