şi asupra celor din afara comunităţii - outsiderii. Clyde Kluckhohn a fost antropologul care a înţeles rolul bârfei în structurarea comportamentelor individuale pentru comunităţile mici. În studiul despre valori, el face următoarea afirmaţie: ,,Bârfele sunt cele mai prezente acolo unde acea cultură este cea mai încărcată cu valori. Discutabilitatea valorilor este una dintre proprietăţile lor esenţiale ... " (Kluckhohn, 1951, p. 404). Această observaţie simplă
m-a determinat să-mi îndrept atenţia asupra valorizărilor pe care le fac oamenii, în special asupra modului în care valorile sunt exprimate prin comportamente, atitudini, declaraţii şi acţiuni în comunităţile rurale pe care le-am analizat.
Această ţesătură de valori şi principii morale iese mereu la iveală din vorbele, comportamentul, privirile şi reacţiile oamenilor, nu neapărat din discursurile lor formale. Doar că e nevoie de un timp destul de îndelungat pentru a putea citi acest text dens şi complex (Geertz, 1973) şi, mai ales, pentru a putea citi printre rândurile sale. Abia după câteva luni petrecute în Heleşteni şi Ruginoasa, am început să dezvolt un fel de dexteritate în a detecta valorile comunităţii, fiind capabil să citesc acest complex puzzle.
În rândurile următoare, voi prezenta câteva exemple relevante ce arată felul în care am reuşit să decriptez valorile rurale din zona Heleşteni-Ruginoasa din comportamentul, acţiunile şi citirea printre rânduri a mesajelor persoanelor pe care le-am întâlnit în munca mea de teren.
Una dintre cele mai semnificative astfel de întâlniri a avut loc la începutul lunii iunie 2012, într-o zi sufocantă. Îl aşteptam pe Florin la marginea terenului agricol al părinţilor săi, la câţiva kilometri de sat. În acea zi fierbinte, părinţii prăşeau un lan de cartofi. Florin mi-a promis că, după ce-şi termină treaba, mă va ajuta să fac un interviu cu un sătean care promisese că se va întâlni cu noi. În timp ce îl aşteptam la umbra căruţei lui, mă uitam în jur şi observam cum oameni în grupuri mici, de obicei doi sau trei, îşi prăşeau pământurile. Când soarele ardea cel mai puternic, în jurul amiezii, i-am văzut pe toţi retrăgându-se din căldură şi făcând o mică pauză la umbra unui copac sau chiar mergând acasă
pentru o scurtă odihnă. O femeie care părea să nu aibă mai mult COMUNITĂŢILE RURALE CUTUMIARE ŞI SISTEMUL LOR DE VALORI 263
de 3 2-33 de ani şi băiatul ei care avea doar I I-I2 ani, se întorceau de pe câmp, cărându-şi sapele pe umeri. I-am salutat când au trecut prin faţa mea. M-au salutat şi ei, după care femeia mi-a adresat o întrebare: ,,Ce s-a întâmplat, aţi rămas fără sapă?"
Această întrebare părea simplă însă cunoscând deja zona şi locuitorii ei, am reuşit imediat să înţeleg subtilităţile pe care le con
ţinea. De fapt, această întrebare retorică voia să transmită o dojană
la adresa unui bărbat în putere care stătea la marginea unui ogor fără să lucreze. În subsidiar, era vorba şi de o poziţionare a respectivei femei în raport cu un bărbat. Dincolo de aserţiunea propriu-zisă se putea citi o altă propoziţie negrăită, dar conţinută
cumva în sensurile implicate de această întrebare: ,,Eu sunt femeie, dar am lucrat din greu toată ziua la câmp împreună cu copilul meu, iar dumneavoastră sunteţi bărbat şi pierdeţi timpul de pomană la marginea unui ogor. Deci eu merit stimă şi apreciere, iar dumneavoastră nu!" Mai mult decât atât, această interogaţie includea şi o valorizare în raport cu munca fizică, sintetizabilă în propoziţia:
„Chiar dacă presupune efort fizic, în agricultură, munca fizică e bună, pe când lâncezeala şi lenea sunt rele şi degradante din punct de vedere moral". Şi, în final, ea mai ascundea o aluzie. Femeia în cauză şi-a dat seama imediat că eu nu sunt locuitor al satului respectiv. Aşadar, mai puteam identifica un alt tip de moralizare care ar putea fi sintetizat în afirmaţia: ,,Noi, locuitorii acestui sat, muncim din greu şi pentru asta merităm apreciere; însă oamenii din alte locuri nu sunt ca noi, ferindu-se de munca fizică grea".
Că munca fizică în agricultură era apreciată în această zonă
agricolă a ieşit în evidenţă în mai multe rânduri de-a lungul şederii mele în Heleşteni. Însă, după această întâmplare, mi-am însu
şit critica şi am încercat mereu, mai ales dacă ieşeam cu cineva la câmp, să dau o mână de ajutor cunoscuţilor mei, ştiind că acest lucru este apreciat. O astfel de oportunitate s-a ivit în data de 19
iunie 2012, când primarul localităţii a organizat o clacă pentru săparea terenului agricol al Centrului de Zi pentru Copii Săraci din satul Hărmăneasa, aflat în subordinea primăriei şi funcţionând în regim de autogospodărire. Mâncarea care se oferea copiilor săraci provenea, în cea mai mare parte, de pe teren urile agricole 264 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
ale centrului. Însă pământul trebuia muncit şi era nevoie de mai mulţi oameni în acest scop. De aceea, când era vremea de sapă, primarul mobiliza angajaţii primăriei. Totuşi, munca respectivă
însemna o zi liberă sacrificată pentru fiecare dintre cei implicaţi, aşa că primarul era nevoit să facă uz de tot prestigiul de care beneficia printre angajaţi pentru a-i convinge să presteze activitatea.
Fără să-mi dau seama de la început, în acel an i-am uşurat probabil munca de lămurire şi, mai ales, comentariile critice, care de obicei urmau după prestarea serviciului de către angajaţii primăriei.
În dimineaţa zilei respective, i-am însoţit şi eu pe primar şi pe soţia sa la ogorul centrului şi am muncit umăr la umăr cu angajaţii primăriei pentru săparea terenului cu cartofi. Aceasta i-a mirat mult pe toţi angajaţii, ei ştiind că lucrez la o universitate în Statele Unite. Însă glumele la adresa mea nu au contenit pe durata întregii lucrări. ,,Vezi, domn profesor, dacă nu v-a plăcut în America!? E mai bine la Heleşteni la sapă?", mi s-a adresat unul dintre angajaţii primăriei. Din nou, fraza ascundea mai multe sensuri decât puteau fi observate la prima vedere. Ideea de bază
pe care voia s-o transmită săteanul era următoarea: ,,Dacă vreţi să
fiţi ca noi, cei din Heleşteni, trebuie să munciţi din greu. Dar e o muncă grea care înnobilează. Chiar dacă în alte locuri din lume viaţa este mai uşoară, munca grea din Heleşteni îi face pe cei care o practică superiori altora". Şi în acest caz aveam de-a face cu o judecată valorizatoare cu privire la munca agricolă şi la poziţia celor care o practică. Această valorizare a membrilor unei comunităţi agricole în relaţie cu munca fizică prestată a fost observată
şi de alţi antropologi în contexte similare:
