apoi le uitase. Shadow nu obişnuia să viziteze atracţiile de pe marginea drumului.

Părăsiră autostrada interstatală la Madison şi trecură pe lângă domul clădirii capitoliului, o altă imagine perfectă

dintr-un glob cu zăpadă. După ce ieşiră de pe autostrada interstatală merseră pe drumuri secundare. Iar după o oră de mers prin oraşe cu nume de genul „Black Earth”, cotiră pe o şosea îngustă, trecând pe lângă ghivece enorme de flori, pline de zăpadă, în care se aflau dragoni ce semănau cu nişte şopârle. Parcarea înconjurată de copaci era aproape goală.

— O să închidă în curând, spuse Wednesday.

— Ce-i cu locul ăsta? întrebă Shadow, în timp ce mergeau prin parcare îndreptându-se către o clădire joasă, neimpresionantă, din lemn.

— Este o atracţie de pe marginea drumului, îi explică

Wednesday. Una dintre cele mai bune. Ceea ce înseamnă că-i un loc cu putere.

— Ce vrei să spui cu asta?

— E foarte simplu. În alte ţări, cu ani în urmă, oamenii recunoşteau locurile cu putere. Uneori erau formaţii naturale, alteori era vorba de un loc care devenise special dintr-un motiv oarecare. Oamenii ştiau că acolo se întâmpla ceva important, că acolo se afla un punct de concentrare, un canal, o fereastră către imanent. De aceea ridicau temple sau catedrale, sau ridicau cercuri din stânci, sau… ei, ai înţeles ce vreau să spun.

— Dar există biserici peste tot în Statele Unite, zise Shadow.

— În fiecare oraş. Uneori în fiecare cvartal. În acest context, sunt la fel de semnificative ca şi cabinetele stomatologice. Nu, în Statele Unite oamenii simt chemarea –

sau măcar unii dintre ei –, se simt chemaţi de vidul transcendent şi răspund acestei chemări construind din sticle de bere un model al unei clădiri în care n-au intrat niciodată sau ridicând o casă gigantică pentru lilieci într-o parte a ţării pe care liliecii refuză prin tradiţie s-o viziteze.

Atracţiile de pe marginea drumului constau în faptul că

oamenii se simt atraşi de locuri care, în altă parte a lumii, i-

ar face să-şi recunoască acea parte din sine care-i cu adevărat transcendentă, pe când aici îşi cumpără un hotdog şi se plimbă, simţindu-se satisfăcuţi la un nivel pe care nu-l pot descrie cu adevărat şi complet nesatisfăcuţi la un nivel ceva mai profund.

— Ai nişte teorii foarte aiurea, zise Shadow.

— Nu-i nicio teorie, tinere. Ar fi trebuit să-ţi dai seama şi singur de lucrurile astea.

Rămăsese deschisă o singură casă pentru bilete.

— Mai vindem bilete încă o jumătate de oră, le spuse fata.

Durează cel puţin două ore ca să vă plimbaţi prin interiorul casei.

Wednesday plăti pentru două bilete, cu bani-gheaţă.

— Unde-i stânca? întrebă Shadow.

— Sub casă, îi răspunse Wednesday.

— Unde-i casa?

Wednesday îşi duse un deget la buze, iar cei doi merseră

mai departe. Când intrară, auziră un pianist care interpreta ceva ce se dorea a fi Boleroul lui Ravel. Clădirea părea o locuinţă de burlac de prin anii 1960, reconfigurată geometric, cu piatră cioplită, o grămadă de lemnărie şi lampadare teribil de urâte, în formă de ciuperci. După ce urcai pe o scară

abruptă ajungeai în altă încăpere, plină cu tot felul de maşinării.

— Se zice că drăcia asta a fost construită de geamănul cel rău al lui Frank Lloyd Wright, zise Wednesday. Frank Lloyd Wrong, adăugă el, chicotind la propria-i glumă30.

— Am văzut poanta asta pe un tricou, îi replică Shadow.

Urcară în continuare pe scări şi ajunseră într-o încăpere lungă, lungă, făcută din sticlă, care se întindea, ca un ac, deasupra peisajului lipsit de vegetaţie, doar alb şi negru, aflat la zeci de metri sub ei. Shadow rămase locului şi privi ninsoarea ce cădea viscolită.

— Asta-i Casa de pe Stâncă? întrebă el, uimit.

30 Joc de cuvinte intraductibil. În limba engleză, „Wright”

şi right („corect”) se pronunţă la fel, iar wrong înseamnă

„incorect”.

— Mai mult sau mai puţin. Asta este Camera Infinitului, o parte a casei, dar una adăugată ulterior. Însă, tânărul meu prieten, n-am cercetat decât la suprafaţă ce are această casă

de oferit…

— Deci, conform teoriei tale, Disneylandul ar fi locul cel mai sfânt din America.

Wednesday se încruntă, apoi se scărpină în barbă.

— Walt Disney a cumpărat un crâng de portocali în mijlocul Floridei şi a construit un oraş pentru turişti. În locul acela nu exista niciun fel de magie. Cred că s-ar putea să fie ceva adevărat în Disneylandul iniţial. Ar putea să existe ceva putere acolo, deşi cam ciudată, şi e greu de ajuns la ea.

Unele părţi din Florida sunt pline de magie adevărată.

Trebuie doar să-ţi ţii ochii deschişi. Cât despre sirenele din Weeki Wachee31… Urmează-mă, mergem pe aici.

Peste tot se auzea muzică, o muzică stridentă, stranie, fără

ritm şi în contratimp. Wednesday luă o bancnotă de cinci dolari şi o introduse într-un automat de schimbat bani, primind în schimb un pumn de monede metalice de culoarea alamei. Îi aruncă una lui Shadow, care o prinse şi, dându-şi seama că un băieţel se uita la el, o ţinu între arătător şi degetul mare apoi o făcu să dispară. Băieţelul alergă la mama sa, care privea unul dintre Moş Crăciunii răspândiţi peste tot

– PESTE 6 000 DE EXEMPLARE! anunţau afişele – şi o trase grăbit de haină.

Shadow îl urmă pe Wednesday afară, apoi se luară după

indicatoarele care-i îndrumau către Străzile de Ieri.

— Cu patruzeci de ani în urmă, Alex Jordan – figura lui se află pe jetonul din mâna ta dreaptă, Shadow – a început să

construiască o casă pe o stâncă de pe un câmp care nu-i aparţinea. Nu ştia să spună de ce făcea acest lucru. Lumea venea să-l vadă construind-o – oamenii curioşi şi cei intrigaţi şi cei care nu erau nici una,nici alta, şi care nu puteau să

explice de ce veniseră. Iar el a făcut ce-ar fi făcut orice bărbat 31 Weeki Wachee – localitate în Florida, cu o populaţie de 12 locuitori, având drept principală atracţie turistică

spectacolele subacvatice cu sirene.