Şi în cazul acestei întâmplări, tâlcurile ascunse ale povestirii trebuiau căutate în relaţie cu alte valori ale lumii satului. Aici, ideea 268 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
de bază era că hoţul nu avea nici un respect faţă de munca grea a unei familii de gospodari şi, ca atare, el trebuia pedepsit prin invocarea justiţiei divine. Pe lângă această justiţie divină, se demonstra voinţa comunităţii de a-şi rezolva singură conflictele, fără a recurge la instanţe socotite exterioare cum ar fi judecătoria sau poliţia. Acest tip de autonomie comunitară vorbea şi despre o modalitate originală de mediere a conflictelor săteşti, care avea rădăcini probabil foarte adânci în istoria localităţii.
Am reuşit totuşi să aflu că nu se trăgea clopotul decât în cazuri extreme, şi era socotit, la rândul său, o metodă ultimă de îndreptare a acelor membri ai comunităţii care „au apucat căi necinstite în viaţă", conform unei expresii curente pe care am întâlnit-o la mulţi locuitori din Heleşteni. Am aflat aceasta de la Mitică, un sătean care mi-a devenit amic şi apropiat în timpul muncii mele de teren în această comună. În ciuda apropierii, n-am reuşit niciodată să-l fac să-mi zică pe numele mic: Alin. ,,Nu pot, domn' profesor, aveţi prea multă şcoală!", se justifica adesea Mitică, şi continua să mă
numească „Domnul Alin" sau „Domnul Profesor". El era clopotar în sat, iar soţia lui, vânzătoare la magazinul sătesc al naşului lor de botez, primarul Heleşteniului. Deşi aveau amândoi un venit nu foarte mare, Mitică mi-a declarat de nenumărate ori că nu ar pleca din sat niciodată. Era o lume care lui i se potrivea, îmi spusese el, şi pe care n-ar schimba-o pe nici o alta. Cu toate că avea doi fraţi care lucrau în construcţii în Portugalia de ani de zile, pe Mitică nu l-a tentat niciodată să părăsească Heleşteniul. Poate tocmai de aceea, era şi foarte ataşat acestei lumi şi valorilor ei.
Într-o zi de la începutul lunii iulie 201 2, auzisem de la un alt locuitor al satului că Mitică lovise o femeie de 65 de ani. Întâmplarea mi s-a părut o simplă scorneală deoarece Mitică nu mi s-ar fi părut niciodată a fi un om violent şi, mai ales, nu un om care să
lovească o femeie în vârstă. Întâlnindu-l pe uliţa satului, am încercat să fac o glumă pe seama zvonului pe care tocmai îl auzisem.
Sinceritatea prin care mi-a dezvăluit toată întâmplarea mi s-a părut absolut dezarmantă şi m-a lăsat totodată descumpănit. ,,Da, domn' profesor, e adevărat că am bătut-o. I-am dat două picioare în fund şi am tras-o de două ori de cap. Asta fiindcă am prins-o cu COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 269
pasărea mea în mână. 'Mneavoastră ştiţi cât e de greu să creşti o găină?! Şi atunci cum să stau cu mâinile în sân dacă am prins-o cu pasărea mea în mână!?" ,,Dar de ce n-ai tras clopotul?", mi-a venit ideea să-l întreb, Mitică fiind totodată şi clopotarul bisericii din sat. ,,Nu vreau să fac lucruri din astea fiindcă clopotul e foarte periculos, domn' profesor! Au fost oameni care au păţit accidente, au rămas fără o mână sau fără un picior sau, Doamne fereşte, chiar şi mai rău! Aşa, ştiu că i-am dat eu cât am considerat, şi gata ...
Dar e ciudat că numai acum s-a plâns la naşul meu, de a aflat toată
lumea pe urm2„ Eu am bătut-o prin aprilie, înainte de Paşti, iar ea s-a plâns doar acum. De atunci a mai venit la mine la sapă, mi-a lucrat prin grădină, a fost chiar şi la noi în casă. Dacă mă întreabă
naşul ce şi cum, eu îi spun adevărul aşa cum vi l-am spus şi 'mneavoastră. Nu mi-e ruşine!"
Această întâmplare cu Mitică avea şi ea tâlcul ei. Corecţia aplicată unui alt membru al comunităţii părea justificată în ochii săteanului tocmai pentru că persoana respectivă încălcase unul dintre principiile de bază ale vieţii în comunitatea sătească: respectul pentru munca unei familii şi cantitatea de efort investită
în bunurile din gospodărie. Totuşi, pedeapsa trebuia să fie echitabilă în raport cu prejudiciul suferit, şi nu să producă daune ireversibile persoanei în cauză, care era, în ciuda faptei sale, tot un membru al comunităţii săteşti şi vecină cu păgubitul.
Tot periplul prin lumea acestor mici localităţi rurale şi, mai cu seamă, în Heleşteni, unde comunitatea sătească era mai coezivă, poate demonstra felul în care membrii comunităţilor săteşti făceau judecăţi de valoare, chiar dacă acestea nu erau întotdeauna declarate explicit. Acest tip de comportamente şi fapte, relatate prin exemple, denotă că există în comunităţile rurale o serie de valori bine înrădăcinate, ce pot fi revelate prin analiza culturii văzute ca text care poate fi descifrat, dar, mai ales, ca text care poate fi citit printre rânduri. În acelaşi timp, analiza a demonstrat şi structura de sistem a valorilor rurale, cu legături indisolubile între elementele care o compun, elemente care nu sunt niciodată izolate sau autonome, ci strâns legate într-o ţesătură uneori foarte 270 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
complexă de relaţii şi conexiuni ce formează baza socială a lumii rurale. Însă aceste relaţii şi valori se pot observa foarte bine, poate mai bine decât oriunde altundeva, în analiza jocurilor rurale.
Citind peste umărul oamenilor
în timpul jocurilor rurale de iarnă
S-a afirmat de multe ori că jocurile rurale reprezintă o inversare o ordinii sociale prestabilite (Kligman, 1981, p. xi). Fără a contrazice din capul locului respectiva aserţiune, voi încerca s-o nuanţez şi să arăt cum aceste forme de joc şi teatru popular au strânsă legătură cu normele comunităţii săteşti care le practică, dar, în acelaşi timp, şi cu valorile şi principiile morale ale comunităţii. Foarte frecvent, în timpul jocurilor, există unele transgresiuni care depă
şesc limitele a ceea ce în viaţa de zi cu zi poate fi permis în cadrul comunităţii. Datorită acestui fapt, prima impresie este că jocurile rurale pot fi percepute şi ca forme culturale prin care normele sociale care funcţionează de-a lungul întregului an în comunitate sunt temporar abolite. Chiar şi eu, impresionat de bogăţia de manifestări, simboluri şi reprezentări din timpul sărbătorilor de iarnă, am conchis, la prima mea descindere în zona Heleşteniului, că
astfel de ritualuri reprezintă o provocare la adresa ordinii sociale din comunitate şi că normele şi regulile solide ale comunităţii nu mai au influenţă prea mare atunci când această lume (la o primă
vedere foarte diferită) este în plină desfăşurare.
Viziunea avea să-mi fie însă infirmată chiar la finele anului 2010, când eram din nou pe teren în timpul sărbătorilor de iarnă, pentru al doilea an la rând. Unul dintre tinerii cu faimă proastă
