FĂRĂ

ÎNCETARE

PENTRU

BINELE

DUMNEAVOASTRĂ.

NE

CEREM

SCUZE

PENTRU

INCONVENIENTELE TEMPORARE.

Apoi Wednesday se întoarse cu faţa spre stradă. Arăta foarte calm.

O tânără veni şi voi să folosească bancomatul. Wednesday clătină din cap şi-i spuse că acesta nu funcţiona. Fata înjură, îşi ceru scuze că înjurase, apoi plecă grăbită.

După aceea veni o maşină, iar din ea coborî un bărbat care ducea un săculeţ cenuşiu şi o cheie. Shadow urmări cum

Wednesday îşi ceru scuze, apoi îl puse pe individ să semneze în mapă, îi verifică formularul de depozit, îi scrise cu mare efort o chitanţă, se întrebă ce exemplar să păstreze, iar în cele din urmă deschise valiza mare, neagră, din metal, şi puse sacul omului în ea.

Bărbatul tremura în zăpadă, bătând din picioare şi aşteptând ca paznicul cel bătrân să termine cu toate aiurelile alea administrative, ca să-şi lase încasările şi să plece din frig şi să-şi vadă de treburi. În sfârşit, îşi luă chitanţa, intră în maşina sa caldă şi demară.

Wednesday traversă strada, luând cu el valiza de metal, şi-şi cumpără o cafea de la supermarket.

— Bună ziua, tinere, zise el, chicotind încântat în timp ce trecea pe lângă Shadow. Ţi-e frig?

Apoi traversă din nou strada şi primi saci cenuşii şi plicuri de la oamenii care veneau să-şi depoziteze câştigul sau încasările din după-amiaza aceea de sâmbătă. Arăta ca un paznic cumsecade, cu apărătorile lui roz, caraghioase puse peste urechi.

Shadow îşi cumpără ceva de citit – Turkey Hunting, People şi Weekly World News, care avea pe copertă o poză

înduioşătoare cu Bigfoot29 –, după care începu să privească

din nou pe fereastră.

— Pot să vă ajut cu ceva? îl întrebă un negru de vârstă

mijlocie, cu mustaţă albă, care părea să fie directorul magazinului.

— Mulţumesc, nu. Aştept un telefon. Maşina prietenei mele s-a stricat.

— Bateria, probabil. Oamenii uită că asemenea chestii durează doar trei, patru ani. Nu că ar costa o avere…

— Mie-mi spuneţi?

— Stai liniştit aici, amice, zise directorul, şi se întoarse în supermarket.

Zăpada transformase strada în interiorul unui glob de 29 Bigfoot (Sasquatch) – creatură de dimensiuni mari, bipedă, hominidă, despre care se crede că trăieşte în pădurile din America de Nord.

jucărie, perfect în toate amănuntele lui.

Shadow privea impresionat. Nu putea să audă conversaţia din cealaltă parte a străzii, dar era ca şi cum ar fi văzut un film mut foarte bun, numai expresie şi pantomimă: paznicul cel bătrân părea morocănos, corect – poate că bombănea cam mult – dar teribil de bine intenţionat. Toţi cei care îi dădeau banii lor plecau ceva mai fericiţi după ce-l întâlniseră.

Apoi poliţiştii opriră lângă bancă, iar inima lui Shadow îngheţă. Wednesday îi salută, ducându-şi mâna la şapcă, apoi se împletici până la maşina lor. Le strânse mâna prin fereastra deschisă, dădu din cap, căută prin buzunare până

când găsi o carte de vizită şi o scrisoare, apoi le întinse prin fereastră. Şi sorbi din cafea.

Telefonul sună. Shadow ridică receptorul şi se strădui să

pară plictisit.

— A1 Security Services, zise el.

— Pot să vorbesc cu A. Haddock? întrebă poliţistul din cealaltă parte a străzii.

— Eu sunt Andy Haddock, se prezentă Shadow.

— Da. Domnule Haddock, sunt de la poliţie, zise agentul din maşina de vizavi. Aveţi un om la First Illinois Bank, la intersecţia dintre Market Street şi Second Street.

— Da. Aşa e. Jimmy O’Gorman. Care-i problema, domnule poliţist? Jim a făcut ceva? Sper că nu s-a îmbătat.

— Nicio problemă, domnule. Omul dumneavoastră n-a făcut nimic. Am vrut să ne convingem doar că totul este în ordine.

— Domnule poliţist, să-i spuneţi lui Jim că, dacă va mai fi prins că bea, va fi concediat. O să rămână fără slujbă. Noi, la A1 Security, nu tolerăm nicio greşeală.

— Nu cred că e cazul să-i spun aşa ceva, domnule. Face treabă bună. Eram îngrijoraţi pentru că, de obicei, se folosesc două persoane pentru o asemenea treabă. E riscant să laşi un singur paznic neînarmat, cu o sumă de bani atât de mare.

— Mie îmi spuneţi? Ar trebui să le spuneţi asta zgârciţilor de la First Illinois Bank. Domnule poliţist, cei care-şi riscă

viaţa sunt oamenii mei. Oameni buni. Oameni ca dumneavoastră.

Shadow începuse să se încingă şi simţea că devine Andy Haddock, cu un trabuc ieftin în scrumieră şi un teanc de hârtii de rezolvat în după-amiaza aceea de sâmbătă, o casă în Schaumburg şi o amantă într-un mic apartament de pe Lake Shore Drive.

— Păreţi un tânăr strălucit, domnule…

— Myerson.

— Domnule poliţist Myerson. Dacă aveţi nevoie de o slujbă

în weekend sau dacă intenţionaţi să părăsiţi poliţia, daţi-mi un telefon. Avem întotdeauna nevoie de oameni buni. Aveţi cartea mea de vizită?

— Da, domnule.