ar reprezenta o modernitate alternativă capabilă să înlocuiască
sau să poată înlocui modernitatea agresivă care eviscerează practicile culturale (ibidem, p. 216). Singura problemă care face dificilă
înţelegerea unei astfel de afirmaţii este că aceşti kukeri cu greu ar putea reprezenta o modernitate alternativă, atâta timp cât sunt, PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 331
în esenţă, doar una dintre realităţile culturale de care ţăranii sunt deposedaţi în vremurile postcomuniste. Această deposedare se datorează influenţei a numeroase cauze printre care lipsa locurilor de muncă, extinderea formelor alternative de divertisment, declinul demografic şi migraţia către ţările vest-europene. Aşadar, se pune întrebarea cum ar putea o realitate culturală - mascaţii ritualici - să fie o modernitate alternativă pentru postsocialism când, de fapt, este doar unul dintre fenomenele culturale eviscerate de tranziţia postcomunistă (plină de probleme) la capitalism.
Concluzia finală a studiului urmează aceeaşi logică: mascaţii reuşesc să supravieţuiască în faţa modernităţii corozive postcomuniste prin carnavalizare, abandonare a universului sătesc şi comercializare; or tocmai acesta este preţul pierderii potenţialei alterităţi pe care ar reprezenta-o. ,,Acum este însă doar modernitate în straie premoderne" (ibidem, p. 216), ne spune autorul.
În cele din urmă, trecând dincolo de aceste concluzii, cel mai valoros rezultat oferit de studiul respectiv este cercetarea de teren extinsă şi bazată pe observaţia participativă şi interviurile cu participanţii înşişi. Toate ne dovedesc semnificaţia specială pe care practica ritualurilor o are pentru săteni, mai ales atunci când au loc în comunităţile lor. Valoarea jocurilor rurale rezultă cel mai evident dintr-un interviu cu un sătean care a declarat, inversând termenii ecuaţiei dintre mascaţi şi realitate, că el este mascat tot anul şi, câte două zile pe an, de sărbători, este fiinţă umană şi persoană (ibidem, p. 63). Declaraţia lui şi altele asemănătoare, observate şi exemplificate excelent de Creed, deschid un unghi esenţial pentru jocurile rurale, lucru pe care îl voi explica în continuare în capitolul următor.
Concluzie
Modernitatea ar putea fi definită drept perioada care a ieşit de sub mantaua Iluminismului şi a marcat începuturile ştiinţei experimentale, însoţită de căutarea adevărului şi obiectivităţii. Aceasta a venit odată cu impunerea unor naraţiuni grandioase cu pretenţia 332 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
de a explica diverse evenimente istorice, conferind totodată sens unor fenomene aparent disparate pe care le-au conectat într-un cadru de cunoaştere cu pretenţii universale. Criticând pretenţiile de legitimitate ale unor astfel de cunoştinţe, Jean-Frarn;ois Lyotard defineşte condiţia postmodernă „ca neîncredere faţă de metanaraţiuni". Asemenea naraţiuni grandioase (sau metanaraţiuni), subliniază Lyotard, au marcat nu numai istoria ştiinţei moderne, ci şi ideologiile principalelor religii şi construcţiile politice ale statului. Dacă naraţiunile şi ideologiile în general sunt poveşti care au funcţionat de-a lungul timpului pentru a justifica relaţiile de putere şi pentru a impune o viziune totalizatoare asupra realităţii, naraţiunile grandioase sunt un set de idei care pretind că
explică anumite evenimente istorice disparate printr-o schemă
generală cu valoare universală. Această categorie include: marxismul, freudianismul, doctrinele marilor religii şi naţionalismul ca fundament al construcţiei proiectelor naţionale. În general, o metanaraţiune implică o filozofie a istoriei folosită pentru a legitima cunoaşterea prin implicarea anumitor instituţii ale statului, impunând astfel cunoaşterea respectivă ca legitimă.
Trecând pe scurt în revistă principalele puncte expuse în acest capitol, ne amintim cum construcţia discursului despre ţărani a fost marcată încă din secolul al XIX-lea de marxism şi naţionalism.
Aceste curente subscriu pe deplin la conceptul de naraţiuni grandioase. A-ţi imagina ţăranii doar ca pe o mare masă de oameni răspândiţi pe toate continentele planetei sau în relaţie cu ideea marxistă a luptei de clasă, precum şi cu problemele structurale ale statelor naţionale care cer soluţii urgente, este echivalentul negării particularităţilor culturale ale comunităţilor ţărăneşti.
Acest lucru împiedică înţelegerea istoriei lor ca un set de microecosisteme culturale, care gravitează în jurul propriilor reguli şi valori.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre studiile privind jocurile rurale. Căutarea neobosită a unei origini comune a mascaţilor ritualici aparţinând unor zone geografice şi vremuri disparate vorbeşte despre înclinaţia gândirii moderne de a construi nara
ţiuni grandioase care pot explica fenomene culturale a căror PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 333
funcţionabilitate este asigurată de o presupusă legătură ascunsă
într-o matcă comună devenită invizibilă în negura istoriei. De fapt, toate aceste fenomene pot exista chiar şi fără o idee măreaţă
care să le susţină, datorită unei reţele de conexiuni şi legături locale. Acest lucru devine clar în cazul jocurilor rurale şi este exact ceea ce Lyotard afirmă la un moment dat în demonstraţia sa: Acum ar trebui să fie clar din ce perspectivă am ales jocurile de limbaj ca abordare metodologică generală. Nu pretind că ansamblul relaţiilor sociale este de această natură - aceasta va rămâne o întrebare deschisă.
Dar nu este nevoie să recurgem la vreo ficţiune de origine socială pentru a stabili că jocurile de limbaj sunt relaţia minimă necesară pentru ca societatea să existe ... (Lyotard, r 984, p. r s) Pe parcursul acestui capitol, incursiunile prin curentele marxiste, doctrinele naţionaliste şi folcloristicile naţionale, influenţate de teoria evoluţionismului social, au demonstrat pe deplin că toate
,aceste domenii au fost dominate de viziunea modernă care are darul de a impune naraţiuni grandioase. Această viziune a legitimat, în cele mai multe cazuri, anumite variante de adevăr, uneori cu un puternic substrat ideologic, mai degrabă decât explicaţii despre modul în care funcţionează anumite fenomene culturale locale în relaţie cu microuniversul cultural care le-a dat naştere. Una dintre mizele majore ale lucrării lui Lyotard Condiţia postmodemă a fost înlocuirea naraţiunilor grandioase cu o nouă perspectivă asupra istoriei, în care diversitatea experienţei umane în contextul cultural local deţine primatul. Aceasta a fost, de asemenea, una dintre mizele acestui capitol - să se despartă de tradiţia în care ţăranii şi înclinaţia lor pentru jocuri nu erau niciodată analizate.
Cele mai multe dintre studiile ţărăneşti şi studiile despre jocurile rurale prezentate în acest capitol sunt o expresie a tendinţei de a construi metanaraţiuni care legitimează anumite adevăruri, instituţii şi acţiuni politice faţă de care micile comunităţi coezive ţărăneşti nu aveau nimic de-a face. Majoritatea studiilor despre ţărani erau expresii ale politicilor care trebuiau implementate pentru a transforma o clasă socială - ţărănimea - după standardele stabilite de conducerea statelor moderne. Problema agrară şi 334 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
