pe Shadow.
— Mai avem timp până când prânzul va fi gata, replică
Shadow. Vrei să mai jucăm odată? În aceleaşi condiţii?
Cernobog îşi aprinse o ţigară, luând un băţ dintr-o cutie de chibrituri.
— Cum să fie în aceleaşi condiţii? Vrei să te omor de două
ori?
— În momentul ăsta, ai dreptul la o singură lovitură, asta-i tot. Mi-ai spus că nu-i vorba doar de putere, ci şi de îndemânare. Deci, dacă o să câştigi, o să-mi dai două lovituri în cap.
Cernobog se înflăcără.
— O lovitură ajunge, o singură lovitură. În asta constă
arta, zise el, şi-şi bătu partea de sus a braţului drept, unde se aflau muşchii, cu mâna stângă, făcând să cadă scrum din ţigara pe care o ţinea în ea.
— A trecut mult timp. Dacă ţi-ai pierdut îndemânarea, s-ar putea să-mi faci doar o zgârietură. Cât timp a trecut de când ai folosit un baros în curtea abatorului? Treizeci de ani?
Patruzeci?
Cernobog nu zise nimic. Gura lui închisă părea o tăietură
cenuşie de-a lungul figurii. Bătu darabana cu degetele în masa de lemn, într-un anumit ritm. Apoi împinse cele douăzeci şi patru de piese în pătrăţelele lor de pe tabla de joc.
— Dă-i drumul, zise el. Eşti din nou lumina, iar eu întunericul.
Shadow împinse prima sa piesă. Cernobog îşi împinse şi el o piesă. Lui Shadow îi trecu prin minte că era posibil ca bătrânul să încerce să joace aceeaşi partidă, cea pe care abia o câştigase, şi că jocul său avea anumite limite.
De data aceasta, Shadow jucă imprudent. Profită de orice ocazie, mută fără să se gândească, fără vreo pauză de stabilire a strategiei. De data aceasta, Shadow zâmbi în timp ce juca. Şi de câte ori Cernobog muta o piesă, zâmbetul lui devenea tot mai larg.
După scurt timp, bătrânul începu să trântească piesele pe tabla de lemn când le muta, atât de tare încât celelalte piese săltau pe pătrăţelele lor negre.
— Ţine, spuse Cernobog, luând una dintre piesele lui Shadow şi trântindu-şi propria piesă pe tabla de joc. Ce zici de asta?
Shadow nu zise nimic, doar zâmbi şi sări peste piesa pusă
pe tablă de Cernobog, apoi peste alta şi alta, apoi peste o a patra, curăţând centrul tablei de joc de piesele negre. După
aceea, luă o piesă albă din grămada de lângă tablă şi-şi transformă piesa în rege.
Apoi, totul a fost doar un exerciţiu de curăţare; după alte câteva mutări, jocul se termină.
Shadow propuse:
— Cel mai bun din trei jocuri?
Cernobog se uită la el, cu ochii săi cenuşii ca nişte puncte de oţel. Apoi izbucni în râs şi lovi cu mâinile umerii lui Shadow.
— Îmi placi! exclamă el. Ai curaj.
Atunci, Zoria Utreniaia îşi vârî capul pe uşă şi le spuse că
prânzul era gata, că trebuie să strângă piesele şi să întindă
faţa de masă.
— Îmi pare rău, zise ea, nu avem sufragerie. Vom mânca aici.
Pe masă fură aşezate farfurii întinse. Fiecare dintre comeseni primi o tăviţă pictată în care se aflau tacâmuri, pe care urma s-o ţină în poală.
Zoria Vecerniaia luă cinci castroane din lemn şi aşeză în fiecare cartofi fierţi necurăţaţi de coajă, apoi aduse un castron zdravăn cu borş de un stacojiu feroce. Turnă în el o lingură de smântână şi dădu fiecăruia câte un castron.
— Credeam că suntem şase, zise Shadow.
— Zoria Polunocinaia doarme, răspunse Zoria Vecerniaia.
O să-i păstrăm mâncarea în frigider. O să mănânce când se va trezi.
Borşul era acru şi avea gust de sfeclă murată. Cartofii fierţi erau făinoşi.
Felul următor consta într-o friptură la tavă, aţoasă, cu garnitură de verdeţuri – însă acestea fuseseră fierte atât de mult, încât nu mai arătau verzi nici măcar în imaginaţie, ci mai mult cafenii.
Apoi urmară foi de varză umplute cu carne tocată şi orez, foi de varză atât de tari încât nu puteai să le tai fără să
împrăştii carnea tocată şi orezul pe covor. Shadow îşi puse farfuria deoparte.
