să colind!", i-am replicat hotărât. ,,Da' ce, acuma se vine?", întreabă
Andreea, de data aceasta enervată. ,,Dar când?!?", îi răspund, prefăcut mirat. ,,Păi pe 31 decembrie, ca toată lumea!". ,,Dar eu vreau acum!" ,,Oare ce naiba vrea ăsta?", o întreabă Andreea pe verişoara ei mai mică, şi ea bulversată. ,,Vino şi tu pe 31 decembrie şi te primim", rosteşte Andreea ca un fel de soluţie la situaţia neprevăzută.
„Nu, eu vreau acum!", insist, prefăcându-mă furios. ,,Ăsta-i beat sau nebun!", îi spune Andreea verişoarei sale. ,,Spune-mi ce să fac cu el?", o întreabă ea din nou pe cealaltă fată, vizibil încurcată şi încercând o scăpare din situaţia neprevăzută în care se găsea.
Atunci mi-am scos masca, iar Andreea a răsuflat uşurată şi a început să râdă: ,,O, doamne, Alin, tu eşti!? Vai, ce m-ai speriat! Am crezut că-i cine ştie ce nebun!"
Văzând reacţia Andreei, am decis să continuu farsa şi cu alţi membri ai familiei. Aflând că doamna Doina, gazda mea, este la magazinul ei din curtea gospodăriei, am pornit într-acolo. Am pătruns în magazin pe uşa din spate, pe unde intrau doar angajaţii.
În magazin serveau marfă clienţilor chiar doamna Doina şi fiica ei mai mică, Dana. ,,Primiţi cu mascaţii?", mi-am început eu scheciul. Doamna Doina, care avea reputaţia de femeie aprigă ce poate ţine piept chiar şi celor mai bădărani dintre mascaţi, şi-a revenit din uimire doar după câteva secunde bune. Apoi, intrând în rolul pe care îl cunoşteam prea bine, de gazdă hotărâtă şi decisă să facă
ordine, începe: ,,Dar ce, dom'le, acu' se vine cu mascaţii? Şi pe aici, prin spatele magazinului?". ,,Da' când se vine?", îi răspund prefăcut că nu am habar. ,,Las' că ştii şi tu prea bine, nu trebuie să îţi spun eu. Uite, îţi deschid uşa pe aici şi o să ieşi frumos afară prin faţa magazinului." ,,Nu primiţi cu mascaţii?", am continuat eu. În magazin, câţiva clienţi urmăreau şi ei secvenţa, curioşi şi puţin consternaţi. ,,Primim, primim, dar nu acuma. Primim când trebuie, nu aşa pe când îl taie capul pe fiecare." Imediat, Dana începe să râdă şi strigă de după tejghea: ,,Mamă, e Alin, nu-l recunoşti?!"
În acel moment, ca orice mascat care e recunoscut, respectând regula jocului, mi-am dat jos masca de pe figură. Aceasta a provocat imediat râsul doamnei Doina care a îngăimat puţin stânjenită:
„Dar ce faci, domnule, vii să ne sperii chiar aşa! Şi ia uite ce mască
274 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
faină ai." ,,Am adus-o din America!", i-am răspuns imediat. În momentul următor, un localnic ce asistase la scenă a încercat să
prindă din zbor oportunitatea: ,,Am văzut eu că asta-i mască adevărată. O vinzi?", m-a întrebat el imediat. ,,Cât dai pe ea?", l-am întrebat, prefăcându-mă interesat. ,,400 de mii" a strigat imediat bărbatul, cu speranţa că ar putea dobândi masca americană. Preţul oferit era aproape dublu faţă de cel cu care o cumpărasem eu dintr-un magazin Walmart. ,,Nu o pot vinde că îmi mai trebuie", i-am răspuns localnicului, provocându-i o mică dezamăgire.
Episodul pe care l-am creat prin această acţiune mi-a dat de înţeles că, în ciuda dezordinii aparente pe care mascaţii o creau prin acţiunile şi comportamentul lor, respectau totuşi nişte reguli stricte. Toate evenimentele ritualice de la sfârşit de an se încadrau perfect în ceea ce comunitatea hotărâse că poate să aibă loc în timpul câtorva zile de sărbători, când comportamentul oamenilor din comunitate era diferit, dar respecta nişte reguli prestabilite şi destul de clare pentru toată lumea. În mod surprinzător, peste doar câteva zile, aveam să asist la un alt episod care l-a completat pe cel prezentat anterior.
