recunoaştem că avem o influenţă redusă. Îi înşelăm pe oameni, luăm ce ne trebuie, ne descurcăm; ne depravăm şi bem prea mult; furăm, escrocăm şi trăim la marginea societăţii. Zei vechi într-o lume nouă şi fără zei.

Wednesday se opri, se uită – serios ca un politician – la fiecare dintre ascultătorii săi în parte. Aceştia îl priviră

impasibili, cu figuri inexpresive ca nişte măşti. Wednesday îşi drese glasul, apoi scuipă în foc. Flăcările se înteţiră, luminând interiorul clădirii.

— După cum se pare că aţi descoperit cu toţii, în America au apărut zei noi, care se străduiesc să crească, folosindu-se de fiecare fărâmă de credinţă: zeii cărţilor de credit şi ai autostrăzilor, ai internetului şi ai telefonului, ai radioului, ai spitalelor şi ai televiziunii, zei ai maselor plastice, ai telefoanelor mobile şi ai neonului. Zei încrezuţi, făpturi grase şi neghioabe, pline de noutatea şi de importanţa lor. Ei sunt conştienţi de existenţa noastră, se tem de noi şi ne urăsc, 42 Banshee – spirit feminin, în folclorul irlandez, mesager al morţii şi al lumii de dincolo.

43 Kubera – zeu al bogăţiei şi stăpân al comorilor pământului, în mitologia hindusă.

44 Frau Holle – personaj dintr-un basm al fraţilor Grimm şi personificare a lui Hel, regina lumii subpământene în mitologia nordică.

45 Astaroth – prinţ al infernului, o derivaţie ebraică a zeiţei feniciene Astarte.

zise Odin. Vă înşelaţi singuri dacă vă închipuiţi că lucrurile stau altfel. Ei ne vor distruge, dacă vor putea. E timpul să ne strângem la un loc. E timpul să acţionăm.

Bătrâna în sariul roşu pătrunse în lumina focului. Avea pe frunte o mică bijuterie, de un albastru întunecat.

— Ne-ai chemat ca să ne spui prostiile astea? întrebă ea, apoi pufni într-un râs ce exprima atât amuzament, cât şi enervare.

Wednesday îşi plecă fruntea şi răspunse:

— Da, v-am chemat. Dar, Mama-ji, nu-i vorba de nicio prostie. Chiar şi un copil şi-ar da seama.

— Adică eu sunt un copil? se răsti bătrâna, ameninţându-l cu degetul. Eram bătrână în Kalighat46 înainte ca tu să fi fost visat, nebunule! Eu sunt copil? Atunci sunt copil, pentru că

nu văd nimic cu rost în cuvântarea ta prostească.

Shadow avu din nou o clipă de dublă viziune: o văzu pe bătrână, cu figura deformată de bătrâneţe şi de dezaprobare, dar în spatele ei zări o femeie goală, imensă, cu pielea neagră

ca o jachetă nouă de piele, cu buze şi cu limbă de culoarea roşu aprins a sângelui arterial. În jurul gâtului avea cranii, iar în multele ei mâini ţinea cuţite, săbii şi capete retezate.

— N-am zis că eşti copil, Mama-ji, spuse Wednesday împăciuitor. Dar mi se pare evident că…

— Singurul lucru evident, răspunse bătrâna, îndreptând un deget către el (iar din spatele ei, prin ea, peste ea, se îndreptă către el un deget negru, cu gheară ascuţită), este dorinţa ta de glorie. Am trăit paşnic în ţara asta, timp îndelungat. Sunt de acord că unii dintre noi au dus-o mai bine decât alţii. Eu m-am descurcat bine. În India există o încarnare a mea care o duce mult mai bine, dar asta e. Nu sunt invidioasă. Am urmărit-o pe cea nouă ridicându-se şi apoi am urmărit cum se prăbuşeşte.

