în comuna Heleşteni, cunoscut drept violent, recalcitrant şi neonest, a surprins pe toată lumea anunţând că a organizat deja o echipă de Capră. Vestea i-a mirat pe localnicii care nu ştiau cum să perceapă evenimentul - ca pe o îndreptare a respectivului tânăr, sau ca pe o nouă provocare la adresa comunităţii săteşti.
Toată lumea ştia că organizarea unei echipe de Capră era o sarcină
dificilă care presupunea o logistică exemplară şi care trebuia pusă
COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 271
la punct din timp şi cu seriozitate. Era vorba nu numai de recrutarea membrilor echipei, ci şi de realizarea costumelor şi pregătirea piesei care avea să fie jucată în faţa gospodarilor. Or era greu de crezut că o persoană cu reputaţia acelui tânăr va reuşi să realizeze toată această logistică.
Într-adevăr, problemele nu au încetat să apară de la primele aranjamente de organizare a echipei Caprei. Tradiţia satului spunea că, în data de 27 decembrie, conducătorii echipelor Caprei trebuiau să-şi prezinte echipa în faţa sătenilor la căminul cultural unde, ulterior, trebuiau să ofere de băut celor aflaţi acolo. Aceasta era o consfinţire a organizării acelei echipe şi o înştiinţare a comunităţii săteşti despre componenţa şi comoraşul echipei care urma să colinde prin sat în zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie. Însă
echipa respectivului tânăr nu a participat la acest eveniment. Faptul a creat rumoare printre săteni, care l-au comentat în termeni duri: ,,Păi da, că de obicei băiatul ăsta vrea să ia cât poate de la săteni şi să nu dea nimic în schimb!" Ideea era că vinul pe care comoraşul Caprei şi părinţii lui trebuiau să-l ofere sătenilor prezenţi la evenimentul din 27 decembrie costa bani sau cel puţin o investiţie de muncă dacă provenea din producţia proprie a familiei. Se pare însă că o asemenea investiţie comoraşul cu pricina nu voise să facă. Comentariile sătenilor vizau acest fapt şi încă unul: deşi nu făcuse acea cheltuială, comoraşul cu echipa lui au mers totuşi ulterior pe la casele gospodarilor, în zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie, colectând de la săteni, conform tradiţiei, bani, mâncare şi băutură. Era vorba, în această situaţie, de transformarea unui gen de reciprocitate simetrică (balanced reciprocity), acceptată de comunitate şi din care aveau de câştigat ambele părţi, într-una negativă
(negative reciprocity) (Sahlins, 197 4, pp. 194-196), din care avea câştig de cauză doar conducătorul echipei Caprei.
Aceasta a fost doar prima din seria de probleme legate de respectiva echipă. Odată ajunsă la casele gospodarilor, s-a constatat că „reprezentaţia oferită de acest alai a fost slabă", iar „costumele membrilor echipei au fost făcute la repezeală". Însă picătura care a umplut paharul s-a produs după consumarea celor două zile de ceremonii. În data de 2 ianuarie 2orr, câţiva dintre apropiaţii mei 272 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
aflaseră deja că tânărul cu pricina nu împărţise în mod corect banii rezultaţi de pe urma celor două zile de colindat şi că le returnase celorlalţi membri ai echipei o sumă foarte mică, păstrând restul pentru sine. Conform obiceiului din sat, comoraşul strângea banii de la gospodari în urma reprezentaţiilor din fiecare gospodărie. Însă, la sfârşit, suma finală nu se mai putea şti decât cu aproximaţie, iar comoraşul putea să păstreze o parte din ei înainte de împărţirea lor „echitabilă" cu restul membrilor echipei. În urma acestei întâmplări, vorbele pe care le-am auzit prin sat au fost foarte dure la adresa acelui tânăr: ,,În mod sigur, asta a fost prima şi ultima lui Capră!" Într-adevăr, în anii următori, tânărul nu a mai organizat nici o echipă de Capră pentru că nici unul dintre băieţii de vârsta sa nu i s-ar mai alăturat, iar gospodarii din satele comunei Heleşteni nu i-ar mai fi deschis poarta. Astfel, ritualul Caprei şi-a demonstrat încă o dată eficacitatea în a canaliza valorile şi principiile comunităţii, scoţând în evidenţă trăsăturile negative ale unei persoane şi cenzurând posibilele fapte negative din viitor.
Nu numai piese de teatru folcloric precum Capra sau Cerbul se înscriu în limitele şi regulile prestabilite de comunitate, ci şi grupurile de Mascaţi Pantomimici, în cazul cărora libertatea de acţiune şi improvizaţie este mai mare decât la alte obiceiuri din marea categorie a jocurilor rurale. Un eveniment care mi-a întărit această opinie s-a petrecut în data de 24 decembrie ZOII, iar cel care l-a provocat am fost chiar eu. Sfârşitul anului 20I I a consemnat cea de-a treia descindere a mea în comuna Heleşteni. Gazdele mele şi întreaga lor familie mă cunoşteau deja bine, aşa că mi-am permis să fac o glumă.
Sosind în satul Oboroceni în după-amiaza zilei de 24 decembrie, înainte de a intra în casă, mi-am pus o mască de Halloween pe care voiam s-o folosesc eu însumi în ziua de Anul Nou. Intrând în curte, mi-am luat în serios rolul de mascat şi am bătut la uşă, schimbându-mi şi tonul vocii pentru a nu fi recunoscut.
Cea care mi-a deschis a fost Andreea, nepoata gazdei mele. Ea era acasă împreună cu o altă verişoară venită din Suceava în vizită la Heleşteni. Pe jumătate surprinsă, pe jumătate speriată de apariţia „mascatului", ea mă întreabă: ,,Dar ce doriţi?" ,,Am venit COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 273