Ziua de 31 decembrie era una dintre cele mai obositoare pentru toate familiile din sat, mai ales pentru gospodari mai înstăriţi precum gazdele mele, care primeau toate formaţiile ce veneau la poartă. Cu două zile înainte, toţi membrii familiei erau implicaţi în realizarea prăjiturilor şi mâncărurilor de sărbători. Or pentru cele câteva duzini de echipe care aveau să vină în gospodărie, era necesară o cantitate uriaşă de prăjituri şi mâncare, plus sucuri, bere şi vin. Toate acestea cereau un efort sporit pentru gazdele cele mai primitoare care, de obicei, dormeau puţine ore în serile dinaintea nopţii de Anul Nou. Însă noaptea de Anul Nou era de-a dreptul chinuitoare din punctul de vedere al solicitărilor fizice şi lipsei de somn.
În anul 20u, în seara de dinaintea Revelionului, dar şi întreaga noapte ce a urmat, până la cinci dimineaţa, s-au perindat cel puţin douăzeci de grupuri de mascaţi, plus copiii colindători, în grupuri mici de câte doi-trei, vreo 25 de grupuri cu totul. La aceştia, s-au adăugat două alaiuri de Capră şi două de Cerb. În COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 275
jurul orei 4:30 dimineaţa, s-a aşternut acalmia pentru scurtă vreme, şi membrii familiei au început o discuţie legată de posibila venire a unor noi grupuri de mascaţi. Totuşi, până la ora 5:00 nu s-a mai arătat nici un alt grup. Astfel, ultimii membri ai familiei rămaşi în picioare, primarul şi soţia sa, au mers să se întindă puţin. Probabil sperau că, dacă vreo echipă de mascaţi mai matinală va trece pe acolo, se vor putea trezi de la zgomotele pe care le fac, de obicei, când intră în curte. Însă se pare că oboseala zilelor anterioare i-a răzbit pe toţi membrii familiei, dar şi pe rudele lor venite în vizită, dormind toţi aciuaţi prin diverse colţuri ale casei pline până la refuz de oameni. Eu însumi m-am întins pe patul care-mi fusese destinat, chiar lângă fereastra pe lângă care treceau mascaţii şi lângă uşa unde aceştia cereau să fie primiţi în casă. La nici jumătate de oră, când abia apucasem să aţipesc, am auzit zgomotele specifice unei echipe de mascaţi. Întreaga mea viaţă am avut un somn de iepure, care mă făcea să mă trezesc la orice zgomot mai intens, oricât de obosit aş fi fost. Aşadar, i-am auzit pe mascaţi şi aşteptam din clipă în clipă să percep nişte mişcări prin casă, semn că vreunul dintre membrii familiei s-a trezit ca să-i primească. Însă, de data aceasta, oboseala se pare că a fost mai puternică decât orice. Atunci am devenit curios să văd ce se întâmplă şi mi-am ciulit urechile ca să aud orice posibile discuţii între mascaţi. La un moment dat, au bătut puternic în uşă, făcând un zgomot mare cu zuruitoarele lor.
Însă nici de data aceasta membrii gospodăriei n-au reacţionat în vreun fel. Imediat după, i-am auzit pe mascaţi purtând un dialog din care am reuşit să prind doar frânturi. Singura propoziţie clară
pe care am auzit-o la sfârşit, când mascaţii s-au hotărât să plece, a fost: ,,Am venit prea târziu! S-a culcat domn' primar!"
În jurul orei 8:oo dimineaţa, m-au trezit din nou nişte zgomote .. Erau, de data aceasta, sporovăielile celor din casă care se treziseră. Deoarece casa era plină de oaspeţi şi orice loc era important, m-am ridicat în grabă şi mi-am făcut patul, deşi dorinţa mea imediată era să mai dorm cel puţin câteva ore. Imediat după ce ne-am aşezat la masă, gazdele au început să discute, ca de fiecare dată în acea perioadă a anului, despre grupurile de mascaţi, alaiurile Caprei şi Cerbului şi colindătorii care mai trebuiau să vină.
