american deştept din generaţia sa: a început să le ia bani –

nu prea mulţi. Probabil cinci cenţi de fiecare individ. Sau un sfert de dolar. A continuat să construiască, iar oamenii au continuat să vină. Iar el a strâns bănuţii aceia şi a clădit ceva mai mare şi mai ciudat. A construit aceste depozite pe sol, lângă casă, şi le-a umplut cu lucruri pe care să le vadă

lumea, iar oamenii au venit să le vadă. Milioane de oameni vin aici în fiecare an.

— De ce?

Dar Wednesday se mulţumi să zâmbească, apoi merse pe Străzile de Ieri, slab luminate şi mărginite de copaci. Păpuşi de porţelan victoriene cu buze pline priveau în gol prin ferestrele prăfuite ale prăvăliilor, precum cele de recuzită din filmele horror respectabile. Cei doi aveau sub picioare pietre de pavaj şi deasupra capetelor întunericul acoperişului, iar în fundal se auzea o muzică mecanică stranie. Trecură pe lângă

o cutie de sticlă în care se aflau păpuşi stricate şi pe lângă o cutie muzicală imensă, aurită, aflată într-o ladă de sticlă.

Trecură pe lângă dentist şi pe lângă farmacist (REFACE

POTENŢA! FOLOSIŢI CENTURA MAGNETICĂ O’LEARY!) La capătul străzii se afla o cutie mare de sticlă, având în interior un manechin, o femeie îmbrăcată ca o ţigancă

ghicitoare.

— E bine ca la începutul oricărei acţiuni să consultăm Nornele 32 , răcni Wednesday, mai tare decât muzica mecanică. S-o lăsăm pe această sibilă33 să ne descrie urd- ul34

nostru.

Aruncă în fantă o monedă de culoarea alamei, un jeton al Casei de pe Stâncă. Ţiganca îşi ridică mâinile cu un get mecanic, apoi le coborî. Din fantă ieşi o bucată de hârtie.

Wednesday o luă, o citi şi rânji, apoi o împături şi o puse în buzunar.

— Nu mi-o arăţi şi mie? O să ţi-o arăt şi eu pe a mea, zise 32 Norne – cele trei ursitoare din mitologia nordică.

33 Sibilă – oracol feminin în Grecia şi Roma antică

34 Urd – „soartă”, în limba nordică veche, şi numele uneia dintre norne

Shadow.

— Norocul unui om e treaba lui, îi replică Wednesday. Nu-ţi cer să-mi arăţi biletul tău.

Shadow introduse o monedă în fantă. Îşi luă bucata de hârtie. O citi.

FIECARE SFÂRŞIT E UN NOU ÎNCEPUT.

NUMĂRUL TĂU NOROCOS E NICIUNUL.

CULOAREA TA NOROCOASĂ E MOARTĂ.

Motto: AŞA TATĂ, AŞA FIU.

Shadow se strâmbă. Împături biletul şi-l puse în buzunar.

Merseră mai departe pe un coridor roşu, trecură pe lângă

camere pline cu scaune goale pe care fuseseră aşezate viori, viole şi violoncele care cântau singure – sau păreau să cânte

– dacă vârai o monedă într-o fantă. Clapele erau apăsate, talgerele se loveau, prin ţevi se sufla aer comprimat în clarinete şi oboaie. Shadow observă, cu uimire amuzată, că

arcuşurile instrumentelor cu coarde – mişcate de braţe mecanice – nu atingeau niciodată coardele, care adesea lipseau ori nu erau bine întinse. Îşi puse întrebarea dacă

sunetul pe care-l auzea era provocat de aer şi de percuţie sau fusese înregistrat pe bandă.

Părea că merseseră deja mai mulţi kilometri în momentul în care ajunseră într-o cameră numită Mikado. Pe un perete al încăperii se afla un coşmar pseudo-oriental din secolul al nouăsprezecelea, în care toboşari mecanici cu sprâncene stufoase izbeau în tobe şi în talgere, stând în mijlocul lăcaşului lor încrustat cu dragoni. În momentul acela, torturau în mod maiestuos Dansul macabru al lui Saint-Saens.

Cernobog stătea pe o bancă de lângă peretele din faţa maşinăriei Mikado, bătând ritmul cu degetele. Fluierele cântau, clopoţeii sunau.

Wednesday se aşeză lângă el. Shadow decise să rămână în picioare. Cernobog îşi întinse mâna stângă, îi strânse mâna lui Wednesday, apoi pe a lui Shadow.

— Bine ne-am revăzut, spuse el, apoi îşi reluă locul,

părând că ascultă cu plăcere muzica.

Dansul macabru se termină tumultuos şi discordant.

Faptul că toate instrumentele acelea artificiale erau uşor dezacordate contribuia la senzaţia de stranietate a locului aceluia. Începu o altă melodie.

— Cum a mers jaful băncii? întrebă Cernobog. A fost totul bine?

Apoi se ridică, regretând că părăseşte Mikado-ul şi muzica sa stridentă, bubuitoare.

— A mers totul strună, îi răspunse Wednesday.

— Eu am o pensie de la abator şi n-am nevoie de mai mult.

— N-o să dureze veşnic, zise Wednesday. Nimic nu durează

veşnic.

Alte coridoare, alte automate muzicale. Shadow îşi dădu seama că nu urmau prin încăperi traseul stabilit pentru turişti şi că mergeau pe o rută inventată de Wednesday.

Coborâră o pantă, iar Shadow, zăpăcit complet, se întrebă

dacă nu mai trecuseră pe acolo.

Cernobog îl prinse pe Shadow de braţ.

— Repede, vino aici, îi zise el, şi-l trase către o cutie mare de sticlă, de lângă perete.

Cutia conţinea o dioramă, cu un vagabond ce dormea întrun cimitir, în faţa uşii unei biserici. VISUL BEŢIVULUI scria pe etichetă, în care se explica vizitatorilor că este vorba de o maşinărie din secolul al nouăsprezecelea, aflată iniţial într-o gară englezească. Fanta pentru monede fusese modificată

astfel încât să se poată introduce în ea jetoanele de alamă ale Casei de pe Stâncă.

— Pune un ban în ea, îi zise Cernobog.