din casa mea! Să plecaţi amândoi!
— Te rog, te rog să te linişteşti, zise Zoria Utreniaia. O s-o trezeşti pe Zoria Polunocinaia.
— Eşti ca şi el, vrei să-l ajut în nebunia lui! ţipă Cernobog, care părea gata să izbucnească în plâns, cu ţigara sa din care scrumul cădea pe covorul ros de pe hol.
Wednesday se ridică, se duse spre Cernobog şi-şi puse mâna pe umărul acestuia.
— Ascultă-mă, zise el, împăciuitor. În primul rând, nu-i o nebunie. E singura cale. În al doilea rând, vor fi toţi acolo.
Doar n-ai vrea să fii lăsat deoparte…
— Ştii cine sunt, spuse Cernobog. Ştii ce au făcut mâinile astea. Tu-l vrei pe fratele meu, nu pe mine. Iar el a dispărut.
O uşă de pe coridor se deschise şi o voce somnoroasă de femeie întrebă:
— S-a întâmplat ceva rău?
— Nu s-a întâmplat nimic, surioară, răspunse Zoria Utreniaia. Culcă-te la loc!
Apoi se întoarse către Cernobog.
— Vezi? Vezi ce-ai făcut cu răcnetele tale? Intră în cameră
şi aşază-te! Aşază-te!
Cernobog se uită la ea, ca şi cum ar fi vrut să protesteze, apoi îi trecu cheful de ceartă. Dintr-odată, păru vulnerabil; vulnerabil şi singur…
Cei trei bărbaţi se întoarseră în camera cea ponosită. În jurul încăperii se întindea un cerc cafeniu de nicotină, care se termina cam la treizeci de centimetri de tavan, asemenea liniei lăsate de apă în căzile vechi.
— Nu trebuie să fie pentru tine, îi spuse netulburat Wednesday lui Cernobog. Dacă-i pentru fratele tău, atunci e şi pentru tine. Aici, voi cei îngemănaţi sunteţi mai ceva decât noi ceilalţi.
Cernobog nu zise nimic.
— Şi dacă tot veni vorba de Belobog26, ai mai aflat ceva 26 Belobog – divinitate slavă al cărei nume însemna „zeul alb” (din paleoslavă, belt – „alb” şi bogu – „zeu”), aflată întrun raport de dualitate cu Cernobog.
despre el?
Cernobog clătină din cap. Apoi vorbi, uitându-se în jos la covorul uzat:
— Niciunul dintre noi nu a mai auzit de el. Am fost aproape uitat, dar încă îşi mai amintesc puţin de mine, aici şi în vechea patrie.
Privi în sus, către Shadow.
— Tu ai un frate?
— Nu, răspunse Shadow. Din câte ştiu eu, nu am.
— Eu am un frate. Se zice că, dacă stăm unul lângă altul, nu putem fi deosebiţi. Când eram tineri, el avea părul foarte blond, foarte deschis la culoare, iar oamenii spuneau că el este cel bun. Iar părul meu era foarte negru, mai negru chiar decât al tău, iar oamenii spuneau că-s un derbedeu. Că sunt cel rău. Iar de atunci timpul a trecut şi părul mi-a încărunţit.
Şi părul lui a încărunţit, cred. Iar dacă te-ai uita la noi, nu ţi-ai da seama cine era blond şi cine era brunet.
— Eraţi apropiaţi? întrebă Shadow.
— Apropiaţi? Nu. Nu eram apropiaţi. Cum să fim? Ne ocupam de lucruri atât de diferite…
Se auziră paşi la celălalt capăt al coridorului, apoi Zoria Vecerniaia intră în cameră.
— Prânzul va fi gata peste o oră, zise ea, apoi plecă.
Cernobog oftă.
— Îşi închipuie că-i o bucătăreasă bună. A fost educată, aveam servitori care găteau… Acum, nu mai avem servitori.
Nu mai avem nimic.
— Nu chiar nimic, zise Wednesday. Niciodată nu rămâne chiar nimic.
— Da, n-ar trebui să te ascult, spuse Cernobog, şi se întoarse către Shadow. Joci dame?
— Da, îi răspunse Shadow.
— Foarte bine. Poţi să joci cu mine, spuse el, scoţând din şifonier o cutie de lemn cu piese, pe care le răsturnă pe masă. Eu o să joc cu negrele.
Wednesday îl luă pe Shadow de braţ şi-i zise:
— Nu-i obligatoriu să faci asta.
— Nicio problemă, vreau să joc, îi răspunse Shadow.
