trează, dar cealaltă soră a noastră doarme încă, aşa că nu faceţi prea mult zgomot când ajungeţi sus.
Shadow şi Wednesday urcară pe scara întunecoasă.
Primele două etaje erau pe jumătate pline cu saci negri din plastic pentru gunoi şi miroseau a legume putrezite.
— Ăştia sunt ţigani? întrebă Shadow.
— Zoria şi familia ei? Nici vorbă. Nu-s romi. Sunt ruşi.
Slavi, cred.
— Dar ghiceşte viitorul.
— Mulţi oameni ghicesc viitorul. Şi eu mă ocup cu asta.
Wednesday gâfâia când ajunseră la capătul treptelor.
— Nu mai sunt în formă, se văită el.
Palierul ultimului etaj se sfârşea cu o singură uşă, vopsită
în roşu, prevăzută cu un vizor.
Wednesday ciocăni în uşă. Nu-i răspunse nimeni. Ciocăni din nou, de data asta mai tare.
— Bine! Bine! Te-am auzit! Te-am auzit!
Răsună zgomotul încuietorilor desfăcute, al zăvoarelor trase, al unui lanţ zăngănind. Uşa roşie se deschise un pic.
— Cine e? întrebă vocea unui bărbat bătrân, răguşită din cauza fumatului.
— Un prieten vechi, Cernobog23. Cu un tovarăş.
Uşa se deschise atât cât îi permitea lanţul de siguranţă.
Shadow zări o figură cenuşie care-i privea din umbră.
— Ce vrei, Grimnir24?
— În primul rând, plăcerea companiei tale. Şi vreau să îţi aduc la cunoştinţă anumite informaţii. Care-i cuvântul…?
Ah, da. Poţi să afli ceva care să-ţi folosească.
Uşa se deschise complet. Bărbatul în halat prăfuit era scund, cu păr cenuşiu şi cu trăsături dure. Purta pantaloni cenuşii în dungi, lucioşi din cauza vechimii, şi papuci. Între vârfurile strânse ale degetelor ţinea o ţigară fără filtru şi trăgea din ea în timp ce-o acoperea cu mâna – ca un 23 Cernobog – divinitate slavă al cărei nume însemna „zeul negru” (în paleoslavă, cirnu – „negru” şi bogu – „zeu”).
24 Grimnir – unul dintre numele lui Odin, zeul suprem al mitologiei nordice, însemnând „cel cu glugă”, „cel cu mască”.
puşcăriaş sau ca un soldat, îşi zise Shadow. Îi întinse mâna stângă lui Wednesday.
— Atunci fii binevenit, Grimnir.
— Zilele astea mi se spune Wednesday, replică acesta, strângând mâna bătrânului.
Un zâmbet subţire; dinţi îngălbeniţi.
— Da, zise el. Foarte amuzant. Şi acesta cine e?
— Asociatul meu. Shadow, ţi-l prezint pe domnul Cernobog.
— Îmi pare bine, spuse Cernobog, şi strânse mâna stângă
a lui Shadow cu stânga sa.
Bătrânul avea mâini aspre, pline de bătături, iar vârfurile degetelor îi erau galbene, de parcă ar fi fost cufundate în tinctură de iod.
— Ce mai faceţi, domnule Cernobog?
— Cu bătrâneţea. Măruntaiele mă dor, spatele mă doare şi tuşesc în fiecare dimineaţă de-mi sparg pieptul.
— De ce staţi în uşă? întrebă o voce de femeie.
Shadow privi peste umărul lui Cernobog şi văzu o bătrână
care stătea în spatele acestuia. Era mai scundă şi mai gingaşă decât sora ei, însă părul îi era lung şi încă auriu.
— Eu sunt Zoria Utreniaia, zise ea. Nu trebuie să staţi acolo, în hol. Trebuie să intraţi, pe aici, am să vă aduc cafea, intraţi, intraţi, pe aici…
Cei doi intrară în apartamentul care mirosea a varză
