— Bune şi rele, replică străinul. Noi suntem ca vântul.
Batem în ambele direcţii.
Essie dădu din cap.
— Vrei să mă ţii de mână, Essie Tregowan? întrebă el, şi-i întinse mâna.
Pielea îi era pistruiată, şi cu toate că vederea lui Essie slăbise, bătrâna zări fiecare fir de păr portocaliu de pe dosul acelei palme, lucind auriu în lumina soarelui după-amiezii.
Bătrâna îşi muşcă buzele. Apoi, ezitând, îşi puse mâna cu încheieturile albăstrite în cea a străinului.
Era caldă încă atunci când au găsit-o, deşi viaţa plecase din trupul ei şi doar jumătate dintre boabele de mazăre fuseseră curăţate.
CAPITOLUL CINCI
Doamna Viaţă e înfloritoare,
Domnul Moarte o tot urmăreşte:
Ea în încăpere locuieşte,
El este banditul de pe scară.
W.E. HENLEY,
„DOAMNA VIAŢĂ E ÎNFLORITOARE”
În dimineaţa aceea de sâmbătă, doar Zoria Utreniaia era trează ca să-i salute la despărţire. Primi cei patruzeci şi cinci de dolari de la Wednesday şi insistă să-i dea o chitanţă, pe care o mâzgăli cu scrisul ei lăbărţat pe spatele unui cupon expirat pentru băuturi răcoritoare. Arăta ca o păpuşă în lumina dimineţii, cu faţa ei bătrână machiată cu grijă şi cu părul blond strâns într-un coc în creştetul capului.
Wednesday îi sărută mâna şi-i spuse:
— Mulţumesc
pentru
ospitalitate,
dragă
doamnă.
Dumneavoastră şi surorile dumneavoastră aţi rămas la fel de strălucitoare precum cerul însuşi.
— Eşti un bătrân răutăcios, zise ea împingându-l cu degetul, apoi îl îmbrăţişă. Ai grijă. Nu vreau să aud că ai dispărut de-adevăratelea.
— Draga mea, aşa ceva ar fi neplăcut şi pentru mine.
Femeia îi strânse mâna lui Shadow şi-i spuse:
— Zoria Polunocinaia are o părere foarte bună despre tine.
Şi eu am.
— Mulţumesc, îi răspunse Shadow. Mulţumesc pentru cină.
— Ţi-a plăcut? ridică ea o sprânceană. Atunci să mai vii.
Wednesday şi Shadow coborâră pe scări. Shadow îşi vârî mâna în buzunarul hainei. Dolarul de argint era rece. Părea mai mare şi mai greu decât orice altă monedă pe care o folosise până atunci. Îl ascunse în palmă printr-o metodă
clasică, lăsând braţul să-i atârne alături de trup în mod natural, apoi îşi strânse mâna, în timp ce moneda aluneca în jos, într-un loc din partea din faţă a palmei. Simţea că
dolarul stătea bine acolo, ţinut între arătător şi degetul mic cu o minimă apăsare.
— Splendid! îl încurajă Wednesday.
— Încă învăţ, ezită Shadow. Pot să fac partea tehnică, dar cel mai greu lucru e să-i faci pe oameni să se uite la cealaltă
mână.
— Chiar aşa?
— Da. Se numeşte inducere în eroare, îi explică Shadow, îşi strecură degetele mijlocii sub monedă şi o împinse în partea din spate a palmei, apoi o strânse uşor. Moneda îi căzu din mână cu un zăngănit şi se rostogoli de-a lungul câtorva trepte. Wednesday se aplecă şi o ridică.
— Nu trebuie să te porţi neglijent cu darurile primite, îi zise el. Un asemenea lucru trebuie păstrat. Să nu-l arunci.
Se uită la dolar, întâi la partea pe care era vulturul, apoi la efigia Statuii Libertăţii de pe partea cealaltă.
— Ah, Doamna Libertate… E frumoasă, nu-i aşa?
