— Te-ai vârât în ceva rău, Shadow. O s-o încurci, dacă n-o să aibă nimeni grijă de tine. O să am eu grijă de tine. Şi mulţumesc pentru cadou.
— Ce cadou?
Laura căută în buzunarul bluzei şi scoase moneda de aur pe care Shadow o aruncase în mormântul ei ceva mai devreme. Pe ea mai era încă un pic de noroi.
— Aş putea s-o prind de un lănţişor. A fost drăguţ din partea ta.
— Mi-a făcut plăcere.
Laura se întoarse şi-l privi cu ochi care păreau, simultan, că-l văd şi că nu-l văd.
— Cred că există anumite aspecte ale căsniciei noastre pe care trebuie să le îmbunătăţim.
— Copilaşule, îi zise el, ai murit…
— Acesta este unul dintre aspectele despre care vorbeam, evident, spuse ea, şi tăcu un timp. Bine. Acum o să plec. E
mai bine să plec.
Apoi, cu un gest natural, se întoarse şi-şi puse mâinile pe umerii lui Shadow, se ridică în vârful picioarelor şi-l sărută
de despărţire, aşa cum îl sărutase întotdeauna când se despărţeau.
Shadow, zăpăcit, se aplecă s-o sărute pe obraz, dar ea îşi mută gura şi îşi lipi buzele de ale lui. Răsuflarea ei mirosea uşor a naftalină.
Limba Laurei se strecură în gura lui Shadow. Era rece şi uscată, avea gust de ţigară şi de fiere. Dacă Shadow avusese vreo îndoială că nevasta lui murise, îndoiala aceea se sfârşi atunci.
Se trase înapoi.
— Te iubesc, zise ea. O să am grijă de tine.
Apoi se îndreptă către uşa camerei. Shadow rămase cu un gust ciudat în gură.
— Încearcă să dormi, căţeluşule, îi mai spuse ea. Şi fereşte-te de necazuri.
Apoi deschise uşa dinspre coridor. Lumina fluorescentă de pe hol nu o avantaja: sub ea, Laura arăta moartă, însă
oricine ar fi arătat aşa în lumina aceea.
— Puteai să-mi ceri să rămân peste noapte, spuse ea, cu un glas rece ca piatra.
— Nu cred că aş fi putut, răspunse Shadow.
— O să poţi, dragule. Înainte ca toată povestea asta să se termine. O să poţi.
După aceea, Laura se întoarse şi ieşi pe coridor.
Shadow scoase capul pe uşă. Recepţionerul de noapte continua să citească romanul lui John Grisham şi nu se uită
decât în treacăt atunci când femeia trecu pe lângă el. Pantofii ei erau murdari de noroi din cimitir. Şi astfel, ea se îndepărtă.
Shadow oftă îndelung. Inima îi bătea neregulat în piept.
Traversă holul şi bătu la uşa lui Wednesday. În timp ce bătea avu senzaţia stranie că fusese lovit de nişte aripi negre, de parcă un corb enorm ar fi zburat prin el, către hol şi dincolo de acesta.
Wednesday deschise uşa. În jurul mijlocului avea înfăşurat un prosop alb, al motelului, altfel era gol-puşcă.
— Ce naiba vrei? întrebă el.
— Ceva ce-ar trebui să ştii. Poate că a fost un vis – dar nu a fost – sau poate că am inhalat o parte din fumul puştiului celui gras, fumul pielii sintetice de broască râioasă, sau poate că am înnebunit…
— Da, da… zi ce vrei. Tocmai făceam ceva.
Shadow aruncă o privire în cameră. Văzu că în pat se afla cineva, care se uita la el. Cearşaful fusese tras peste nişte sâni mici. Păr blond şi o figură de rozătoare. Fata de la recepţie. Shadow spuse în şoaptă:
— Tocmai am văzut-o pe nevastă-mea. A fost în camera mea.
— O fantomă, adică? Ai văzut o fantomă?
— Nu. Nu era fantomă. Era în carne şi oase. Era ea. E
moartă, vreau să zic, dar nu era fantomă. Am atins-o. M-a sărutat.
— Înţeleg, spuse Wednesday, şi aruncă o privire către femeia din pat. Mă întorc imediat, draga mea.
Traversară holul şi intrară în camera lui Shadow.
Wednesday aprinse lumina. Se uită la chiştocul de ţigară din
