Apoi poliţiştii opriră lângă bancă, iar inima lui Shadow îngheţă. Wednesday îi salută, ducându-şi mâna la şapcă, apoi se împletici până la maşina lor. Le strânse mâna prin fereastra deschisă, dădu din cap, căută prin buzunare până
când găsi o carte de vizită şi o scrisoare, apoi le întinse prin fereastră. Şi sorbi din cafea.
Telefonul sună. Shadow ridică receptorul şi se strădui să
pară plictisit.
— A1 Security Services, zise el.
— Pot să vorbesc cu A. Haddock? întrebă poliţistul din cealaltă parte a străzii.
— Eu sunt Andy Haddock, se prezentă Shadow.
— Da. Domnule Haddock, sunt de la poliţie, zise agentul din maşina de vizavi. Aveţi un om la First Illinois Bank, la intersecţia dintre Market Street şi Second Street.
— Da. Aşa e. Jimmy O’Gorman. Care-i problema, domnule poliţist? Jim a făcut ceva? Sper că nu s-a îmbătat.
— Nicio problemă, domnule. Omul dumneavoastră n-a făcut nimic. Am vrut să ne convingem doar că totul este în ordine.
— Domnule poliţist, să-i spuneţi lui Jim că, dacă va mai fi prins că bea, va fi concediat. O să rămână fără slujbă. Noi, la A1 Security, nu tolerăm nicio greşeală.
— Nu cred că e cazul să-i spun aşa ceva, domnule. Face treabă bună. Eram îngrijoraţi pentru că, de obicei, se folosesc două persoane pentru o asemenea treabă. E riscant să laşi un singur paznic neînarmat, cu o sumă de bani atât de mare.
— Mie îmi spuneţi? Ar trebui să le spuneţi asta zgârciţilor de la First Illinois Bank. Domnule poliţist, cei care-şi riscă
viaţa sunt oamenii mei. Oameni buni. Oameni ca dumneavoastră.
Shadow începuse să se încingă şi simţea că devine Andy Haddock, cu un trabuc ieftin în scrumieră şi un teanc de hârtii de rezolvat în după-amiaza aceea de sâmbătă, o casă în Schaumburg şi o amantă într-un mic apartament de pe Lake Shore Drive.
— Păreţi un tânăr strălucit, domnule…
— Myerson.
— Domnule poliţist Myerson. Dacă aveţi nevoie de o slujbă
în weekend sau dacă intenţionaţi să părăsiţi poliţia, daţi-mi un telefon. Avem întotdeauna nevoie de oameni buni. Aveţi cartea mea de vizită?
— Da, domnule.
— Păstraţi-o, zise Andy Haddock. Şi sunaţi-mă.
Maşina de poliţie plecă, iar Wednesday se întoarse înapoi prin zăpadă, către cei câţiva oameni care stăteau la coadă
aşteptând să-i dea banii lor.
— E bine? întrebă directorul magazinului, scoţând capul pe uşă. Prietena dumneavoastră…
— Bateria era de vină, zise Shadow. Acum trebuie s-o aştept.
— Femeile… mormăi directorul. Sper că merită s-o aşteptaţi.
Se lăsă întunericul de iarnă, după-amiaza transformându-se încet în noapte. Se aprinseră luminile. Alţi oameni îi dădură lui Wednesday banii lor. Apoi, deodată, ca şi cum ar fi auzit un semnal pe care Shadow nu-l percepuse, Wednesday se duse la perete, scoase afişele şi traversă
drumul plin de noroi, îndreptându-se către parcare. Shadow aşteptă un minut, apoi se luă după el.
Wednesday stătea pe bancheta din spate. Deschisese valiza de metal şi aşeza cu grijă în grămezi tot ce strânsese.
— Dă-i drumul, zise el. Mergem la First Illinois Bank de pe State Street.
— Repetăm figura? întrebă Shadow. N-ar trebui să
exagerezi.
— Nu exagerez deloc, îi răspunse Wednesday. O să
depunem nişte bani la bancă.
În timp ce Shadow conducea, Wednesday rămase pe
bancheta din spate şi scoase bancnotele din sacii de depozitare, lăsând acolo cecurile şi chitanţele pentru cărţile de credit. Scoase banii din unele plicuri, însă nu din toate, apoi îi puse în valiza de metal. Shadow opri la vreo cincizeci de metri de bancă, în afara razei de acţiune a camerelor de luat vederi. Wednesday coborî din maşină şi împinse plicurile în caseta pentru depunerile de noapte. Apoi deschise seiful pentru depunerile de noapte şi aruncă în el sacii cenuşii.
După care îl închise şi urcă în maşină, aşezându-se pe scaunul de lângă şofer.
— Ne îndreptăm către Autostrada 1-90, zise el. Urmăreşte indicatorul pentru Madison.
Shadow porni maşina.
Wednesday se uită în urmă, spre banca pe care o părăsiseră.
