276 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
I-am lăsat un timp să discute, după care am făcut o aserţiune care, nici eu nu-mi dădeam seama atunci, avea să fie bomba zilei: ,,Dar ştiţi că, după ce v-aţi culcat, a mai venit un grup de mascaţi, nu-i aşa?" Liniştea şi schimburile de priviri provocate de această interogaţie m-au făcut să înţeleg că ceva era în neregulă. Prima care şi-a revenit a fost doamna Doina, care m-a îndemnat să le spun tot ce ştiam. Aşa că le-am relatat toată întâmplarea. ,,Trebuia să vă fi trezit?", i-am întrebat la sfârşit. ,,Ar fi fost foarte bine", reuşi să
îngaime primarul. ,,Păăăi ... am văzut că eraţi aşa obosiţi şi m-am gândit că nu are rost să vă trezesc, că ei, mascaţii, o să vină oricum a doua zi." ,,Vezi, nu-i chiar aşa, că dacă au venit şi nu i-am primit, ei n-o să mai vină", a afirmat primarul convins de spusele sale.
,,Cum aşa?", am întrebat. ,,Au şi ei orgoliul lor, plus că aşa-i regula, dacă nu le-ai deschis uşa, ei nu mai vin." ,,Şi ce-o să se întâmple acum?", am întrebat din nou, mânat de curiozitate. ,,O să scoată
vorbe prin sat că nu i-am primit." ,,Dar e şi vina lor, de ce au venit aşa de târziu?", am încercat eu să justific. ,,Nu, nu, e mai mult vina noastră, noi trebuia să stăm treji sau să facem cumva cu rândul ca să rămână cineva să-i primească şi pe ăştia de dimineaţă", afirmă
răspicat doamna Doina.
În orele următoare, am asistat la discuţii frământate între primar şi soţia sa, presupuneri privind identitatea membrilor acelui grup. După o căutare de detectiv şi eliminarea mai multor posibilităţi, primarul a ajuns la concluzia că nu puteau fi decât câteva grupuri rămase, care ar fi putut să-i viziteze la acea oră matinală.
Luându-şi inima în dinţi, a început să dea telefoane, întrebându-i pe presupuşii urători dacă nu au fost dimineaţa mascaţi la casa lui. Însă, după vreo trei astfel de telefoane, s-a dat bătut şi a exclamat total descurajat şi puţin stânjenit: ,,Ştiam eu că aşa o să fie!
Nimeni nu mai vrea să recunoască acum. Asta e. Nu mai avem ce face. A fost şi a trecut. Poate o să aflu eu cumva de prin sat".
Ulterior, am aflat că, în multe cazuri, atunci când gospodarii nu vor să le deschidă uşa, iar mascaţii deduc aceasta prin faptul că aud în casă voci sau văd vreo lumină aprinsă, ei ticluiesc o mică
răzbunare. De cele mai multe ori, aceasta se pune în practică prin scoaterea din ţâţâni a porţii metalice a gospodăriei şi mutarea ei COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 277
câteva zeci de metri mai încolo. În felul acesta, gospodarul şi familia sa vor fi nevoiţi să cheltuiască mai mult timp şi energie pentru a repara paguba decât ar fi risipit primindu-i pe mascaţi.
Amintind despre o tradiţie asemănătoare în satele româneşti, folcloristul Petru Caraman vorbeşte de obiceiul numit descolindatul.
Grupurile de colindători care n-au fost primite de gospodari, în loc să spună o poezie în care urează familiei belşug şi roade bogate, spun una în care necazurile şi nenorocirile se abat asupra gospodăriei cu pricina (Caraman, 1997).
Toate aceste discuţii şi întâmplări mi-au revelat faptul că, departe de a fi o simplă inversare a ordinii sociale, aceste obiceiuri aveau de fapt ordinea lor strictă, stabilită printr-un set de norme unanim acceptate şi aflate în strânsă legătură cu valorile satului.
Dintre acestea, una importantă era reciprocitatea simetrică de care am pomenit mai sus şi care presupunea că un serviciu oferit, la un moment dat, unor persoane din comunitate trebuia înapoiat imediat sau după o oarecare perioadă de timp. În cazul acesta, devenea clar că formele de joc şi teatru popular înglobau un tip de reciprocitate simetrică. Urătorii ofereau gospodarilor urările şi gândurile lor bune sau o piesă de teatru în care investeau o bună
parte din timpul lor liber înainte de sărbători şi primeau în schimb ospitalitatea gazdelor, sub formă de băutură, mâncare şi prăjituri, în cazul grupurilor de Mascaţi Pantomimici, şi bani în cazul pieselor de teatru folcloric precum Capra şi Cerbul.
Această sumă de bani a iscat îndelungi discuţii în literatura despre jocurile rurale (Gailey, 1969). Majoritatea autorilor care au analizat problema au încercat să găsească un moment îndepărtat în timp când, în loc de bani, se oferea un alt tip de serviciu, ceea ce ar fi fost mai aproape de economia naturală a comunităţilor rurale, proprie culturilor autarhice neinfluenţate încă de principiile organizării statale (Sahlins, 1972, pp. 186-188). Însă, aşa cum vom vedea în capitolul următor, o astfel de căutare este zadarnică. În istoria ţărănimii şi a comunităţilor rurale, diverse evenimente sociale, politice şi economice au afectat în mod diferit şi asimetric din punct de vedere istoric climatul micro-ecosistemelor culturale. Aşa cum am observat în cazul comunei Heleşteni, munca de 278 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