Bătrâna îşi lăsă mâna jos. Shadow îi văzu pe ceilalţi uitându-se la ea cu expresii în care se amestecau respectul, amuzamentul şi stânjeneala.

46 Kalighat – suburbie a Calcuttei, unde se află un templu celebru al zeiţei hinduse Kali.

— Aici oamenii venerau căile ferate, cu o clipă în urmă. Iar acum zeii drumului-de-fier au fost uitaţi, precum căutătorii de smaralde…

— Spune ce vrei, Mama-ji, o îndemnă Wednesday.

— Ce vreau? răspunse ea, iar colţurile gurii i se lăsară în jos. Eu – care, evident, sunt doar un copil – zic să aşteptăm.

Să nu facem nimic. Nu ştim dacă ne vor face vreun rău.

— Şi o să ne sfătuieşti să aşteptăm şi atunci când vor veni noaptea şi te vor ucide sau te vor răpi?

Bătrâna avea o expresie plină de dispreţ şi de amuzament, care se vedea în felul în care îşi strâmba buzele, sprâncenele şi nasul.

— Dacă vor încerca aşa ceva, s-ar putea să descopere că-s greu de prins. Şi mult mai greu de ucis.

Un tânăr solid, care stătea pe bancă lângă ea, îşi drese glasul, ca să atragă atenţia, apoi zise cu voce răsunătoare:

— Tată al Tuturor, ai mei o duc bine. Ne descurcăm cu ceea ce avem. Dacă vom pierde războiul pe care-l vrei, atunci o să pierdem totul.

— Aţi pierdut deja totul, îi răspunse Wednesday. Eu vă

ofer şansa să recâştigaţi câte ceva.

În timp ce vorbea, flăcările se înălţară, luminând figurile celor din jur.

„Nu cred nimic”, îşi spuse Shadow. „Nu cred nimic din toate astea. Poate că am doar cincisprezece ani. Mămica trăieşte încă, iar eu n-am întâlnit-o încă pe Laura. Tot ce s-a întâmplat de atunci este un vis extrem de convingător.” Însă

nici în asta nu credea. Trebuie să credem doar în ce ne spun simţurile noastre, uneltele cu care percepem lumea: văzul, pipăitul, amintirea. Dacă acestea ne mint, atunci nu mai poţi avea încredere în nimic. Şi chiar dacă nu mai credem în ele, tot nu putem călători altfel decât pe drumul pe care ni-l arată

simţurile. Şi trebuie să mergem pe drumul acela până la capăt.

Apoi focul se stinse, iar în Valaskjalf, Casa lui Odin, se aşternu întunericul.

— Ce urmează? întrebă în şoaptă Shadow.

— O să ne întoarcem în camera caruselului, mormăi

domnul Nancy. Iar bătrânul Un-Ochi ne va face tuturor cinste cu o cină, va împărţi nişte bacşişuri, va săruta nişte copii şi nimeni n-o să mai spună cuvântul cu „z”.

— Cuvântul cu „z”?

— Zei. Băiete, ce făceai în ziua în care au fost împărţite creierele?

— Cineva spunea o poveste despre felul în care au fost furate boaşele tigrului şi m-am oprit să aud cum se termină

basmul.

Domnul Nancy chicoti.

— Nu s-a rezolvat nimic. Nimeni nu a fost de acord cu nimic.

— O să-i convingă treptat. O să-i lămurească pe rând. Vei vedea. Până la urmă, vor fi toţi de acord cu el.

Shadow simţi că începuse să bată vântul, care-i agita părul, îi mângâia faţa, îl împingea…

Se aflau cu toţii în încăperea celui mai mare carusel din lume, ascultând Valsul împăratului 47.

Un grup de oameni – turişti, după înfăţişare – discutau cu Wednesday în cealaltă parte a camerei. Atâţia turişti câte siluete fuseseră în clădirea lui Wednesday.

— Pe aici, zise Wednesday cu voce răsunătoare, şi-i conduse spre singura ieşire, care fusese făcută astfel încât să