— Asta o să fie înainte sau după ce bătrânul tău Charles Atlas28 slav o să-mi zdrobească ţeasta?

— Nu mai vede bine, zise Wednesday liniştit. Probabil că

n-o să te nimerească. Iată însă că mai avem ceva timp de pierdut – sâmbăta banca se închide la amiază. Vrei să luăm prânzul?

— Da, răspunse Shadow. Mor de foame.

— Cunosc locul potrivit.

Wednesday începu să fredoneze în timp ce şofa, un cântec vesel pe care Shadow nu-l recunoscu. Începură să cadă fulgi de zăpadă, exact aşa cum şi-i imaginase Shadow, iar el se simţi neobişnuit de mândru. Raţiunea îi spunea că nu are nimic de-a face cu ninsoarea, tot aşa cum ştia că dolarul de argint din buzunarul său nu era şi nu fusese niciodată luna.

Şi cu toate acestea…

Se opriră lângă o clădire mare, care arăta ca un hangar.

Un afiş anunţa că acolo mănânci cât poţi, la preţul de 4,99

dolari.

— Îmi place localul ăsta, zise Wednesday.

— Are mâncare bună? întrebă Shadow.

— Nu prea. Dar ambianţa e de neuitat.

Ambianţa care-i plăcea atât de mult lui Wednesday se dovedi a fi, după ce mâncară – Shadow comandase pui fript, şi-i plăcuse –, afacerea ce se desfăşura în spatele hangarului.

Pe steagul care atârna în centrul încăperii scria „Depozit cu vânzare de stocuri ale unor companii aflate în lichidare sau faliment”.

Wednesday se îndreptă spre maşină şi aduse de acolo o valijoară, cu care intră în toaletă. Shadow era convins că o să

afle curând ce intenţiona Wednesday să facă, indiferent dacă

voia sau nu, aşa că începu să se plimbe printre standuri, uitându-se la lucrurile oferite spre vânzare: cutii cu cafea „de utilizat numai cu filtrele liniilor aeriene”; jucării Ţestoasele 28 Charles Atlas, născut Angelo Siciliano (1893-1972) – a dezvoltat o metodă de exerciţii fizice şi culturism popularizată

prin intermediul unei campanii publicitare memorabile.

Ninja şi păpuşi Xena, Prinţesa Războinică; ursuleţi de pluş

care cântau la xilofon cântece patriotice dacă-i conectai la o priză; alţi ursuleţi de pluş care cântau la xilofon cântece moderne dacă-i conectai la o priză; conserve de carne; galoşi de tot felul; bezele; ceasuri de mână cu poza lui Bill Clinton; pomi de Crăciun artificiali, în miniatură; solniţe în formă de animale, părţi ale corpului, fructe sau călugăriţe; şi favoritul lui Shadow, trusa „adăugaţi doar un morcov real” pentru a face un om de zăpadă, cu ochi de cărbune din plastic, o pipă

din cocean de porumb şi o pălărie din plastic.

Shadow se gândi la felul în care cineva putea să ia de pe cer şi să transforme luna într-un dolar de argint şi la felul în care o femeie putea să iasă din mormânt şi să străbată

oraşul pentru a discuta cu tine.

— Nu-i un local minunat? întrebă Wednesday când ieşi de la toaletă, ştergându-şi cu batista mâinile încă umede. Aici n-au prosoape de hârtie.

Îşi schimbase hainele. Acum purta o jachetă albastru-închis, pantaloni asortaţi, o cravată albastră, un pulover gros, tot albastru, o cămaşă albă şi pantofi negri. Arăta ca un paznic, iar Shadow îi spuse asta.

— Ce să-ţi răspund, tinere? zise Wednesday, luând o cutie cu peşti de acvariu din plastic („Nu mor şi nu trebuie să-i hrăneşti!!”). Pot doar să te felicit pentru perspicacitatea ta. Ce zici de Arthur Haddock? Arthur e un nume frumos.

— Prea banal.

— Ei bine, o să găseşti tu ceva. Să ne întoarcem în oraş. O

să ajungem exact la timp ca să jefuim banca, iar apoi voi avea ceva bani de cheltuială.

— Majoritatea oamenilor i-ar lua din bancomat, zise Shadow.

— E ciudat, dar – mai mult sau mai puţin – cam asta plănuiam să fac şi eu.

Wednesday conduse maşina în parcarea supermarketului, vizavi de bancă. Scoase din portbagaj valiza de metal, o mapă

şi o pereche de cătuşe. Îşi prinse valiza de încheietura mâinii stângi. Zăpada continua să cadă. Wednesday îşi puse pe cap o şapcă şi-şi lipi un ecuson pe buzunarul de la piept al

jachetei. Pe şapcă şi pe ecuson scria A1 SECURITY. Puse formularele de depunere în mapă. Apoi se gârbovi. Arăta ca un poliţist pensionar şi părea că reuşise, cumva, să facă

burtă.

— Acum du-te şi fă cumpărături în magazin, apoi stai lângă telefon. Dacă te întreabă cineva, spune-i că aştepţi să

te sune prietena ta, căreia i s-a stricat maşina.

— Şi de ce să mă sune acolo?

— De unde naiba să ştii tu?

Wednesday îşi puse nişte apărătoare de urechi de un roz decolorat. Închise portbagajul. Fulgii de zăpadă cădeau pe şapca lui albastră şi pe apărătorile lui de urechi.

— Cum arăt? întrebă el.

— Caraghios.

— Caraghios?

— Sau, poate, penibil.

— Hmm… Caraghios şi penibil. Foarte bine, zise Wednesday zâmbind.

Apărătorile de urechi îl făceau să pară, simultan, liniştitor, amuzant şi, în cele din urmă, simpatic. Traversă strada şi merse până la clădirea băncii, în timp ce Shadow intră în holul magazinului şi începu să privească.

Wednesday lipi un anunţ roşu (DEFECT) pe bancomat.

Puse o panglică roşie peste caseta pentru depuneri de noapte şi lipi deasupra ei un afiş fotocopiat. Shadow îl citi, amuzându-se.

LUCRĂM