relaţie cu sistemul de valori ţărăneşti: este vorba despre inegalită
ţile sociale din comună. Deşi sensibil şi puţin discutat în mod public de către săteni, acest subiect este şi el strâns legat de sistemul de valori săteşti şi, mai ales, de raportarea sătenilor la muncă
şi la pandantul ei, jocul. Acesta din urmă implică distracţia şi, simultan, o manieră specială de înţelegere a individului în relaţie cu comunitatea din care face parte.
Aşa cum bine au observat Kligman şi Verdery, avem în lumea satului un univers piramidal al ierarhiei sociale în care există
săraci, mijlocaşi şi bogaţi (hierarchical universe of the peasantry itse/f).
În acest univers, avuţia şi sărăcia se traduceau prin calitatea umană
a indivizilor care formau comunitatea rurală:
Aceste categorii aveau implicaţii morale. În ideologia statutului rural, a fi prosper era considerat un semn de virtute şi muncă asiduă: sătenii atribuiau adesea astfel de calităţi celor înstăriţi, chiar dacă ele lipseau.
A fi sărac indica lipsă de caracter, lene sau obiceiuri proaste, cum ar fi băutura (mai degrabă decât, să zicem, simplul ghinion în viaţă). Se credea că astfel de calităţi sunt moştenite. (Kligman, Verdery, 2015) Această viziune despre inegalităţile satului era greu de surprins, dar putea deveni vizibilă prin observarea cu atenţie a raportării sătenilor la jocurile rurale şi la practicanţii acestora. Am devenit conştient de toate acestea printr-o simplă întâmplare. La sfârşitul lunii martie 2012, l-am însoţit pe primarul comunei Heleşteni la Iaşi, unde avea de rezolvat o serie de probleme ale primăriei, iar eu trebuia să mă întâlnesc cu nişte profesori de la Universitatea din Iaşi. Pe strada principală a satului Heleşteni, a urcat în maşină
şi o angajată a primăriei care mergea în reşedinţa de judeţ tot pentru rezolvarea unor probleme administrative locale. Eu i-am cedat imediat locul în faţă, lângă primarul care era şi şoferul autoturismului. Fără să ştie ceva despre mine, respectiva doamnă a început la un moment dat o discuţie cu primarul despre ritualul Cerbului din Heleşteni şi cei care îl practică. La un moment dat, a făcut o afirmaţie care pe moment m-a bulversat: ,,Cerbul îl joacă
mai mult beţivii din comună. Un om gospodar stă cu familia de Anul Nou, nu umblă toată noaptea cu copiii prin sat", a declarat COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 281
ea râzând. Peste puţin timp, am reuşit să realizez un interviu formal cu persoana respectivă şi am adus vorba despre jocurile rurale.
De data aceasta, atitudinea ei a fost laudativă, fără nici o critică la adresa celor care le practică.
Surprins de discordanţă, am încercat să-i abordez pe această
temă pe cei care îmi erau cei mai apropiaţi cunoscuţi din comună, adevăraţi prieteni: Constantin, gazda mea, şi Florin, profesorul de sport. Ştiam că ei nu se feriseră niciodată să discute în mod liber cu mine orice temă pe care doream s-o abordez. Într-adevăr, deşi mai zgârciţi la vorbă decât de obicei, ei mi-au dat totuşi câteva date legate de acest subiect. Florin a încercat să-mi ofere o imagine generală din perspectiva locuitorilor heleşteneni: ,,Despre cei care joacă la Cerb se spune uneori ceva de genul: «uite şi la omul ăsta, lucrează şi de Anul Nou pentru familia sa, când alţii stau acasă şi se distrează»" (Florin Chiperi, sat Harmăneasa, 29 martie 2012, note de teren).
O completare valoroasă la această temă mi-a oferit-o Constantin.
Punctul de vedere exprimat de el includea şi viziunea gospodarului, a celui obişnuit să primească formaţiile de ani de zile: ,,Într-adevăr, jucătorii Cerbului sunt, de obicei, oameni săraci. Fiindcă un gospodar nu merge cu Cerbul de Revelion, el stă să primească Cerbul.
Asta îl face, de fapt, şi gospodar, că poate să ofere ceva altuia mai sărac de sărbători" (Constantin Hîra, sat Oboroceni, 2 5 aprilie 2012, note de teren). Din această perspectivă, jocurile rurale nu erau doar o expresie a reciprocităţii, ci şi un proces de redistribuire a resurselor comunitare, în care oamenii mai înstăriţi din sat le ofereau celor mai puţin avuţi ceva din surplusul lor. Această idee a redistribuirii surplusului în comunitate mi-a fost reconfirmată
şi de un alt eveniment cu funcţie similară. După slujba de la biserică, din dimineaţa zilei de Crăciun, oamenii cu situaţie economică mai bună din comună puneau bani împreună şi cumpărau portocale, napolitane şi ciocolate. Toate le erau oferite sătenilor mai săraci care asistaseră la slujba religioasă din ziua respectivă, atunci când ieşeau din biserică.
O privire atentă asupra jocurilor rurale ne arată că ele nu reprezintă o restatuare a inegalităţilor sociale existente în lumea 282 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
rurală, dar nici o inversare a rolurilor sociale deja existente, precum în Saturnaliile romanilor. Ele reprezintă mai degrabă o expresie a abolirii lor temporare, o transcendere a stratificării sociale a universului rural, dar şi a altor tare pe care această lume rurală
le ascunde. În acelaşi timp, multe dintre ritualuri implică un fel de împăcare simbolică între cei săraci şi cei înstăriţi din comună, iar aceasta are loc prin punerea în acţiune a ideii de joc. În joc, diferenţele sociale dispar pentru că jocul este acelaşi pentru toată
lumea şi răspunde unei nevoi universale a spiritului uman: nevoia de transcendere a realităţii mundane. Tocmai de aceea, a şti să te distrezi devenise o altă calitate umană importantă pentru sătenii din comună, iar judecăţile valorizante cu privire la jocurile cu măşti mi-au dovedit că, pe lângă muncă, jocul făcea parte din sistemul de valori al comunităţilor rurale studiate.
