teren a relevat, odată cu analiza ritualurilor de iarnă, ambele tipuri de reciprocitate, una bazată pe un schimb cultural fără implicarea banilor, iar alta bazată pe un schimb în care banii erau prezenţi.
Însă chiar şi acea formă de reciprocitate intermediată de bani era imposibil de privit grosso modo ca un fel de intruziune a economiei monetare în sistemul economiei naturale din comunită
ţile rurale, având efecte şi transformări ireversibile asupra acesteia (Sorokin, Zimmerman, Galpin, 1971, p. 424). Am găsit, de fapt, un fel de melanj în care economia rurală locală, bazată în mare parte pe relaţii de reciprocitate, şi economia de piaţă, bazată pe bani, erau ambele prezente în comunitate. Am ajuns la această concluzie prin observaţii de-a lungul mai multor ani, dar şi prin discuţii şi interviuri cu practicanţii ritualurilor. Poate cea mai relevantă
dintre aceste discuţii a fost cea din data de 1 ianuarie 2010 cu membrii echipei Cerbului din satul Cucuteni. În ziua respectivă, am însoţit echipa timp de câteva ore prin tot satul Cucuteni şi am avut ocazia să intru în discuţii mai amănunţite cu membrii ei.
„De ce mergeţi cu Cerbul prin sat, pentru bani?", i-am întrebat la un moment dat. ,,Nu o facem pentru bani. Că doar aţi văzut şi dumneavoastră că la fel jucăm Cerbul şi la ăia care ne-au dat 500.000, şi la o bătrână care ne-a dat 50.000. Dacă am juca pentru bani, poate că la casele cu pensionari n-am mai merge. Dar noi mergem la toţi cei care ne primesc. Mergem pentru că ne place, mergem pentru că e frumos" (discuţii cu membrii echipei Cerbului, sat Cucuteni, 1 ianuarie 2010, note de teren).
Era evident că un tip de reciprocitate simetrică circula prin intermediul obiceiurilor. Această reciprocitate funcţiona nu doar în cazul ritualului propriu-zis, ci şi în evenimentele care se desfăşurau în jurul jocurilor rurale, mai puţin vizibile la prima vedere, pe care le-am descoperit datorită prieteniei mele cu câţiva dintre sătenii implicaţi în ritualuri. De exemplu, în data de 28
decembrie ZOII, seara, am avut ocazia să asist la confecţionarea unei măşti de către unul dintre cei mai pricepuţi meşteri din satul Oboroceni, Mitică. Munca la mască era foarte laborioasă şi uneori dura o săptămână întreagă. Eu, unul, am asistat doar la o parte a acestui proces care mi s-a părut extrem de minuţios, iar investiţia COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 279
de timp, enormă. Mitică mi-a declarat că o astfel de mască valora între 300 şi 330 euro. Şi într-adevăr, el reuşise în anii trecuţi să
vândă câteva măşti unor băieţi din sat care lucrau în Italia şi veneau acasă doar pentru sărbătorile de Anul Nou. Imigranţii în Italia nu mai aveau timp să lucreze ei înşişi la confecţionarea mă
ştii, dar aveau banii necesari pentru a o cumpăra, aşa că apelau la serviciile lui Mitică şi ale altor meşteri din sat. Masca la care lucra de data aceasta, mi-a declarat Mitică, avea s-o ofere fiicei celei mici a naşului său, Dana. Dana voia foarte mult să meargă cu mascaţii în anul respectiv. De aceea, fusese şi ea prezentă de mai multe ori la diverse etape ale confecţionării măştii.
- Îi iei bani Danei pentru mască?, l-am întrebat pe Mitică, ştiind că
relaţiile dintre fini şi naşi în acea zonă a Moldovei erau foarte puternice, la fel ca între rudele de sânge.
- Păi nu aş fi eu porc dacă i-aş lua bani?, îmi răspunse Mitică hotărât.
- De ce spui asta?, l-am întrebat, oarecum mirat de agresivitatea replicii sale.
- Păi cum aş putea să fac aşa ceva, când naşul mă ajută întotdeauna atunci când am nevoie, soţia mea lucrează la el la magazin şi, în plus, el mă împrumută cu bani de fiecare dată când am nevoie? De asemenea, aş vrea ca Dana să mă pomenească atunci când va purta masca pe care i-am dat-o. Adică aş vrea să vorbească de bine despre mine, şi nu de rău. (Mitică Alexa, sat Oboroceni, 28 decembrie 20n, note de teren)
Comparaţia cu porcul, un animal domestic considerat murdar şi dezgustător, am auzit-o ulterior de mai multe ori la ţăranii din satul Oboroceni. Ea apărea mai întotdeauna sub formă de întrebare retorică: ,.Dar ce, sunt chiar aşa de porc să fac asta?!", şi întotdeauna vizând posibila neîndeplinire a unei forme de reciprocitate simetrică.
În acest caz, se remarca felul în care relaţiile strânse dintre diferiţi săteni prevalau sub forma reciprocităţii simetrice sau reciprocităţii pozitive de-a lungul zilelor dense şi pline de evenimente ale sărbătorilor de iarnă. În relaţie cu reciprocitatea, a ieşit la iveală o altă temă discutată deja în capitolele anterioare, dar nu în 280 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
