— Sunt la fel de uimit ca tine.
Shadow potrivi radioul pe un post cu melodii vechi şi ascultă cântece care fuseseră la modă înainte de naşterea sa.
Bob Dylan cântă despre o ploaie mare ce urma să vină, iar Shadow se întrebă dacă ploaia aceea venise deja sau încă
urma să vină. Drumul din faţa lor era gol şi cristalele de gheaţă de pe asfalt luceau în lumina soarelui dimineţii ca
nişte diamante.
Chicago apăru încet, ca o migrenă. La început, mergeau printr-o
zonă
rurală,
apoi,
imperceptibil,
clădirile
întâmplătoare deveniră o suburbie întinsă, apoi suburbia aceea se transformă în oraşul propriu-zis.
Parcară lângă o clădire scundă, neagră, din gresie.
Trotuarul fusese curăţat de zăpadă. Intrară în hol.
Wednesday apăsă pe butonul de sus de pe cutia metalică a interfonului. Nu se întâmplă nimic. Apăsă din nou. Apoi începu să apese la rând pe celelalte butoane, ale altor locatari, ca să le încerce. Nu primi niciun răspuns.
— E mort, le spuse o bătrână sfrijită, care cobora scara.
Nu merge. L-am sunat pe administrator, l-am întrebat când o să-l repare, când o să dea drumul la căldură, dar lui nu-i pasă, el pleacă în Arizona pe timpul iernii, din cauză că-i bolnav de piept.
Shadow presupuse că accentul ei era est-european.
Wednesday se plecă până la pământ.
— Zoria20, draga mea, eşti incredibil de frumoasă. Eşti o făptură radioasă. N-ai îmbătrânit deloc.
Bătrâna se uită la el.
— Nu vrea să te vadă. Nici eu nu vreau să te văd. Aduci veşti proaste.
— Asta se întâmplă pentru că nu vin aici dacă nu-i vorba de ceva important.
Femeia pufni. Ţinea în mână o plasă goală şi purta o haină
veche, roşie, încheiată până la bărbie, precum şi, cocoţată pe părul său gri, o pălărie de catifea verde, care părea fie un ghiveci de flori, fie o bucată de pâine. Se uită bănuitoare la Shadow.
— Cine-i bărbatul ăsta solid? îl întrebă ea pe Wednesday.
Încă un asasin de-al tău?
— Dragă doamnă, îmi faceţi un mare rău vorbind aşa.
20 În mitologia slavă, „Zoria” („zori, auroră”) este numele a două zeităţi reprezentate prin Luceafărul-de-Dimineaţă şi Luceafărul-de-Seară.
Acest domn se numeşte Shadow. Da, lucrează pentru mine, dar şi în folosul dumneavoastră. Shadow, dă-mi voie să ţi-o prezint pe scumpa doamnă Zoria Vecerniaia21.
— Mă bucur să vă cunosc, spuse Shadow.
Bătrâna se uită la el ca o pasăre, cu atenţie.
— Shadow… zise ea. Un nume bun. Când umbrele sunt lungi, atunci e vremea mea. Iar tu eşti o umbră lungă, adăugă ea, privindu-l de jos în sus, apoi zâmbindu-i. Poţi să-mi săruţi mâna, zise ea, întinzându-i o mână rece.
Shadow se aplecă şi-i sărută mâna micuţă. Bătrâna avea un inel de chihlimbar pe degetul mijlociu.
— Bravo! îl lăudă ea. Mă duc să fac cumpărături. Sunt singura dintre noi care aduce bani în casă. Celelalte două nu pot câştiga bani prevestind viitorul. Asta e din cauză că spun întotdeauna doar adevărul, iar adevărul nu-i ceea ce doresc oamenii să audă. E ceva rău şi-i tulbură pe oameni, iar ei nu mai vin şi a doua oară. Dar eu pot să-i mint, pot să le spun ceea ce vor să audă. Prezic lucruri frumoase. Aşa că eu aduc pâine în casă. O să rămâneţi la cină?
— Sper să rămânem, răspunse Wednesday.
— Atunci ar fi bine să-mi dai nişte bani, ca să mai cumpăr mâncare, zise ea. Sunt mândră, nu şi proastă. Celelalte sunt mai mândre decât mine, iar el e cel mai mândru dintre noi toţi. Aşa că dă-mi bani, dar nu le spune şi lor că mi-ai dat bani.
Wednesday îşi deschise portofelul şi căută în el. Scoase o bancnotă de douăzeci de dolari. Zoria Vecerniaia i-o smulse dintre degete şi aşteptă. Bărbatul scoase încă o bancnotă de douăzeci şi i-o dădu.
— Bine, zise ea. O să mâncaţi ca nişte prinţi. La fel ca tatăl nostru. Acum urcaţi pe scară până sus. Zoria Utreniaia22 e 21 În limba rusă, cuvântul vecer înseamnă „seară”, prin urmare numele s-ar putea traduce drept „vesperală”, „a serii”.
22 În limba rusă, cuvântul utro înseamnă „dimineaţă”, prin urmare numele s-ar putea traduce drept „matinală”, „a dimineţii”.
