doamnă.

Dumneavoastră şi surorile dumneavoastră aţi rămas la fel de strălucitoare precum cerul însuşi.

— Eşti un bătrân răutăcios, zise ea împingându-l cu degetul, apoi îl îmbrăţişă. Ai grijă. Nu vreau să aud că ai dispărut de-adevăratelea.

— Draga mea, aşa ceva ar fi neplăcut şi pentru mine.

Femeia îi strânse mâna lui Shadow şi-i spuse:

— Zoria Polunocinaia are o părere foarte bună despre tine.

Şi eu am.

— Mulţumesc, îi răspunse Shadow. Mulţumesc pentru cină.

— Ţi-a plăcut? ridică ea o sprânceană. Atunci să mai vii.

Wednesday şi Shadow coborâră pe scări. Shadow îşi vârî mâna în buzunarul hainei. Dolarul de argint era rece. Părea mai mare şi mai greu decât orice altă monedă pe care o folosise până atunci. Îl ascunse în palmă printr-o metodă

clasică, lăsând braţul să-i atârne alături de trup în mod natural, apoi îşi strânse mâna, în timp ce moneda aluneca în jos, într-un loc din partea din faţă a palmei. Simţea că

dolarul stătea bine acolo, ţinut între arătător şi degetul mic cu o minimă apăsare.

— Splendid! îl încurajă Wednesday.

— Încă învăţ, ezită Shadow. Pot să fac partea tehnică, dar cel mai greu lucru e să-i faci pe oameni să se uite la cealaltă

mână.

— Chiar aşa?

— Da. Se numeşte inducere în eroare, îi explică Shadow, îşi strecură degetele mijlocii sub monedă şi o împinse în partea din spate a palmei, apoi o strânse uşor. Moneda îi căzu din mână cu un zăngănit şi se rostogoli de-a lungul câtorva trepte. Wednesday se aplecă şi o ridică.

— Nu trebuie să te porţi neglijent cu darurile primite, îi zise el. Un asemenea lucru trebuie păstrat. Să nu-l arunci.

Se uită la dolar, întâi la partea pe care era vulturul, apoi la efigia Statuii Libertăţii de pe partea cealaltă.

— Ah, Doamna Libertate… E frumoasă, nu-i aşa?

Îi aruncă moneda lui Shadow, care o prinse din aer, o făcu să dispară – simulând că-i dă drumul în mâna stângă dar de fapt păstrând-o în dreapta – apoi păru că o pune în buzunar cu mâna stângă. Moneda rămase în palma mâinii drepte. Îi făcea plăcere s-o simtă acolo.

— Doamna Libertate… zise Wednesdav. Ca mulţi dintre zeii dragi americanilor, este o străină. În cazul ei, e vorba de o franţuzoaică, deşi, ca să respecte sensibilitatea americanilor, francezii au înveşmântat sânii magnifici ai statuii pe care au adus-o la New York. Libertatea… continuă

el, strâmbând din nas la vederea prezervativului folosit de pe trepte şi împingându-l într-o parte cu piciorul. Cineva ar putea să alunece pe chestia asta. Şi să-şi rupă gâtul, mormăi el pierzându-şi firul. E ca o coajă de banană, numai că are gust mai rău.

Deschise larg uşa, iar lumina soarelui îi lovi în plin. Lumea de afară era mai rece decât părea dinăuntru. Shadow se întrebă dacă va mai ninge.

— Libertatea, zise Wednesday în timp ce se îndreptau către maşină, e o târfă care trebuie regulată pe o saltea făcută din cadavre.

— Da? se miră Shadow.

— Am citat un francez, îi explică Wednesday. Asta-i statuia din portul New York: o târfă căreia îi place să fie regulată pe resturile rămase de la ghilotină. Ţine-ţi torţa cât de sus doreşti, draga mea, în rochia ta sunt destui şobolani şi ţi se scurge spermă rece pe picioare.

Descuie maşina şi-i făcu semn lui Shadow să se ducă pe scaunul din dreapta şoferului.

— Eu cred că-i frumoasă, spuse Shadow, uitându-se atent la monedă.

Figura de argint a Libertăţii îi amintea un pic de Zoria Polunocinaia.

— Asta-i eterna prostie a bărbatului, zise Wednesday, pornind maşina. Să alerge după carne dulce, fără să-şi dea seama că-i doar un înveliş pentru oase. Hrană pentru viermi.

În timpul nopţii, te freci de mâncare pentru viermi. Nu vreau să jignesc pe nimeni.

Shadow nu-l văzuse niciodată pe Wednesday atât de expansiv. Ajunse la concluzia că noul lui şef trecea prin faze de extravertire, urmate de perioade de tăcere intensă.

— Deci nu eşti american? întrebă Shadow.

— Nimeni nu-i american, răspunse Wednesday. Nu la origine. Asta voiam să-ţi spun, zise el, şi se uită la ceas.

Avem de pierdut câteva ore, înainte să se închidă băncile. Ai făcut treabă bună aseară, cu Cernobog. Până la urmă l-aş fi convins să vină, dar tu l-ai făcut să accepte mai sincer decât aş fi reuşit eu.

— Asta doar pentru că o să mă omoare după aceea.

— Nu neapărat. După cum ai subliniat cu înţelepciune, el e bătrân, iar lovitura ucigătoare s-ar putea să te lase doar paralizat pe viaţă… să zicem. Un invalid fără nicio speranţă.

Deci ai la ce să te aştepţi, dacă domnul Cernobog va supravieţui necazurilor ce vor veni.

— Mai există îndoială? zise Shadow, imitându-l pe Wednesday, dar apoi dispreţuindu-se pentru asta.

— Păi bineînţeles că da, zise Wednesday, intrând în parcarea unei bănci. Asta-i banca pe care am s-o jefuiesc.

Vor închide abia peste câteva ore. Hai să intrăm şi să

salutăm lumea.

Îi făcu semn lui Shadow. Acesta ieşi din maşină fără

niciun chef. Dacă bătrânul ăla avea de gând să facă vreo prostie, atunci nu intenţiona să se lase înregistrat de camera de luat vederi. Dar, împins de curiozitate, intră în bancă. Se uită în jos şi-şi frecă nasul cu mâna, făcând tot ce putea ca să-şi ascundă faţa.

— Formulare pentru depuneri, doamnă? o întrebă

Wednesday pe singura casieră.

— Acolo.

— Foarte bine. Şi dacă aş avea nevoie să fac o depunere pe timp de noapte…?

— Aceleaşi formulare, zise femeia, şi-i zâmbi. Dragule, ştii unde-s casetele pentru depuneri de noapte, nu-i aşa? Afară, pe peretele din stânga uşii principale.