— Nu vrem să vă stânjenim… zise Wednesday.

— Nu ne stânjeniţi deloc, zise Zoria Utreniaia, căscând şi trecându-şi mâna prin părul ei nepotrivit de auriu.

— Tu poţi să dormi în camera lui Belobog, spuse Zoria Vecerniaia, arătând spre Wednesday. E goală. Iar ţie, tinere, o să-ţi fac patul pe canapea. Jur că o să te simţi mai bine decât pe o saltea de puf.

— Foarte drăguţ din partea voastră, spuse Wednesday.

Acceptăm.

— Şi n-o să plătiţi mai mult decât aţi fi plătit la hotel, adăugă Zoria Vecerniaia, dând triumfătoare din cap. O sută

de dolari.

— Treizeci, ripostă Wednesday.

— Cincizeci.

— Treizeci şi cinci.

— Patruzeci şi cinci.

— Patruzeci.

— Foarte bine. Patruzeci şi cinci de dolari, zise Zoria Vecerniaia, care se întinse peste masă şi-i strânse mâna lui Wednesday.

Apoi se apucă să strângă farfuriile. Zoria Utreniaia căsca atât de tare, încât Shadow se temea că o să-şi scrântească

falca. Femeia îi anunţă că se duce să se culce, înainte de a le spune tuturor „Noapte bună” şi de a adormi cu capul în plăcintă.

Shadow o ajută pe Zoria Vecerniaia să ducă platourile şi farfuriile în bucătărioară. Spre surpriza lui, lângă chiuvetă se afla o maşină veche de spălat vase, iar el puse farfuriile în ea.

Zoria Vecerniaia se uită peste umărul lui, scoase un sunet de

dezaprobare şi scoase castroanele din lemn pentru borş.

— Astea se pun în chiuvetă, îi spuse ea.

— Îmi cer scuze.

— N-ai pentru ce. Hai să ne întoarcem, avem şi plăcintă, zise ea, şi scoase plăcinta din cuptor.

Plăcinta – era o plăcintă cu mere – fusese cumpărată de la magazin şi încălzită în cuptor, şi era într-adevăr foarte, foarte bună. O mâncară toţi patru cu îngheţată. Apoi Zoria Vecerniaia îi dădu pe toţi afară şi-i făcu lui Shadow pe canapea un culcuş ce arăta foarte bine.

Wednesday îi vorbi lui Shadow în timp ce stăteau pe coridor:

— Chestia pe care ai făcut-o, cea cu jocul de dame…

— Ce-i cu ea?

— A fost bine. Ai dat dovadă de-o mare, mare prostie. Dar a fost bine. Somn uşor.

Shadow se spălă pe dinţi şi pe faţă cu apa rece din baie, apoi se întoarse în cameră, stinse lumina şi adormi înainte să

atingă perna cu capul.

În visul lui Shadow aveau loc explozii. Conducea un camion printr-un câmp minat, iar bombele explodau în toate părţile. Parbrizul se sfărâmă, iar Shadow simţi că-i curge sânge cald pe faţă.

Cineva trăgea în el.

Un glonţ îi găuri plămânul, un glonţ îi zdrobi şira spinării, altul îl lovi în umăr. Simţea izbitura fiecărui glonţ. Se prăbuşi peste volan.

Ultima explozie îl cufundă în întuneric.

„Probabil că visez”, îşi zise Shadow, stând singur în întuneric. „Cred că tocmai am murit.”

Îşi aminti că auzise şi crezuse, pe când era copil, că dacă

mori în vis, atunci o să mori şi în viaţa reală. El nu se simţea mort. Deschise ochii, plin de curiozitate.

În încăperea aceea mică se afla o femeie, care stătea lângă

fereastră, cu spatele spre el. Inima i se opri pentru o clipă.

— Laura?

Femeia se întoarse, înconjurată de razele lunii.

— Îmi pare rău, zise ea. N-am vrut să vă trezesc. O să plec.

Avea un uşor accent est-european.

— Nu-i nimic, răspunse Shadow. Nu m-aţi trezit. Am visat ceva.

— Da, spuse ea. Ţipaţi şi gemeaţi. Pe de o parte voiam să

vă trezesc, pe de altă parte mă gândeam că ar trebui să vă las în pace.

În lumina slabă a lunii, părul ei părea alb, lipsit de culoare. Femeia purta o cămaşă de noapte albă, din bumbac, cu un guler înalt din dantelă şi cu o bordură care mătura podeaua. Shadow se ridică, pentru că se trezise complet.

— Sunteţi Zoria Polu… ezită el, sora care dormea.

— Da, sunt Zoria Polunocinaia. Iar pe dumneata te cheamă Shadow, nu-i aşa? Mi-a spus Zoria Vecerniaia, când m-am trezit.

— Da. Şi ce căutaţi aici?

Femeia se uită la el, apoi îi făcu semn să vină lângă ea, la fereastră. Se întoarse cu spatele când Shadow îşi puse blugii.

Shadow se duse lângă ea. I se păru că merge foarte mult, având în vedere cât de mică era încăperea.