Nu-şi putea da seama ce vârstă avea femeia. Pielea îi era lipsită de riduri, ochii îi erau negri, cu gene lungi, iar părul îi atârna, alb, până la mijloc. Lumina lunii transformase culorile în fantome. Femeia era mai înaltă decât surorile ei.

Zoria Polunocinaia arătă spre cerul nopţii.

— Mă uitam la asta, zise ea, îndreptând degetul către Carul Mare. Vezi?

— Ursa Major, răspunse el. Ursa Mare.

— Acesta este un mod de a o privi, spuse femeia. Dar nu aşa se făcea în locul din care vin eu. O să mă urc pe acoperiş. Vrei să vii cu mine?

— Cred că da, zise Shadow.

— Bine, spuse ea.

Zoria Polunocinaia ridică fereastra şi ieşi, desculţă, pe scara de incendiu. Înăuntru năvăli o rafală rece de vânt.

Shadow era îngrijorat de ceva, însă nu-şi dădea seama din ce cauză. Ezită o clipă, după care îşi puse puloverul, şosetele şi pantofii, apoi o urmă pe scara ruginită. Femeia îl aştepta.

Răsuflarea ei producea aburi în aerul îngheţat. Shadow îi privi picioarele goale păşind pe treptele de metal şi o urmă pe acoperiş.

Vântul bătea îngheţat, lipindu-i femeii cămaşa de noapte pe trup, iar Shadow îşi dădu seama, stânjenit, că Zoria Polunocinaia nu purta nimic pe dedesubt.

— Nu vă e frig? întrebă el când ajunseră în vârful scării de incendiu, iar vântul îi împrăştie cuvintele.

— Ce-aţi spus?

Femeia îşi apropie faţa de a lui. Avea o respiraţie dulce.

— Am întrebat dacă nu vă supără frigul.

Ca răspuns, Zoria îşi duse degetul la buze: „Aşteaptă”.

Apoi păşi uşor peste marginea clădirii şi ajunse pe acoperişul plat. Shadow se descurcă mai greu şi continuă să o urmeze, ajungând în umbra turnului de apă. Acolo îi aştepta o bancă

de lemn, iar femeia se aşeză. Shadow luă loc alături de ea.

Turnul de apă acţiona ca un paravan împotriva vântului, lucru care-l făcu fericit pe Shadow. Luminile oraşului pătau cerul cu galben, înghiţind jumătate dintre stelele pe care ar fi putut să le vadă de pe câmp. Cu toate acestea, era în stare să

vadă Carul Mare şi Steaua Nordului, şi descoperi cele trei stele din centura lui Orion, apoi întregul Orion, pe care şi-l imagina întotdeauna ca pe un om care aleargă spre o minge de fotbal…

— Nu, zise ea. Frigul nu mă deranjează. Timpul acesta este timpul meu. Nu pot să nu mă simt bine noaptea, aşa cum un peşte nu poate să nu se simtă bine în apa adâncă.

— Vă place noaptea, spuse Shadow, dorindu-şi să fi spus ceva mai înţelept, mai profund.

— Surorile mele au şi ele timpul lor. Zoria Utreniaia se simte bine în zori. În ţara cea veche se trezea ca să deschidă

poarta şi să-l lase pe tatăl nostru să-şi conducă… oh, am uitat cuvântul, e ceva ca o maşină, dar tras de cai…

— Car?

— Carul. Tatăl nostru pleca. Iar Zoria Vecerniaia îi deschidea poarta seara, când se întorcea.

— Şi dumneavoastră?

Femeia tăcu un timp. Avea buze pline, dar foarte palide.

— Eu nu l-am văzut niciodată pe tatăl nostru. Dormeam.

— E o boală?

Ea nu-i răspunse. Dacă ridicase din umeri, atunci mişcarea fusese imperceptibilă.

— Aşadar… voiai să ştii la ce mă uitam.

— La Carul Mare.

Femeia ridică braţul ca să-i arate constelaţia, iar vântul îi lipi cămaşa de noapte de trup. Sfârcurile ei şi fiecare denivelare din jurul lor deveniră vizibile pentru un moment, conturate cu negru prin bumbacul alb. Shadow se înfioră.

— I se spune Carul lui Odin. Şi Ursa Mare. În locul din care venim noi se credea că-i o făptură, nu chiar un zeu, dar asemenea unui zeu, o făptură rea înlănţuită de stelele acelea.

Iar dacă ar scăpa, ar mânca tot ce-i în lume. De aceea există

trei surori care trebuie să păzească cerul, toată ziua şi toată

noaptea. Dacă fiinţa aia din stele ar scăpa, lumea s-ar sfârşi.

Pff, şi gata!

— Iar oamenii credeau aşa ceva?

— Credeau. Cu mult timp în urmă.

— Şi dumneavoastră vă uitaţi ca să vedeţi dacă o să zăriţi monstrul din stele?

— Cam aşa ceva. Da.

Shadow zâmbi. Dacă n-ar fi simţit frigul, ar fi fost convins că visează. Totul semăna foarte mult cu un vis.

— Pot să vă întreb ce vârstă aveţi? Surorile dumneavoastră

par mult mai în vârstă.

Femeia dădu din cap.

— Eu sunt cea mai mică. Zoria Utreniaia s-a născut dimineaţa, Zoria Vecerniaia s-a născut seara, iar eu m-am născut la miezul nopţii. Eu sunt sora de la miezul nopţii: Zoria Polunocinaia. Sunteţi căsătorit?

— Soţia mea este moartă. A murit săptămâna trecută, întrun accident de maşină. Am fost ieri la înmormântarea ei.

— Condoleanţe.